Ioana Băsescu s-a căsătorit cu fiul unui fost senator PSD

Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu, care a divorţat după 3 ani de mariaj cu Bodo, solistul trupei Proconsul, s-a recăsătorit ieri, la Primăria Azuga, cu avocatul Radu Pricop, fiul fostului senator PSD care poartă acelaşi nume. La eveniment au fost prezenţi preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa, Maria, părinţii mirelui şi naşii celor doi – Raluca şi Dumitru Bucur.

“Au fost opt persoane, au fost alături de ei părinţii Ioanei şi cei ai mirelui. A fost civilizat, doi miri frumoşi, îmbrăcaţi elegant şi atât. Totul a durat 15 minute”, a spus, la România TV, primarul din Azuga, Constantin Samson.

Edilul a adăugat că fiecare dintre soţi îşi va păstra numele de familie.

Elena Băsescu şi Bogdan Ionescu, soţul ei – care, de asemenea, şi-au păstrat fiecare numele -, nu au fost prezenţi la Starea Civilă şi nici la petrecerea discretă a mirilor, deşi sunt foarte apropiaţi de aceştia. Primii doi au o fetiţă, născută anul trecut pe 1 septembrie, la fix un an de la căsătorie.

Ioana Băsescu a fost cerută în căsătorie de avocatul Radu Pricop în anul 2013, de Crăciun, relata presa la acea dată. El provine dintr-o familie cunoscută din Suceava, tatăl acestuia fiind fostul senator PSD Radu Pricop.

Discreţia din jurul căsătoriei a fost motivată, cel mai probabil, de evitarea circului orchestrat de adversarii politici ai lui Traian Băsescu la nunta Elenei, când au trimis zeci de oameni să huiduie cuplul, dar şi pe şeful statului, chiar în faţa Primăriei Sectorului 2, la Starea Civilă.

Cum EBA nu a mai candidat la europarlamentare, sora sa, Ioana, a devenit ţinta presei puterii.

Astfel, din toamna lui 2013, Antena 3 şi România TV au pornit campanii de presă puternice împotriva Ioanei Băsescu după ce au aflat că aceasta a cumpărat un teren agricol în localitatea Nana.

Şeful statului a precizat public că banii fiicei sale au provenit dintr-un împrumut de 1 milion de euro obţinut de la CEC deoarece veniturile acesteia lunare obţinute ca notar îi permit să plătească o rată lunară mare.

Însă PSD a înfiinţat o comisie parlamentară de anchetă pentru acest caz, în ciuda faptului că Ioana Băsescu nu deţine vreo funcţie la stat iar Parlamentul nu poate ancheta o persoană privată.

Ea a dat în judecată cele două televiziuni, iar dacă va câştiga procesul va putea plăti chiar din despăgubiri returnarea creditului. Dacă nu a cerut bani – ceea ce este exclus -, soţul avocat o va ajuta, cu siguranţă, în caz că nu va reuşi să-şi achite ratele lunare. 

Magda SEVERIN

Foto: www.puterea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.