ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Legea 100 care degrevează șoferii de a încărca, publicată în MO

Data:

Legea 100, care îi degrevează pe șoferi de obligația de a încărca sau descărca marfa pe care o transportă, a fost promulgată și publicată în Monitorul Oficial, pe 24 iunie.

Augustin Hagiu

Legea pentru reglementarea obligațiilor privind desfășurarea operațiunilor de încărcare și descărcare a mărfurilor, suporturilor sau ambalajelor a fost inițiată de deputatul PSD Augustin Hagiu, în colaborare cu reprezentanții patronatelor din transporturi.

„Conducătorii auto ai vehiculelor de transport rutier contra cost de mărfuri cu vehicule ce au o masă maximă autorizată mai mare de 12,5 tone nu pot fi constrânși de către beneficiarul transportului, furnizorul mărfurilor, intermediari sau reprezentanți ai acestora să efectueze operațiuni de descărcare sau încărcare a mărfurilor, suporturilor sau ambalajelor”, prevede actul normativ.

Amenzile pentru încălcarea acestei reglementări sunt de la 5.000 lei la 20.000 lei și se aplicată beneficiarului transportului, furnizorului mărfurilor sau intermediarilor, după caz.

Excepție fac transporturile specializate, iar contractele de muncă sau actele adiționale încheiate cu propriul angajator prevăd această posibilitate. Clauzele contractuale prin care șoferii au obligația să descarce sau să încarce camioanele „sunt nule de drept”.

„Încălcarea acestor prevederi constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei aplicată transportatorului”.

„Prin excepție, nu constituie contravenție situația în care conducătorul auto își exprimă
consimțământul expres, în formă scrisă, pentru efectuarea operațiunilor de încărcare sau descărcare, cu respectarea prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006”, mai stipulează Legea 100.

Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 4 se realizează de către personalul împuternicit al Inspecției Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, și de către personalul ISCTR.

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

MAN continuă să investească în Polonia

MAN Truck & Bus își continuă strategia de creștere...

Bugetul CNIR, aprobat. Investiții de peste un miliard de lei

Bugetul Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR) pentru 2026...

Studiul de fezabilitate pentru drumul radial Vest Expres, aprobat

Studiul de fezabilitate pentru drumul radial al Bucureștiului DR1...

Absolvenții de școli profesionale – acces la stagii plătite la CE

Absolvenții de școli profesionale vor avea, în premieră, acces...

IVECO și PETRONAS Lubricants International reînnoiesc parteneriatul

IVECO și PETRONAS Lubricants International (PLI) și-au reînnoit parteneriatul...

Horváth: AI devine prioritatea strategică nr. 1 pentru companii

Inteligența artificială devine prioritatea strategică nr. 1 pentru companii,...

Sens giratoriu, finalizat pe DN2B la Făurei. Urmează și la lacul Sărat

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Buzău a...

Routemaster devine electric

Autobuzul Routemaster, de renume mondial, din Londra, a fost...