MOL România și Fundația pentru Comunitate au premiat dascăli de excepție, la Gala Premiilor Mentor

MOL România și Fundația pentru Comunitate au acordat pentru a patra oară Premiile Mentor, unui număr de zece profesori de excepție. Mentorii au primit această recunoaștere pentru rezultatele obținute de discipolii lor în domeniul artei, sportului sau științelor. Elevii și discipolii acestora au primit distincții la competiții și festivaluri interne și internaționale din domeniul artistic, sportiv sau științific. Ceremonia de decernare a premiilor a fost onorată de prezența academicianului Solomon Marcus, matematician, care a vorbit audienței despre problematica mentoratului, se arată într-un comunicat remis redacţiei din partea companiei.

Cei zece laureați au primit un premiu în valoare de câte 8.000 de lei și un trofeu special, Trofeul Mentor, realizat de renumitul artist Ioan Nemțoi.

Cu toții ne-am asumat anumite încercări sub îndrumarea unor mentori, chiar dacă poate la momentul respectiv nu înțelesesem pe deplin cât de important a fost rolul acestora în ghidarea pașilor noștri. Prin acordarea Premiilor Mentor pentru Excelenţă în Educaţie recunoaștem valoarea acestor oameni, care dezleagă greutățile atârnate de aripile tinerilor, pentru a-i învăța să zboare mai departe singuri. Premiem profesori deosebiţi pentru că au format generații întregi de oameni şi pentru că îi ajută pe tineri să descopere cât de puternici sunt, de fapt”,  a declarat Kinga DARADICS, Country Chairman MOL România.

Cei zece mentori au fost selectați de către Consiliul Director al Fundaţiei Pentru Comunitate, care a primit 505 dosare prin care au fost nominalizate 174 de persoane pentru această a 4-a ediție a Premiului Mentor.

La fel ca în cazul ultimelor două ediții, unii dintre premianți au fost nominalizați a doua oară. Nominalizările pot fi repetate pentru ediţiile viitoare.

Majoritatea laureaților acestei ediții au fost nominalizați de către tineri sau părinții tinerilor talentați descoperiți de către ei. Numărul ridicat al nominalizărilor arată respectul existent față de munca educațională. O profesoară premiată în acest an a marcat puternic viața multori copii și tineri din mediul rural, îndrumându-i în realizarea lor artistică, obținând cu ei premii la concursuri din Japonia până în Portugalia, arătând valorile existente într-un sat argeșean”, a declarat András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.

Invitatul de onoare al Galei Mentor a fost academicianul Solomon Marcus, matematician, preocupat de multă vreme de problema mentoratului.

Pe parcursul istoriei instituția mentoratului a contribuit esențial la progresul social și cultural. Acum, în condițiile trecerii de la o cultură elitară la una populară, nevoia de mentori se află în faţa unor provocări fără precedent. Reușim să le facem față? ”, a declarat Solomon Marcus, invitatul de onoare al Galei Mentor.

Lista Mentorilor Premianţi

Maricica Apreutesei, profesor de informatică, Panciu, Vrancea

Simona-Ana Baicu-Simon, profesor de coregrafie, Bacău

Katalin Boga, profesor de fizică, Satu Mare

Mária Bogyó, antrenor de patinaj viteză, Miercurea Ciuc

Romeo Bolohan, profesor, Dumbrăveni, Suceava

Ofelia-Alina Burtea, profesor de limbă și literatură română, Craiova

Leonard Dan, profesor de engleză, Cluj

Constantin-Cristinel Iacoban, antrenor atletism, București

Olga Nagy, antrenor patinaj artistic, Brașov

Elena Stoica, profesor de desen, Corbeni Argeș

Premiile Mentor pentru Excelență în Educație – ediția 2014

La Gala de decernare a premiilor cei doi organizatori: Fundația Pentru Comunitate șiMOL România au lansat ediția a cincea a acestui program. Similar cu anii trecuți, nominalizările pot fi făcute până la data de 31 decembrie 2014. Dosarele de nominalizare trebuie întocmite în conformitate cu anunțul Programului. Mai multe detalii despre program pe www.molromania.ro și www.pentrucomunitate.ro

Despre MOL

Grupul MOL este o companie multinaţională integrată şi independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 40 de ţări şi aproximativ 29.000 de angajaţi în întreaga lume.

Grupul are peste 75 de ani de experiență în explorarea și producția de hidrocarburi, având în prezent operațiuni de producție în 8 țări și activități de explorare în 13 țări. Grupul controlează patru rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia și Croaţia.

Compania are, de asemenea, o reţea de peste 1.700 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în 11 țări, dintre care 147 în România. Compania a semnat acorduri de concesiune cu Agentia Naţională pentru Resurse Minerale pentru 3 perimetre din vestul țării, dintre care unul a fost ratificat de către Guvernul României.

Despre Fundaţia Pentru Comunitate

Fundația Pentru Comunitate este o organizație non profit înființată la Cluj în 2008 cu scopul de a sprijini talentul, cunoașterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea noastră să devină mai prietenoasă.

Pentru realizarea scopurilor anunțate, Fundația sprijină activități în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și de recreație. Sprijină, de asemenea, copii și tineri în suferință, precum și acele organizații care se ocupă de însănătoșirea, de reabilitarea lor. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.