Ne vin tot mai multi turisti

Romania a atras anul trecut cu 12,8% mai multi turisti straini fata de anul precedent, cei mai multi dintre acestia provenind din Germania (12,1%), Italia (18,5%), Franta (10,23%), Ungaria (13,9%), Statele Unite ale Americii (1,8%) si Marea Britanie (12,8%), releva un raport al Institutului National de Cercetare – Dezvoltare in Turism. Totodata, s-au inregistrat cu 16,9% mai multi turisti romani.

Cele mai atractive zone pentru straini au fost Delta Dunarii (cu 62% mai multi decat in 2010), statiunile balneare (20,3%), orasele resedinta mari (18%), statiunile montane (12,4%) si Bucuresti (8,1%), arata datele INCDT. Cei mai multi straini au ales sa se cazeze la hotel (cu 13,1% mai mult decat in 2010), in pensiunile turistice (8,5%) si in pensiunile agroturistice (35,8%). Cheltuielile nerezidentilor straini inRomaniaau crescut si ele cu 18,4% fata de 2010.

Cu 18,2% mai multi turisti romani au ales sa se cazeze la hotel, cu 19,1% in pensiunile turistice si cu 29,4% in pensiunile agroturistice. Ca zone, cele mai importante evolutii au fost inregistrate la nivelul Bucurestiului (24,3%), al statiunilor balneare (21,2%), al oraselor mari (19,4%) si statiunilor montane (18,5%).

Per total, in fiecare luna a anului trecut s-au inregistrat evolutii fata de lunile corespunzatoare lui 2010, cea mai spectaculoasa crestere fiind observata in lunile de vara: cu 12% mai multi turisti straini si, respectiv, cu 15,4% mai multi turisti romani in luna august.

Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului MDRT a alocat in perioada 2009 – 2012 fonduri europene si de la bugetul national in valoare de 820 de milioane de euro, pentru investitii in turism.

Institutul National de Cercetare-Dezvoltare in Turism (INCDT) este o unitate aflata in coordonarea MDRT, care realizeaza analize folosind datele Institutului National de Statistica (INS), ale Bancii Nationale a Romaniei si ale mai multor organisme internationale de cercetare a turismului.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.