Nicușor Constantinescu, 6 ani de închisoare în al doilea dosar din cele 6

nicusor-constantinescuFostul președinte al Consiliului Județean (CJ) Constanța, Nicușor Constantinescu, a fost condamnat de Tribunalul București la 6 ani închisoare cu executare într-un al doilea din cele 6 dosare pe care i le-au instrumentat procurorii DNA.

În primul dosar, baronul PSD de Constanța a primit o pedeapsă de 3 ani și 6 luni, în 28 octombrie 2015, pentru abuz în serviciu în formă continuată, deoarece nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal (CMZ).

În acest al doilea dosar, baronul PSD de Constanța este acuzat că i-a împiedicat pe inspectorii Curții de Conturi să efectueze controalele de specialitate programate în anii 2011, 2012 și 2013.

Aceste controale vizau activitatea Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Constanța (RAJDP), al cărei director, Adrian George Gâmbuțeanu, a fost și el deferit justiției.

Pe lângă pedeapsa de 6 ani, instanța i-a interzis lui Nicușor Constantinescu mai multe drepturi după executarea pedepsei.

A fost, de asemenea, obligat să plătească 3.000 de euro daune morale lui Marian Turbatu, care s-a constituit parte civilă, și 4.000 de euro, respectiv 10.000 euro către două firme implicate în construirea centralelor eoliene.

Prejudiciul estimat de procurori este de aproximativ 30.000.000 de euro.

Sentința nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel București.

Judecătorii au mai decis ca Nicușor Constantinescu să rămână în arest preventiv.

“Nu sunt de acord” pentru că așa vreau

DNA preciza că, în 2009 – 2012, perioadă avută în vedere de controalele programate a se desfășura în anii 2011, 2012, 2013, a fost creat un folos necuvenit RAJDP Constanța, constând în faptul că activitatea sa financiar-contabilă a fost sustrasă verificării, în condițiile în care fondurile de care a beneficiat Regia din resursele publice în perioada supusă verificării au fost de peste 200 de milioane lei.

“Mai mult, există date că din aceste sume au fost efectuate plăți nelegale, aspecte care impuneau lămuriri prin efectuarea controlului și care fac obiectul unui alt dosar penal aflat pe rolul DNA. Referitor la această împrejurare, sesizarea a fost înregistrată la data de 1 noiembrie 2012, ca urmare a unei plângeri penale formulate de Curtea de Conturi. În cursul anului 2011, prezentarea documentelor solicitate Regiei a fost condiționată de comunicarea, de către Curtea de Conturi, a unei dovezi că respectiva acțiune de control figura în programul de activitate al Curții. Această condiționare este contrară dispozițiilor legale (…). Cu toate acestea, Curtea a transmis dovada solicitată sub forma unui extras, însă, și în aceste condiții, efectuarea controlului a fost refuzată pe motiv că nu a fost transmisă o copie a întregului program”, susțin procurorii.

Controalele programate de Curtea de Conturi în anii 2012 și 2013 nu s-au putut efectua “din cauza atitudinii lui Gâmbuțeanu, precum și a dispozițiilor exprese ale lui Nicușor Constantinescu”, prin rezoluții cu textul “nu sunt de acord”, aplicate pe adresele întocmite de RAJDP Constanța, “fără a invoca vreun argument care să justifice această poziție”, precizează procurorii DNA în rechizitoriu.

2 ani și 2 luni până la prima sentință

Nicușor Constantinescu a fost trimis în judecată în luna mai 2014, pentru următoarele acuzații:

– complicitate la 3 infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obținerea de foloase necuvenite

– 21 de infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, cu obținerea de foloase necuvenite.

Alături de el a fost deferit justiției Adrian George Gâmbuțeanu, directorul general al RAJDP Constanța, pentru 3 infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice.

A ignorat 9 hotărâri judecătorești

De asemenea,, în perioada 2007 – 2014, președintele CJ Constanța nu a respectat dispozițiile legale privind prelungirea a 11 certificate de urbanism și a autorizațiilor de construire a unor centrale și generatoare eoliene, solicitate de două societăți comerciale.

Ancheta procurorilor DNA a început, de altfel, după ce baronul PSD a refuzat să pună în aplicare 9 hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţate în perioada 2008 – 2011, prin care era obligat să emită documentele respective. Practic, nici după ce a fost obligat de justiție nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu.

Sprijin de la ANAF

“Ulterior, printr-o altă hotărâre judecătorească s-a dispus ca preşedintele CJ Constanţa să plătească o amendă civilă pentru fiecare zi de întârziere, însă Nicuşor Daniel Constantinescu a continuat să nu îşi execute obligaţiile impuse de către instanţa de judecată. Toate demersurile de a obţine executarea silită a obligaţiilor preşedintelui CJ Constanţa au rămas fără efect, inclusiv datorită refuzului organelor fiscale de a executa penalităţile, astfel încât Nicuşor Daniel Constantinescu a lipsit, practic, de conţinut drepturile părţii vătămate, în ciuda recunoaşterii acestora în mod repetat pe cale judecătorească”, a explicat DNA.

Magda SEVERIN

Sursă foto: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.