O puternica furtuna solara a lovit Pamantul

Cea mai mare furtuna solara din ultimii 5 ani a inceput marti cu o eruptie solara masiva si si-a facut simtite efectele pe Terra incepand de joi, urmand sa dureze pana vineri dimineata. Fenomenul astronomic ar putea afecta comunicatiile, atat de dependente de satelit, insa va avea si o partea frumoasa: extinderea aurorei boreale. Particulele se deplaseaza cu o viteza de 6,4 milioane de km/h, sustin oamenii de stiinta.

Norul masiv de particule incarcate electric ar putea afecta functionarea retelelor de curent electric, a satelitilor si a serviciilor GPS, in special in zonele nordice. In acelasi timp insa, furtuna solara ar putea provoca aurore boreale spectaculoase mult mai departe de poli ca de obicei.

Astronomii explica de ce furtuna solara va parea mai puternica decat de obicei: soarele a stat “cuminte” mai multi ani. Aceasta furtuna solara se inscrie in ciclul normal de 11 ani al soarelui, care ar trebui sa-si atinga varful de activitate in 2013.

Furtunile solare nu le fac rau oamenilor, dar pot afecta tehnologia, asa cum s-a dovedit in 2002, la sfarsitul precedentului ciclu solar, cand expertii au descoperit ca eruptiile solare afecteaza pozitionarea prin GPS.

Expertii reamintesc ca Pamantul este bine protejat de aceste furtuni solare datorita campului sau magnetic. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.