O zi de protest, apoi la negocieri. Transportatorii modifică HG 69

Numai protestul declanşat la nivel naţional în 9 decembrie a determinat autorităţile să se aşeze la masa negocierilor cu transportatorii. Confederaţia Naţională Rutieră (CNR), împreună cu reprezentanţii transportatorilor, au avut, în 12 decembrie, o primă întâlnire cu ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, şi un prim succes în Comisia de Dialog Social: modificarea HG 69/2012.

Proiectul legislativ va intra la aprobare în şedinţa din 23 decembrie a Guvernului, după ce va sta 10 zile în dezbatere publică. La închiderea ediţiei, reprezentanţii CNR anunţau că urmează şi alte întâlniri, pentru a fi luate în discuţie toate cele 10 revendicări.

„Vor mai fi discuţii, dar ce s-a semnat deja este modificarea HG 69, ce a fost agreată în Comisia de Dialog Social şi urmează a fi votată în 23 decembrie, după cele 10 zile în care se va afla în dezbatere publică pe Transparenţă decizională, conform legii. Totodată, doamna ministru Mănescu ne-a asigurat că, pentru OG 43, o să fie un vot de susţinere în Parlament. La OUG 11, normele vor fi făcute în aşa fel încât să nu îşi producă efectele decât din 2015. Este cel mai bun lucru pe care l-am putut obţine deocamdată“, ne-a declarat Siegfried Mayer, secretar general CNR.

Pe partea de plăcuţe sunt în discuţie mai multe variante. „Noi am fi mers pe varianta să fie eliberate de un singur organ, dar cum unii transportatori au început deja să îşi monteze asemenea plăcuţe, e greu acum de dat înapoi. Metodologia va rămâne, e directivă europeană, dar ce am obţinut – şi este deosebit de important – nu va mai fi accentuat termenul de 1 ianuarie 2014. Fiecare va merge să îşi facă plăcuţele doar în momentul în care îi expiră ITP-ul“, ne-a precizat secretarul general al CNR.

Detaliile privind acest subiect vor fi stabilite împreună cu RAR. „Discuţiile vor continua, iar domnul Doru Marian Crăc, preşedintele FORT, va merge să stabilească detaliile cu directorul de la RAR. Au fost prezenţi la discuţii şi reprezentanţii UNTRR şi COTAR. Toţi încercăm să găsim variante pentru plăcuţe, dar şi pentru celelalte revendicări“, ne-a mai spus Siegfried Mayer.

Ministrul Ramona Mănescu a participat la prima parte a şedinţei Comisiei de Dialog Social, la care au fost prezenţi, alături de CNR, reprezentanţi ai UNTRR şi COTAR. Au participat, totodată, directori din Ministerul Transporturilor, plus secretarul de stat Manuel Donescu, precum şi reprezentanţii ARR şi RAR.

A lipsit ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană, care îşi anunţase prezenţa, dar CNR spera să vină a doua zi la discuţii, urmând să fie desemnate şi persoanele care vor participa de la celelalte ministere cu responsabilitate în modificările legislative cerute de transportatori – Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, DPIIS, Ministerul Finanţelor.

Protest cu sute de camioane. Renunţarea la acciză

La protestul din 9 decembrie au participat sute de camioane, care au mărşăluit pe Centura Capitalei, pe DN 7 între municipiul Arad şi Nădlac, dar şi la Cluj, Sibiu, Timişoara, Zalău etc. Puţin după ora prânzului, premierul Victor Ponta a anunţat că a decis amânarea cu trei luni a accizei suplimentare de 7 eurocenţi la motorină şi că aşteaptă ok-ul din partea Comisiei Europene.

Preşedintele Traian Băsescu a avertizat însă că aceasta este o discriminare faţă de utilizatorii maşinilor pe benzină şi nu va avea nicio şansă la Curtea Constituţională. Cel mai probabil, Guvernul va renunţa la această acciză, dar acum caută rapid o altă sursă de taxare pentru a o impune de la 1 ianuarie 2014.

Lista revendicărilor

Prezentăm lista de revendicări, aşa cum am primit-o de la CNR:

1. Apariţia în decembrie, în Monitorul Oficial, a modificărilor HG 69 (eliminând suspendarea a 10% dintre copiile conforme), OG 43, OUG 11 (conform CIS), OG 27, OG 15 (scăderea preţurilor pentru rovinietă) şi începerea modificării OG 37, în acest fel reducând substanţial amenzile, creând proporţionalitate între abatere şi amendă.

2. Renunţarea la aplicarea plăcuţelor ce derivă din OMT 1640 (înscrierea datelor obligatorii prin Directiva CE 96/53 la rubrica „Observaţii“ din talon, măsurătoarea efectuându-se la orice staţie ITP).

3. Modificarea Codului fiscal, în sensul introducerii noţiunii de „carburanţi profesionali“ şi crearea posibilităţii de recuperare a unei cote părţi din acciză, în valoare de minim 130 euro/1.000 l. de carburanţi.

4. Eliminarea taxelor de intrare în oraşe şi cele judeţene în cazul circulaţiei pentru încărcare şi/sau descărcare de marfă, deoarece nu transportatorii sunt generatorii de trafic, ci beneficiarii/expeditorii de mărfuri. În acest fel, ne aliniem practicii europene.

5. Eliminarea celor 7 eurocenţi mărire de acciză, precum şi a modificării calculului accizelor în raport cu inflaţia.

6. Reducerea cuantumului amenzilor cuprinse în noul Cod Rutier, coroborat cu regândirea efectelor asupra şoferilor profesionişti a suspendării dreptului de conducere pe perioade lungi (prin asta împingându-i în şomaj).

7. Majorarea diurnei interne la minim 40 lei/zi pentru bugetari şi x 2,5 pentru firmele private, concomitent cu renunţarea la condiţionarea de a fi pe profit.

8. Îndemnul către autorităţi (ISCTR, Poliţie, MT etc) de a acţiona proactiv în vederea stârpirii fenomenului de furt de combustibili, furt de marfă şi crearea unei siguranţe a parcării şoferilor pentru efectuarea odihnei regulamentare.

9. Eliminarea fiscalităţii exagerate, deghizată în lupta împotriva firmelor pirat şi găsirea soluţiilor reale pentru realizarea simplă a acestui deziderat comun.

10. Bugetarea lucrărilor de infrastructură deja începute şi abandonate la nivel de ţară, cu termen de finalizare cât mai rapid, prioritate primind folosirea fondurilor europene, în detrimentul efortului propriu din bugetul de stat. Aici putem nominaliza ca prioritare Coridorul IV Pan-European, segmentul între Sibiu şi Piteşti, precum şi pasajele de la Arad. Lista este deschisă…

Mobilizare pentru unitate

Poate cea mai realistă concluzie a ultimelor evenimente am găsit-o pe site-ul CNR:

„Referitor la discuţiile de la MT, precum şi modul în care au fost ele apreciate de către delegaţiile transportatorilor prezente la Bucureşti, nu dorim să ne antepronunţăm, este prematur. Ce putem însă declara este că, exact ca în primăvară, aparent MT este cooperant. Avem, totodată, o experienţă amară, cea din mai a.c., despre modul în care, fără ameninţarea protestelor, Guvernul înţelege să-şi ţină promisiunile. Depinde de noi toţi în continuare dacă multitudinea promisiunilor de ieri vor fi sau nu implementate de către MT. Depinde exclusiv de noi dacă unitatea va fi într-adevăr prezentă între transportatori, acum când, cu tot cu prezenţa foarte scăzută la protest, cu tot cu promisiunile de participare la protest ale unora, care au privit din balcon protestul nostru (!!!), suntem pe cale să dialogăm cu Guvernul şi să negociem nevoile noastre. Mobilizarea pentru unitate încă nu s-a încheiat! Dacă promisiunile MT şi cele viitoare ale celorlalte ministere nu se vor materializa, noi trebuie să fim uniţi. Din această cauză, lista de înscriere la protestul din decembrie rămâne deschisă.“

 Magda SEVERIN

magda.severin@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.