Policolor a finalizat noua fabrică de lacuri și vopsele din Capitală

Policolor a finalizat construirea noii fabrici de lacuri şi vopsele din București, după o investiție de 7 milioane de euro, care include și valoarea terenului. Localizată într-un complex cu o suprafață de 2,5 hectare, alături de un depozit modern, fabrica de ultimă generație va produce vopsele, tencuieli, emailuri, lacuri, precum și produse conexe acestora (grunduri, amorse etc.).

Noul complex în care sunt poziționate fabrica și noul depozit de 5.000 mp, va avea logistica și distribuția internalizate, și are ca obiectiv atât creșterea calității și cantității de produse Policolor, cât și optimizarea și eficientizarea livrării acestora către clienți.

Construcția a fost finalizată la mijlocul lunii iunie, iar în perioada imediat următoare, noile unități de producție vor trece prin fazele de amplasare și testare, urmând să înceapă să funcționeze în vara acestui an. 

Capacitate îmbunătățită de distribuție

Fabrica a beneficiat de investiții în cele mai recente tehnologii, plus un număr de elemente transferate de la unitatea din Theodor Pallady, care au fost complet renovate, alături de facilități pentru Controlul și Asigurarea Calității, precum și Cercetare-Dezvoltare, nou construite.

Depozitul a fost dotat și el cu echipamente noi de stocare și gestiune și va beneficia și de un WMS (warehouse management system) modern, care nu era disponibil la unitatea din Pallady. WMS va permite înregistrarea exactă a stocurilor și alegerea lor rapidă și corectă pentru clienți.

„Pentru echipamentele și sistemele nou implementate, alături de construcția efectivă a noii facilități de producție, am investit 4,3 milioane de euro. Mai mult, noul depozit va deveni o parte esențială a capacității noastre îmbunătățite de distribuție pentru întreaga țară și în special pentru București și sudul României”, declară David Jordan, CEO Policolor Orgachim.

Vânzări mai mari în 2019

Grupul Policolor a generat venituri operaționale consolidate de 64,2 milioane de euro în 2018.  Pentru 2019, Grupul Policolor estimează vânzări în valoare de 69,8 milioane de euro, în creștere cu 8,7% față de anul precedent.

EBITDA este bugetat la 3,9 milioane de euro, tot în creștere față de 2018. 

Despre Policolor

Policolor, producător de lacuri şi vopsele cu o experiență de peste 50 de ani în România, oferă soluţii şi produse pentru decorarea şi finisarea casei – sub brandurile SPOR, DEKO Professional, CasaBella, Vinarom, sisteme complete pentru refinisarea autovehiculelor – sub brandurile Klar Professional, Klar Ultra, Emaur și Silverpol – în cadrul Policolor Automotive și produse destinate acoperirilor industriale cu arie largă de aplicabilitate, aflate în cadrul Policolor Industrial Coatings.

Produsele Policolor sunt prezente în peste 3.000 de magazine de retail tradiţional, în marile reţele de bricolaj din România și în peste 1.000 de service-uri auto din țară. Compania dispune în prezent de o reţea de 8 magazine proprii.

Grupul Policolor – Orgachim operează două mari unităţi de producţie: Policolor România şi Orgachim Bulgaria şi este liderul regional în domeniul tehnologiei vopselelor şi lacurilor în zona Sud-Est Europeană. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.