Poziția FCA privind emisiile reale ale vehiculelor sale

O cercetare internă desfășurată de FCA confirmă că propulsoarele diesel ale producătorului sunt conforme cu legislația în vigoare. Începând cu aprilie 2016, FCA ia, ca măsură voluntară, nesolicitată sau impusă de o autoritate în domeniu, recalibrarea emisiilor de pe propulsoarele Euro 6.

Toți proprietarii de Euro 6 vor beneficia în mod gratuit de această procedură. FCA va accelera propagarea aplicației SCR și pe alte motorizări diesel, începând cu al doilea trimestru al anului 2017. Acest set de măsuri este luat de către FCA în mod voluntar și anticipativ, și nu se va constitui într-o campanie sau acțiune de rechemare în service.

În ultimele luni, subiectul emisiilor produse de propulsoarele diesel a devenit un topic fierbinte în agenda media, în special pe piața europeană, unde ponderea acestor propulsoare este mai mare.

În acest context, FCA a desfășurat o cercetare internă referitoare la modul de funcționare a tehnologiilor diesel pe vehiculele sale și poate confirma că propulsoarele diesel pe care le fabrică sunt conforme cu legislația în vigoare.

Mai exact:

  • Propulsoarele diesel fabricate de FCA nu sunt complementate de niciun mecanism care să se activeze în momentul conectării la un tester, cu scopul de a controla emisiile rezultate. Cu alte cuvinte, deși emisiile mașinilor fabricate de FCA variază în funcție de condițiile de drum și de stilul de condus, sistemele care le controlează funcționează în același mod, indiferent dacă mașina se află pe șosea sau într-un test de laborator;
  • Modelele FCA dotate cu propulsoare diesel performează în limitele standardelor oficiale de emisii, atunci când sunt sunt supuse singurului ciclu de testare autorizat din Europa, “NEDC” (New European Driving Cycle).

Compania FCA este conștientă că atenția publică se îndreaptă către performanțele pe care autovehiculele sale le realizează în condiții de drum reale (Real Driving Emissions) și poartă discuții privind alternative la sistemul de omologare NEDC.

În acest moment, autovehiculele din Europa sunt testate de o serie de entități din mai multe state membre, care folosesc o serie de proceduri ce nu sunt subscrise unei legislații și unor standarde comune. Uniunea Europeană lucrează la adoptarea unor noi proceduri de testare, cu scopul de a aduce condițiile de test în laborator cât mai aproape de condițiile reale de drum. FCA susține aceste eforturi și este de acord cu introducerea unor noi reglementări care să ofere claritate pentru clienți și industrie, deopotrivă.

FCA răspunde afirmativ acestor schimbări și este proactivă în direcția calibrării emisiilor sale, cu scopul de a se adapta cât mai rapid standardelor RDE (Real Driving Emissions).

Ca măsură voluntară, nesolicitată sau impusă de o autoritate în domeniu, FCA își va recalibra emisiile de pe propulsoarele Euro 6, cu scopul de a îmbunătăți nivelul de emisii produse în condiții de drum reale. Noile calibrări vor fi disponibile începând cu luna aprilie a acestui an, pentru toate autovehiculele vândute începând cu acel moment; în plus, toți proprietarii de Euro 6 vor beneficia de acest update în mod gratuit, ca parte integrantă dintr-un program FCA care va avea ca scop recalibrarea în mod regulat a vehiculelor sale. Aceasta nu se va constitui într-o campanie sau acțiune de rechemare în service.

În plus, FCA învederează accelerarea programelor sale actuale de propagare a aplicației Active Selective Catalytic Reduction (SCR) și pe alte motorizări diesel, începând cu al doilea trimestru al anului 2017, cu mult timp înainte ca aceasta să fie solicitată prin reglementări.

  • Tehnologia Active Selective Catalytic Reduction, prezentă deja pe unele autovehicule din portofoliul companiei FCA, reprezintă un sistem care injectează un agent lichid reductor în fluxul fierbinte de gaze din eșapament. Procesul SCR se bazează pe o serie de reacţii chimice care, prin interacţiunea dintre amoniac şi oxigenul din gazele de eşapament, duce la reducerea oxizilor de azot (NOx) din acestea, transformând oxizii de azot (NOx) în componente inerte, inofensive pentru mediu: azot (N2) şi vapori de apă (H2O).

FCA va continua să optimizeze emisiile propulsoarelor sale diesel, cu scopul de a se alinia la propriile obiective în ceea ce privește sustenabilitatea, dar și de a răspunde preocupărilor publice privitoare la tehnologia diesel. 

Acest comunicat de presă conține declarații care privesc planurile pe termen lung ale companiei FCA. Aceste declarații sunt formulate conform obiectivelor curente ale Grupului și ale planurilor proiectate pentru următorii ani, și, prin natura lor, sunt supuse riscului și incertitudinii. Ele depend de evenimente și circumstanțe care pot avea sau nu loc în viitor și, prin urmare, nu pot avea valoare absolută. Rezultatele reale pot varia față de cele declarate, ca urmare a unei mulțimi de factori, inclusiv: volatilitate și deteriorare a capitalului și a piețelor financiare, posibilitatea unei noi crize a creditelor în zona Euro, modificări de prețuri, schimbări generale ale condițiilor economice, creștere economică și alte modificări ale mediului de afaceri, catastrofe naturale, modificări ale legislației, probleme de producție, constrângeri sau întârzieri ale capacității de producție, precum și alte riscuri care nu se află sub controlul Grupului.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.