Primele amenzi pentru folosirea telefonului la volan

Polițiștii rutieri au aplicat deja primele amenzi șoferilor care au fost prinși că folosesc telefonul mobil în timp ce conduc mașina.

sursă foto: TISPOL

Astfel, în doar două zile de la intrarea în vigoare (12 octombrie) a noilor prevederi din Codul rutier, privind interzicerea folosirii telefonului mobil și a oricărui dispozitiv mobil în timpul condusului, polițiștii au aplicat peste 320 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea noilor reglementări.

În zilele de 12 și 13 octombrie 2019, la nivel naţional, au fost aplicate 310 sancţiuni, în valoare de 207.668 de lei, conducătorilor de vehicule care, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mișcare, nu au respectat interdicția de a ține în mână sau folosi cu mâinile în orice mod telefonul mobil sau a orice dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video.

În aceeași perioadă, polițiștii au aplicat 17 sancţiuni, în valoare de 9.570 de lei, celor care au ținut în mână sau folosit cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai aflate în mișcare, a telefonul mobil sau orice dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, concomitent cu încălcarea unei reguli pentru circulația vehiculelor.

Acțiunile pentru prevenirea accidentelor și salvarea de vieți desfășurate de polițiști continuă.

Poliția română reamintește că, spre deosebire de cadrul legal anterior, care viza exclusiv folosirea telefonului mobil, prin noile reglementări a fost interzisă ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod atât a telefonului mobil, cât și a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, de către conducător, în timpul conducerii vehiculului aflat în mișcare.

Nerespectarea acestei norme de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai constituie contravenție și este sancționată cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă (în prezent de la 870 de lei la 1.160 de lei), și cu aplicarea sancțiunii complementare de 4 puncte de penalizare.

În ceea ce privește nerespectarea normei de interdicție de către conducătorul vehiculului pentru care nu este prevăzută obligativitatea deținerii permisului de conducere, contravenția este sancționată cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă (în prezent de la 870 de lei la 1.160 de lei).

Un alt aspect de noutate îl constituie sancționarea unei forme agravante de săvârșire a contravenției privind utilizarea telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai.

Astfel, ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai aflate în mișcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, concomitent cu încălcarea unei reguli pentru circulația vehiculelor, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni, de la 4 la 5 puncte-amendă (de la 580 de lei, la 725 de lei), și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 30 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.