RATB cumpara 150 de troleibuze

Cel mai mare operator de transport rutier de persoane continua programul de investitii, in ciuda situatiei dificile pe care o traverseaza economia. Regia Autonoma de Transport Bucuresti (RATB) va achizitiona si in acest an mijloace de transport – este vorba de 150 de troleibuze. Am discutat despre planurile regiei cu Gheorghe Aron, director general RATB.

Ati simtit efectele crizei economice in activitatea de transport pe care o desfasurati?

In ultima perioada, comparativ cu anii precedenti, se constata o reducere a numarului de calatori in mijloacele de transport in comun. Acest fapt este cauzat pe de o parte de situatia economica, care a fortat numeroase companii sa-si reduca sau sa-si incheie activitatea, diminuandu-se in acest fel gradul de mobilitate a populatiei. In acelasi timp, investitiile importante facute de Municipalitate in infrastructura (modernizarea caii de rulare a tramvaielor si a strazilor), cat si innoirea flotei (1.000 autobuze, 150 troleibuze, modernizare tramvaie la RATB-URAC), au condus la imbunatatirea ritmicitatii mijloacelor de transport RATB, cresterea capacitatii de transport si, implicit, o reducere a timpilor de asteptare in statii.

Vor continua investitiile in modernizarea parcului de mijloace de transport? Ce alte planuri aveti in vedere?

In 2009, pana la 30 iunie, se vor achizitiona inca 150 autobuze Mercedes-Benz Citaro, finalizandu-se al doilea contract de livrare a 500 de autobuze. Tot in acest an, se va organiza procedura de licitatie internationala pentru achizitia a 150 troleibuze.

In plus, in prezent, se afla in stadiul de implementare un proiect de management al traficului, coordonat de Primaria Municipiului Bucuresti, care consta in construirea de  programe de fluidizare a traficului si de prioritizare a vehiculelor de transport public, salvare, politie. Totodata, intre Consiliul Judetean Ilfov si Primaria Municipiului Bucuresti, s-a incheiat un protocol de infiintare, organizare, reglementare, coordonare si control al prestatiei serviciului de transport public de calatori, desfasurat intre localitatile judetului Ilfov si Municipiul Bucuresti. RATB, ca parte a acestui protocol, este operatorul de transport care pune in practica obiectivele acestuia. RATB are o buna experienta si in constructia de tramvaie. In prezent, este in curs de omologare un tramvai BUCUR LF, cu podea partial coborata. Se are in vedere dezvoltarea unui proiect in colaborare cu un partener care dispune de know-how si tehnologie pentru producerea de boghiuri motoare, care sa permita coborarea podelei pe toata lungimea vagonului. In ceea ce priveste tariful de calatorie, in perioada imediat urmatoare, nu se preconizeaza modificarea acestuia.

Va multumim pentru timpul acordat.

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.