Reguli simple, care iti pot salva viata

In spatele fiecarei tragedii rutiere, exista o cauza, care, in multe situatii, ar putea fi ocolita daca s-ar respecta niste principii simple. De cele mai multe ori, le stim, dar le ignoram sau… le uitam. Cei care intervin pentru a salva vieti si le amintesc de fiecare data cand trebuie sa resusciteze victimele unui accident rutier. Despre importanta regulilor simple, care ne pot salva viata, am stat de vorba cu Dr. Raed Arafat, subsecretar de stat in Ministerul Sanatatii, cel care a infiintat si coordonat Serviciul Mobil de Urgenta Reanimare si Descarcerare (SMURD).

Cum arata evolutia accidentelor rutiere din punctul de vedere al celui care lupta sa salveze vieti?

Accidentele rutiere continua, din pacate, sa produca foarte multe victime. Modul in care se petrec difera, insa, de la un loc la altul. In Bucuresti, avem o problema majora cu pietonii, in timp ce in tara ne confruntam in special cu accidentele in care sunt implicate numai autovehicule (coliziune, iesire din drum etc). Cel mai afectat palier de accidente rutiere este cel al varstelor active din punct de vedere social, chiar copii si tineri. Un studiu realizat de Banca Mondiala si Organizatia Mondiala a Sanatatii privind cauzele principale de deces arata ca in cazul persoanelor sub 45 de ani (coborand pana la varsta de 1-2 ani) se moare mai ales ca urmare a traumelor. Sistemul de urgenta in colaborare cu cel al Ministerului Sanatatii poate face fata doar pana la o limita in ceea ce priveste salvarea vietilor celor implicati in accidente, de aceea solutia optima ramane preventia, respectarea regulilor de circulatie: sa se poarte centura, sa se reduca viteza, sa nu se conduca sub influenta bauturilor alcoolice.

Cat de importanta este purtarea centurii de siguranta?

Lipsa centurii reprezinta unul dintre principalele elemente din cauza carora unele victime nu pot fi salvate. Auzim foarte multe mituri, as putea chiar sa le numesc prostii, de genul: „daca nu purta centura, traia“. Nu exista nici un fundament stiintific pentru astfel de afirmatii. Atunci cand porti centura, sansa de supravietuire este net mai mare. La accidentele frontale, de multe ori, pasagerul de langa sofer este aruncat prin parbriz, iar sansa de supravietuire scade semnificativ.

Alt aspect la care lumea nu se gandeste suficient tine de pasagerii din spate. In general, vedem pasagerii din fata purtand centura, iar pe cei din spate nu. Se spune ca, in spate, te tine scaunul  din fata, dar implicatiile sunt multiple. Ganditi-va ca persoana din spate nu poarta centura si are 70 sau 100 kg, iar masina se opreste intr-alta. Cel asezat in fata are centura, in timp ce pasagerul din spate calatoreste ca un proiectil de 70 kg la 60 km la ora (sa zicem) lovindu-l grav. Faceti un calcul ce inseamna un proiectil de 70 kg la 60 km/h. Poate sa il omoare pe loc pe cel din fata. Mai mult decat atat, toti avem tendinta sa stam intre cele doua scaune si sa vorbim cu cei din fata, dar nimeni nu se gandeste ca, la prima frana brusca sau la prima coliziune, persoana din spate zboara in fata, iar, daca este copil, este foarte usor sa il pierzi.

Este, de asemenea, important sa fie purtata corect centura. Ea trebuie prinsa in partea de jos, peste bazin, nu peste burta. In momentul in care ai centura peste burta, in cazul producerii unui accident, apare un risc major de leziuni intraabdominale grave.

De ce o gravida nu trebuie sa poarte centura? Sau cei care au hemofilie? Centura le poate salva viata. sansa ca persoana care are hemofilie sa aiba o hemoragie interna este mult mai mare daca nu are centura. La gravida, daca se poarta centura corect, sub burta, in partea de jos, sunt sanse sa o protejeze mult mai mult decat daca burta se loveste de bordul masinii. Multa lume crede ca, daca exista airbag in masina, nu mai trebuie sa poarte centura. Este o conceptie gresita. Airbagul este suplimentar, doar cat sa te protejeze sa nu te lovesti la cap, dar, daca nu ai centura in prima faza a impactului, te deplasezi in fata, airbagul explodeaza si te tranteste in spate. Aceasta inseamna ca poate sa iti rupa gatul.

Ati facut o propunere pentru eliminarea exceptiilor privind nepurtarea centurii?

Nu, dar trebuie facuta. Anul trecut, a fost emis un ordin potrivit caruia este obligatoriu ca personalul serviciilor de ambulanta si SMURD sa poarte centura atat in fata, cat si in cabina din spate. Mai mult, au obligatia sa monteze centurile in mod corect pe pacientii din masina.

Sunt multe cazurile in care cel care provoaca accidentul miroase a alcool?

Se intampla destul de des. Ultima data, eram de garda pe elicopter. Am lucrat cu pompierii mai mult de o ora sa scoatem o persoana incarcerata in urma unui accident rutier. Masina era rasturnata iar pacientul statea intr-o pozitie extrem de ciudata. Eu am crezut ca este facut bucati. Era treaz, era constient, l-am asistat. Vorbeam greu cu el, iar sticla de votca sparta era acolo… L-am scos din masina, l-am dus la spital si seara am intrebat de el. Mi-au spus ca nu a avut probleme grave. Dar, dupa ce s-a trezit in spital, a injurat personalul medical si a plecat!

Cum reusiti sa tineti masinile in stare tehnica buna, tinand cont de utilizarea lor intensiva?

Vorbim de masini noi, care au vechime de 2-3 ani si sunt in garantie. Din pacate, am avut masini lovite, cu probleme nu neaparat grave, dar care raman blocate o perioada in service. Nu exista nici un respect. Oamenii merg la interventie si, mai ales seara, gasesc geamul lateral spart si GPS-ul furat. Acum, s-au dat indicatii tuturor soferilor sa ia GPS-ul in buzunar cand pleaca din masina. Nu este normal. Echipa medicala pleaca sa salveze o viata si grija ei este ca nu cumva sa se fure aparatura din masina. Aceste masini au aparatura foarte scumpa, pe care, daca o fura cineva, nu are ce face cu ea, dar pagubeste sistemul serios, masina nu mai poate interveni si se pierd vieti omenesti.

Aveti incheiat un protocol privind prioritatea vehiculelor in service?

Chiar am avut recent o discutie cu unele reprezentante. In tara, avem service-uri care refuza sa ne ia masinile cu prioritate, le tin la rand, iar reparatiile dureaza, astfel, si 2-3 saptamani. O alta problema majora cu care m-am confruntat tine de societatile de asigurare. Daca masina a fost implicata intr-un accident, iar vina nu este a soferului ambulantei (cea mai mare parte a cazurilor), trebuie sa suporte reparatia asigurarea celui care a cauzat accidentul. Masina merge la service, se repara, dar apoi este sechestrata pana cand societatea de asigurare plateste. Este o firma de asigurare unde am sunat personal sa ii rog sa rezolve problema, pentru ca masina era sechestrata in service.

Doua ambulante au fost sechestrate doua luni, pentru ca asigurarea nu a platit. inteleg ca service-ul vrea sa isi ia banii, dar nu inteleg de ce nu plateste asiguratorul.

Cum recrutati soferii de ambulanta?

Cand recrutam soferii, facem si un examen psihologic. Cel putin la Pompieri, pentru masinile SMURD, se sustine un examen psihologic destul de dur. Eu am condus destul de mult masini de interventii si o fac si acum cand mai am cate o garda. Pot spune ca stresul este mare.

Mai participati inca la interventii?

in week-end, in mod voluntar. Consider ca este important sa pastrezi contactul cu realitatea terenului, ca sa intelegi cum evolueaza sistemul. Daca am reusit sa fac ceva, se datoreaza faptului ca vin cu experienta din teren.

In final, puteti da un sfat soferilor?

Sa fie cat mai precauti, sa respecte regulile de circulatie pe drum si sa se gandeasca intotdeauna, atunci cand pleaca la drum cu masina, ca este important sa ajunga la destinatie, nu sa se opreasca undeva accidentati sau chiar sa moara pe parcurs.

– De regula, pasagerul din spate, daca nu are centura, este cel care ucide, intr-o coliziune frontala, pasagerul din fata.

– Romania este poate singura tara care are exceptii medicale pentru purtarea centurii.

– Am avut probleme cu ambulante sechestrate in service din cauza intarzierii platilor de catre societatile de asigurare.

Cristina TOBESCU

cristina.tobescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.