Reuniunile Asociației Club Duster, la cea de-a 6-a ediție

La sfârșitul săptămânii trecute, proprietarii de Dacia Duster și-au dat întâlnire la Bran unde și-au testat încă o dată abilitățile personale, dar și pe cele ale mașinilor lor 4×4. Astfel, în weekend-ul 14-16 februarie s-a desfășurat la Bran cea de-a 6-a ediție a Reuniunii Asociației Club Duster, care a adus peste 90 de pasionați ai mărcii din toate colțurile țarii la bordul a 40 de autovehicule Dacia Duster. Alături de fanii acestui model far al gamei Dacia s-au aflat președintele-director general al Dacia, Nicolas Maure, și directorul Renault Commercial Roumanie, Thomas Dubruel, se arată în comunicatul remis redacţiei de reprezentanţii asociaţiei.

La fel ca la toate celelalte acțiuni ale asociației, invitați speciali au fost membrii clubului Duster 4×4 Everyone, format din angajați ai grupului Renault România care concurează cu mașini Dacia Duster în competiții naționale și internaționale de off-road.

Printre activitățile de care s-au bucurat participanții, dar si turiștii sau locuitorii din zonă, a fost caravana de 40 de mașini ce s-a deplasat de la Bran către Poiana Brașov, ocazie cu care au putut admira si două autospeciale Dacia Duster modificate de echipele de inginerie ale Renault Technologie Roumanie – Duster Army și Duster Buster – precum și un autovehicul Duster echipat cu cele mai importante accesorii existente în oferta Dacia.

Atracția principală a evenimentului a fost reprezentată de concursurile off-road, organizate în două etape: categoria standard (masculin și feminin) și categoria vehicule echipate cu pneuri speciale.

Duster expozitie vehicule

La categoria standard, concurenții au avut de parcurs, contra cronometru, un traseu denivelat și presărat pe alocuri cu porțiuni de apă și noroi. Un parcurs special a fost rezervat posesoarelor de Duster, multe aflate la primul concurs de acest fel.

Participanții cu vehicule echipate cu pneuri speciale (AT/MT) și-au pus mașinile la încercare pe un traseu mult mai dificil, în care a contat dotarea mașinii dar și experiența șoferului în a aborda șanțuri adânci și pante abrupte.

Duster atelier 4x4_1

Câștigătorii au beneficiat de premii puse la dispoziție de Dacia și de alți parteneri ai evenimentului.

«Am fost încântat să particip la reuniune. Este fascinant să vad cat de mult își iubesc mașina proprietarii de Duster și ce pot face in off-road, chiar și cu versiunea 4×2. În plus, și eu sunt proprietarul unui Duster pe care l-am cumpărat în 2011 și de care sunt foarte mândru », a ținut să precizeze Nicolas Maure după eveniment.

Duster atelier 4x4_2

La rândul său, Thomas Dubruel a împărtășit entuziasmul fanilor prezenți la eveniment, adăugând că «Duster nu este doar un succes de piață ci și un model care suscită pasiunea și mândria clienților noștri. Întrunirile “Dusteristilor”, devenite deja o tradiție, transmit un mesaj de încredere în marca Dacia, care nu poate decât să ne bucure».

Daciagroup.com și blogul Duster 4×4 Everyone vor povesti în cuvinte și imagini relevante cum s-au distrat fanii modelului Dacia cu cea mai rapidă evoluție a vânzărilor, model aflat pe locul 2 în rezultatele pe anul 2013 ale mărcii la nivel mondial. (M.B.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.