Rezerva Federală SUA (FED), pregătită să mărească dobânzile. Impactul asupra economiei SUA şi la nivel global

Unul dintre evenimentele economice majore ale anului 2015 va fi cel mai probabil majorarea  dobânzii de referință de către Rezerva Federală americană, către sfârșitul acestui an, potrivit economiștilor PwC. 

Presupunând că acest lucru se va întâmpla, importanța acestei decizii constă nu numai în impactul pentru economia SUA şi cea globală, însă va reprezenta totodată un act simbolic,

de vreme ce dobânda de politică monetară nu a mai fost majorată de mai bine de un deceniu. 

Analiza PwC pleacă de la premisa că rata dobânzii FED va atinge pragul de 3,75% până la sfârşitul anului 2020 (vedeţi fig.1)

grafic pwc

Dar care va fi impactul asupra consumatorilor, companiilor şi asupra piețelor emergente?

Pentru consumatori: În anii ce au urmat crizei financiare, consumatorii americani şi-au diminuat gradul de îndatorare (fig.5), analiza PwC sugerând că aceștia vor fi în general la adăpost de creșterile de dobânzi decise de FED. Marea majoritate a proprietarilor s-au protejat împotriva creșterii ratelor dobânzilor prin intermediul unor contracte de credit cu rată fixă. Plecând de la premisa că salariul real va continua să crească, venitul total disponibil al fiecărei gospodării va rămâne în mare parte neafectat de politica monetară mai strictă.

grafic pwc 2

Pentru companii: Există dovezi care sugerează că structura capitalului companiilor a fost modificată de criză.  De exemplu, figura 5 arată că îndatorarea companiilor a scăzut de la 73% din PIB la sfârșitul anului 2008, la 69% în prezent.  Acest lucru arată că activitatea companiilor este mai puțin sensibilă în prezent la deciziile FED. Este de așteptat ca aprecierea dolarului să aibă un impact mai puternic asupra companiilor, ceea ce va face bunurile şi serviciile americane mai scumpe pe piețele internaționale.

Pentru piețele emergente: Perspectiva creșterii dobânzii de referință în SUA a avut deja un impact asupra valorii dolarului, care s-a apreciat cu aproximativ 19% în termeni reali din iulie 2014 şi până în prezent. Acesta este un semn îngrijorător pentru unele economii emergente care au profitat de un dolar american ieftin în scopul finanțării de proiecte investiții masive sau pentru consum. Turcia este în mod special vulnerabilă la aprecierea dolarului, în timp ce alte piețe emergente cum ar fi Brazilia sau Indonezia, sunt de asemenea expuse riscului valutar.

„Considerăm că decizia FED de creştere a ratei dobânzii de politică monetară va avea un impact mai mare pe plan global decât în Statele Unite, şi în principal pe pieţele emergente”, a declarat Richard Boxshall, economist senior al PwC.

Ediţia lunii iulie a raportului PwC Global Economy Watch poate fi accesată la  www.pwc.com/gew.

Despre PwC 

Firmele din reţeaua PwC ajută organizaţiile şi indivizii să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Reţeaua de firme este prezentă în 157 de ţări cu mai mult de 195.000 de specialişti dedicaţi oferirii de servicii de calitate de audit, consultanţă fiscală şi consultanţă pentru afaceri. Mai multe informaţii, la www.pwc.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.