Schimburi comerciale record romano-moldovene

Valoarea schimburilor comerciale dintre Romania si Republica Moldova a atins in 2011 un nivel record, de peste 1 miliard de dolari, a declarat premierul moldovean Vlad Filat, dupa sedinta comuna a guvernelor celor doua tari, desfasurata sambata, la Iasi. Premierul roman Mihai-Razvan Ungureanu a precizat, la randul sau, ca Romania va fi primul partener economic al R. Moldova, dupa iminentele privatizari.

“Este rezultatul actiunilor pe care le-am intreprins pe parcursul timpului, in ultimii doi ani si un pic. Aceste actiuni nu au la baza coloratura politica. Au fost relatii asumate intre tarile noastre si de catre institutiile statului. De aceea, este important ca relatiile sa fie unele durabile, iar angajamentele pe care ni le asumam reciproc sa poata fi implementate”, a afirmat premierul Filat.

“Romania este al doilea partener economic al Republicii Moldova. Deocamdata. Va fi primul, dupa privatizare”, a precizat premierul Ungureanu.

Anul trecut, comertul bilateral dintre cele doua tari a depasit 1 miliard de dolari, Republica Moldova fiind a 6-a piata extracomunitara de desfacere a produselor romanesti. Exportul roman s-a ridicat la 786 milioane dolari, iar importul s-a cifrat 343,7 milioane dolari.

In R. Moldova sunt inregistrate 1.227 societati mixte, dintre care 130 constituite anul trecut, cu o valoare de capital subscris de 30 milioane dolari.

Romania ocupa prima pozitie investitionala in Republica Moldova dupa numarul de societati mixte si locul 7 dupa valoarea capitalului subscris. (M.S.)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.