Taxă de acces, în București

Primăria Capitalei va introduce vinietă online pentru mașinile din afara Bucureștiului și a județului Ilfov, iar pe toate cele poluante, inclusiv ale bucureștenilor, le interzice în centrul orașului.

Mai mult decât atât, toate autoturismele Euro 3 vor avea acces în zona centrală doar contra unei taxe. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost lansat în dezbatere publică, pentru 45 de zile, iar, la finalul lunii septembrie, va fi supus aprobării Consiliului General al Municipiului București.

Zona de Acțiune pentru Calitatea Aerului (ZACA)

Specialiștii Primăriei Capitalei au de numit perimetrul central al orașului „Zona de Acțiune pentru Calitatea Aerului (ZACA)”, delimitată de: Piața Victoriei – Bd. Iancu de Hunedoara – Șos. Ștefan cel Mare – Str. Polonă – Str. Mihai Eminescu – Str. Traian – Bd. Nerva Traian – Bd. Gheorghe Șincai – Str. Lânăriei – Calea Șerban Vodă – Bd. Mărășești – Str. Mitropolit Nifon – Bd. Libertății – Calea 13 Septembrie – Str. Izvor – Str. B.P. Hașdeu – Str. Vasile Pârvan – Str. Berzei – Str. Buzești – Piața Victoriei.

Vinieta Oxigen-B (București)

„Prima categorie: pentru autoturismele înmatriculate în alte orașe sau alte state se va achiziționa vinieta electronică Oxigen-B (București) de acces pentru o zi, care va costa 10 lei, iar pentru un an, 1.900 lei.

Excepția fac doar mașinile din județul Ilfov – unde, în cea mai mare parte, locuiesc tot bucureșteni și reprezintă zona metropolitană a Capitalei”, a anunțat Gabriela Firea.

Vinieta Oxigen-C (Centru)

„A doua categorie: pentru toate autovehiculele, inclusiv din Capitală și Ilfov, care au normă de poluare Euro 3, accesul va fi permis numai în urma achiziționării unei viniete electronice de tip Oxigen-C, de 75 de lei/lună sau de 900 de lei/an. De asemenea, autoturismele înmatriculate în București și Ilfov, cu grad mare de poluare – noneuro, Euro 1, Euro 2 – vor fi interzise în zona centrală, care suferă cel mai mult din cauza poluării intense”, a adăugat edilul.

Vinieta se va aplica de la 1 ianuarie 2020, zilnic, de luni până vineri, în intervalul orar 07:00-22:00, cu excepția sărbătorilor legale. Autovehiculele cu norma de poluare Euro 4, 5 și 6, hibride sau electrice vor avea acces pe toate străzile și bulevardele din București.

Amenzi

Cuantumul amenzilor este între 1.500 și 2.000 lei. „Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor din prezenta hotărâre se fac de către Poliție, Poliția Locală și împuterniciți ai Primarului General, conform competențelor”, se arată în proiect.

Mihai Teodorescu, șeful Direcției Transporturi din PMP, a explicat cum se vor face verificările: „Pentru monitorizarea circulației va fi utilizat sistemul ANPR (Automatic Number Plate Recognition) – un sistem inteligent, special creat pentru identificarea vehiculelor prin recunoașterea numerelor de înmatriculare. Este nevoie de instalarea a 194 de camere video, imaginile urmând a fi transmise Poliției Locale, iar amenzile se vor trimite acasă, pe modelul utilizat în restul țării.”

1,6 milioane de mașini

Gabriela Firea a precizat că, în București și Ilfov, sunt înmatriculate 1,6 milioane de mașini, astfel: 261 non-euro; 7.000 Euro 1; 113.000 Euro 2; 213.000 Euro 3; 440.000 Euro 4; 253.000 Euro 5; 331.000 Euro 6.

Edilul a arătat, însă, că orașul este tranzitat zilnic de încă o jumătate de milion de autovehicule, venite din țară, dar și din străinătate. „Traficul rutier intens este printre principalele motive care determină valori-record de poluare, deoarece, în ultimii zece ani, nu mărul mașinilor care circulă prin oraș s-a dublat”, a spus Firea.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.