Transporturile au buget de 9,1 miliarde lei în 2018

Ministerul Transporturilor va avea, în anul viitor, un buget de 9,1 miliarde lei (+0,9%) și 31 miliarde lei în credite de angajament, potrivit proiectului Legii bugetului de Stat, aprobat de Guvern în 6 decembrie și trimis Parlamentului spre adoptare.

foto: Jean-Mihai Pâlșu

Programul de autostrăzi și variante ocolitoare în regim de autostradă are 1,7 mld. lei (+300 mil. lei) și credite de angajament de 15,6 mld. lei. Investițiile în sectorul feroviar au 3,4 mld. lei, în condițiile în care, pe 2017, nu au fost alocate fonduri bugetare la acest capitol, dar nu sunt prevăzute credite de angajament. Metroul are la investiții 1,1 mld. de lei (-150 mil. lei), la care poate adăuga credite de angajament de 5,2 mld. lei.

Proiectul Legii bugetului prevede o creștere economică de 5,5% în 2018, o inflație de 3,1%, un deficit de 2,97% și un câștig salariu mediu net de 2.614 lei/lună.

Venituri

Veniturile sunt estimate la 287,5 mld. lei (+ 30,9 mld. lei, din care 21,1 mld. lei vor merge la Sănătate (+17%), Educație (+16%) și la Investiții (+42%).

Salariul minim și mediu net va crește cu 9%, la 1 ianuarie, pensiile – cu 10% și pensia minimă – cu 23% de la 1 iulie și vor fi acordate vouchere de vacanță pentru bugetari. Persoanele cu dizabilități vor primi în plus 30%, de la 1 ianuarie.

Executivul va sprijini dezvoltarea programului Start-Up Nation pentru alte 10.000 de firme, deținute în special de tineri, pentru reducerea șomajului sub 4% și pentru creșterea cu peste 200.000 a numărului de salariați cu normă întreagă. Alte 4,5 mld. lei vor fi date ca ajutor de Stat, pentru creșterea cu 7,6% a exporturilor.

Absorbția fondurilor europene este estimată la 28,4 mld. lei (6,3 mld. euro, +32%).

Cheltuieli

Cheltuielile bugetare sunt prognozate la 314,5 mld. lei (34,6% din PIB), din care 98,6 mld. lei (10,9% din PIB) – pensii și asistență socială. Salariile majorate vor „înghiți” 81,2 mld. lei (8,9% din PIB, +11,6 mld. lei), bunurile și serviciile – 39,9 mld. lei (4,4% din PIB), iar cele cu datoria publică, 12,1 mld. lei (1,3% din PIB).

Investițiile sunt estimate la 38,5 mld. lei (4,2% din PIB), în creștere cu 11,5 mld. lei față de anul 2017.

Iată câți bani vor primi celelalte ministere:

– Ministerul Apărării: 18,2 mld. lei (+ 11,3% față de anul acesta, 2% din PIB);

– Ministerul Dezvoltării: 6,2 mld. lei credite bugetare (+30,6%) și 38,3 mld. lei credite de angajament;

– Ministerul Educației: 23,8 mld. lei (+240,9%). Începând cu anul 2018, din bugetul ministerului se vor plăti și salariile din învățământul preuniversitar;

– Ministerul Sănătății: 8,8 mld. lei (+4,6%). Casa Națională de Asigurări de Sănătate va primi 33,8 mld. lei (+15,5%);

– Ministerul Culturii: 1,1 mld. lei (+ 50,4%);

– Ministerul Muncii: 31,7 mld. lei (-13,2%);

– Ministerul Afacerilor Externe: 944,1 mil. lei credite bugetare (+21,9%) și 1 mld. lei credite de angajament;

– Ministerul Agriculturii: 23,5 mld. lei (+23,6%);

– Ministerul Afacerilor Interne: 15,3 mld. lei (+20,7%)

– Ministerul Justiției: 3,75 mld. lei (-0,8%);

– Ministerul Public: Peste 1,2 mld. lei (+0,23%);

– Ministerul Tineretului și Sportului: 517,3 mil. lei (+15,3%);

– Ministerul Mediului: 444,9 mil. lei (-5,4%);

– Ministerul Comunicațiilor: 291,8 mil. lei, din care 170 mil. lei pentru majorarea capitalului social al Poștei Române;

– Ministerul Economiei: 355,9 mil. lei;

– Ministerul Finanțelor: 4,6 mld. lei (+25,5%). Acțiuni generale: 21,6 mld. lei (+1,2%);

– Ministerul Energiei: 583,3 mil. lei (-36,0%);

– Ministerul Turismului: 63,4 mil. lei (+39,8%)

– Ministerul pentru Mediul de Afaceri: 1,2 mld. lei (+32,4%)

– Ministerul Cercetării: 1,65 mld. lei (+13,6%)

– Ministerul Apelor și Pădurilor: 438,9 mil. lei (+26,8%)

– Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social: 8,9 mil. lei (+16,8%)

– Ministerul pentru Relația cu Parlamentul: 7,3 mil. lei (-0,7%);

– Ministerul pentru Românii de Pretutindeni: 25,4 mil. lei (+44,6%);

– Secretariatul General al Guvernului: Peste 1,3 mld. lei (+24,8%);

– Administrația Prezidențială: 57,6 mil. lei (+20,7%);

– Senat: 196,0 mil. lei (+30,3%);

– Camera Deputaților: 436. lei (+29,6%).

Magda SEVERIN

magda.severin@ziuacargo.ro

Foto: Jean-Mihai Pâlșu

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.