Operatorul Mont Blanc a anunțat că tunelul dintre Italia și Franța va fi complet închis circulației pentru aproximativ 15 săptămâni, începând de luni, 1 septembrie 2025, ora 17:00.
Circulația este programată să fie reluată vineri, 12 decembrie 2025, tot la ora 17:00. Această întrerupere prelungită este necesară pentru a doua fază de reabilitare a bolții tunelului.
Noua intervenție va viza 254 de metri din boltă, în amonte și în aval de una dintre secțiunile deja renovate anul trecut. Lucrările prevăd demolarea și reconstrucția completă a tronsoanelor.
Natura acestor lucrări necesită îndepărtarea tuturor dispozitivelor de siguranță fixate pe boltă, cum ar fi ventilatoarele, camerele video și senzorii de temperatură. Această condiție face imposibilă organizarea unor închideri parțiale sau temporare.
Perioada a fost aleasă datorită fluxului mai redus de vehicule ușoare. Pe durata închiderii, camioanele vor fi în mare parte redirecționate către tunelul Frejus, care se estimează că va prelua 90% din traficul comercial.
Operatorul tunelului a mai anunțat că abonamentele de 10 sau 20 de călătorii, încă valabile la data de 1 septembrie 2025, vor fi prelungite automat cu patru luni, fără a fi necesară vreo solicitare din partea titularilor.
Ionuț PĂDURARU
ionut.paduraru@ziuacargo.ro