Ultimul lot al Centurii București Sud, contractat

Lotul 1 al viitoarei Autostrăzi de Centură București Sud, ultimul din cele trei scoase la licitație de CNAIR în anul 2017, a fost încredințat spre construire companiei turcești Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret.

Având o lungime totală de aproximativ 17 km, Lotul 1 cuprinde Sectorul 1, de 0,7 km, aferent Centurii Nord, și Sectorul 2, de 16,23 km, aferent Centurii Sud. Valoa rea contractului este de 830,7 milioane de lei (175 de milioane de euro), fără TVA, reprezentând aproxi mativ 90% din suma estimată în caietul de sarcini.

Lotul 1 pornește de la Autostrada A2 și ajunge în apropiere de Jilava, de unde se continuă cu Lotul 2, în lungime de 16,3 km, al cărui contract a fost semnat de CNAIR, în luna martie, cu aceeași firmă turcească. Valoarea Lotului 2 este de aproximativ 750,9 milioane de lei (circa 162 de milioane de euro), fără TVA.

Durata ambelor contracte este de 12 luni pentru proiectare și 2 ani și 6 luni pentru execuția lucrărilor.

52 de km, gata în 2022

Contractul pentru Lotul 3, de 18 km, care pornește de la Clinceni până dincolo de intersecția cu A1 din zona Ciorogârla, a fost semnat, la mijlocul lunii aprilie, cu Asocierea Aktor – Euroconstruct Trading. În valoare de aproximativ 853,5 milioane de lei (circa 180 de milioane de euro), fără TVA, contractul are o durată de 12 luni pentru proiectare și 2 ani și 6 luni pentru desfășurarea lucrărilor.

Capitala va avea o nouă variantă ocolitoare pe partea de sud, dar de data aceasta la nivel de autostradă, în lungime de circa 52 de km, care va uni A1, DN6, DN5, DN4 și A2. Realizarea autostrăzii va fi gata abia în anul 2023, deoarece 12 luni sunt rezervate activității de proiectare și 2 ani și 6 luni pentru execuția lucrărilor.

Potrivit contractului, perioada de garanție a lucrărilor este de 5 ani (60 de luni). Această autostradă va asigura conexiunea cu rețeaua TEN-T, respectiv coridorul IV Pan European, între A1 Bu cureștiPitești și A2 București-Constanța.

Tren la Aeroportul Otopeni, pentru „Euro 2020”

Lucrările la cei 3 kilometri de cale ferată ce vor conecta Aeroportul „Henri Coandă” Otopeni de linia existentă dinspre Gara de Nord București până la Halta Odăilor, aflată în câmp, au început în septembrie, iar constructorul promite că vor fi gata până în luna mai 2020.

Investiția costă aproximativ 400 de milioane de lei, iar calea ferată va cuprinde și un viaduct lung de 1,5 kilometri, ce va supratraversa DN1 în zona aeroportului. Lucrările vor fi gata până la începerea Campionatului Euro – pean de Fotbal „Euro 2020”.

Proiectul de conectare a Aeroportului Oto peni la re țeaua feroviară este realizat de Asocierea Arcada – ISPCF – DB Engineering & Consulting GmbH. Contractul câștigat prin licitație a cuprins 2 luni de proiectare, iar cele 12 luni prevăzute pentru execuție vor fi reduse, prin asumarea constructorului, la 9 luni.

În paralel, CFR desfășoară un contract cu PORR Construct pentru dublarea liniei de cale ferată (8 km) între stațiile Mogoșoaia și Balotești, proiect în valoare de 50,5 milioane de lei, cu finanțare asigurată din fonduri de la Bugetul de Stat.

Primele restricții auto

Compania Națională de Aeroporturi București (CNAB) a anunțat primele restricții de circulație și îi sfătuiește pe călători să meargă mai ales cu autobuzele la aerogară. Accesul spre aeroport a fost deviat pe breteaua imediat următoare față de cea inițială, iar, pentru ieșirea din aeroport, prioritatea de circulație în sensul giratoriu o au vehiculele care ies din aeroport.

Fonduri europene pentru noul pod peste Dunăre

Comisia Europeană a aprobat alocarea de fonduri nerambursabile în valoare de 363 de milioane de euro pentru construirea Podului suspendat peste Dunăre, în zona Brăila-Tulcea, din totalul de 550 de milioane de euro (2,57 miliarde de lei) cât costă investiția. Podul va fluidiza circulația între Brăila, Galați, Tulcea și Constanța, de servind traficul de tranzit internațio nal de mărfuri și de persoane de pe teritoriul României și asigurând o mai bună mobilitate și conectivitate la nivel interregional.

Proiectul, în lungime totală de 23,461 km, prevede construirea podului în lungime de aproape 2 km, plus 17 km de drum principal între Brăila și Jijila, 2 viaducte de acces de 90 m fiecare, un drum de legătură (racord cu Măcin), de 4,4 km, un pasaj, 12 poduri, 23 de structuri casetate, un centru de întreținere și operare, un nod rutier, 7 intersecții la nivel (5 girații și 2 intersecții în T) și o stație de taxare.

Podul suspendat peste Dunăre va avea o deschidere centrală de 1.120 m și două deschideri laterale de 490 și, respectiv, 365 m. Termenul de execuție pentru pod este anul 2022. Proiectul începe la nord de municipiul Brăila, din intersecția DN2B Buzău-Brăila-Galați cu șoseaua Baldovinești (km 110 al DN2B), intersectează DJ221B, traversează DN22B Brăila-Galați și Dunărea în zona km 166, după care realizează legătura cu DN22 Râmnicu Sărat – Brăila – Tulcea (km 108), la nord de localitatea Jijila. După traversarea Dunării, traseul va face legătura cu DN22, între localitățile Smârdan și Măcin, printr-un drum de legătură.

Contractul pentru Lotul 3 Lugoj-Deva, reziliat

CNAIR a reziliat contractul pentru Lo tul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva, sec – tor care trebuia deschis circulației la mij locul lunii august, dar antreprenorul nu a acceptat majorarea, de la 4 la 10 ani, a perioadei de garanție a lucrărilor – găsite oricum neconforme.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat că reprezentanții CNAIR au emis o „factură de penalități în cuantum de 73 de milioane de lei, pentru neremedierea unor neconformități la timp și pentru întârzierile din contract”. Însă 94% din valoarea contractului i-a fost plătită constructorului spaniol, motiv pentru care ministrul a anunțat că se va îndrepta penal împotriva consultantului și a managementului CNAIR – care a făcut plățile și nu a trimis reprezentanții CESTRIN (Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică) să verifice calitatea lucrărilor. „Mai avem garanția de bună execuție de 58 de milioane de lei și a mai fost deschisă o factură de penalități de 6,3 milioane de lei”, a arătat ministrul.

CNAIR finalizează lucrările de 6%

Răzvan Cuc promite că lucrările ne finalizate de constructorul spaniol (6%) vor fi executate de CNAIR, în regie proprie. Pentru aceasta, însă, lotul trebuie să intre, practic, în posesia Companiei de Drumuri. Numai că antreprenorul a amenințat că dă în judecată CNAIR. Și, astfel, sectorul de autostradă în lungime de 21 de km este blocat în instanță.

Șantier deschis, la Pasajul Domnești

Ministerul Transporturilor a emis cea de-a doua autorizație de construire necesară realizării Pasajului suprateran pe DJ602 – Centura București – Domnești. Antreprenorul, asocierea Straco Grup – Comnord – Specialist Consulting, are, acum, front de lucru.

Valoarea totală a contractului este de 91,6 milioane de lei, fără TVA, din care 10%, respectiv 8,1 milioane de lei, pentru „diverse și neprevăzute”. Sursa de finanțare este asigurată din fonduri externe nerambursabile. Durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni.

10 oferte pentru S4 a Autostrăzii Sibiu-Pitești

Zece companii și asocieri au depus oferte pentru proiectarea și execuția Secțiunii 4 Tigveni – Curtea de Argeș a Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești, pe care va fi realizat tunelul Momâia, de 1,35 km, primul tunel montan de autostradă din România.

În lungime de aproape 10 km, această porțiune de autostradă are o valoare estimată la peste 2 miliarde de lei, fără TVA (circa 425 de mi lioane de euro). Perioada de execuție este de 5 ani și 4 luni, dintre care un an și jumătate pentru proiectare și 3 ani și 8 luni pentru execuție. Garanția lucrărilor este de 5 ani, cu posibilitatea de majorare până la 10 ani.

CNAIR a semnat un singur contract din această autostradă: în 14 aprilie, pentru Secțiunea 1 Sibiu-Boița, de 13 km. Licitația pentru Lotul 4 a fost lansată la 1 februarie 2019. Tronsonul adiacent, Secțiunea 5 Curtea de Argeș – Pitești, de 30,35 km, a fost scos la licitație în iulie 2017, dar încă nu există un câștigător desemnat.

Magda SEVERIN

magda.severin@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.