Un autocar românesc s-a răsturnat în Italia

accident-rutierUn autocar al firmei românești Atlassib s-a răsturant în Italia pe autostrada A4, după ce a lovit un autovehicul al Protecţiei Civile, informează agențiile de știri.

Opt persoane au fost rănite iar una dintre acestea, fiind în stare mai gravă, a fost internată la Spitalul Santa Maria dela Misericordia din oraşul Udine.

Ceilalţi şapte răniţi au fost transportaţi la spitale din oraşele Latisana şi Palmanova.

“Dintre cele 8 persoane spitalizate 7 au fost externate, iar un pasager cu răni mai grave este menținut în continuare sub observație medicală la spitalul din Udine. Toți pasagerii externați au beneficiat de facilități de cazare puse la dispoziție de compania de transport, aceștia solicitând să rămână în Italia până la următoarea cursă, care va fi organizată în cursul zilei de 27 noiembrie a.c”, precizează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

“Pentru pasagerii care nu au fost răniți a fost asigurată asistența necesară în vederea continuării călătoriei spre țară, prin implicarea Ambasadei României la Roma, Consulatului General la Trieste și companiei de transport, fiind preluați de un autocar al companiei de transport”, a mai anunțat diplomația română.

Astfel, restul pasagerilor au fost preluaţi de un alt autobuz al firmei Atlassib trimis din oraşul Padova, urmând ca aceştia să continue călătoria în cursul zilei de duminică cu un autocar al aceleiaşi firme.

Gravul accident de transport a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică în zona localității Porpetto – în apropierea oraşului Trieste -, aflat la graniţa Italiei cu Slovenia. Autocarul se deplasa din Franţa spre România.

În urma coliziunii cu maşina Protecţiei civile din Italia, autocarul a ieşit de pe autostradă şi s-a răsturnat.

La bordul autocarului se aflau 36 de persoane, printre care şi şoferul. Echipele de intervenţie din Italia s-au deplasat la faţa locului.

O anchetă a autorităţilor italiene este în curs.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.