Visând la majoritate…

La prima vedere, nu putem decât să visăm la o poziție majoritară la nivel european, cu privire la pachetul rutier, atât de mediatizat începând cu 31 mai, când Comisarul European pentru Transporturi, Violeta Bulc, a prezentat propunerea Comisiei Europene. Un document defavorabil celor din Est, care pare să promoveze fățiș interesul unora dintre statele din Vest. De aceea, poate, chiar, și într-o a doua analiză, concluzia rămâne aceeași – nu putem decât visa la o majoritate care să ne promoveze. În anumite condiții, însă, varianta susținută de Est-europeni se poate transforma într-o poziție de forță.

Demersurile privind declarația comună au fost demarate cu ocazia unui dineu dezbatere, organizat de IRU, la Parlamentul European de la Strasbourg. Din partea UNTRR, au participat Radu Dinescu, secretar general al uniunii și vicepreședinte IRU, precum și Claudia Țapardel și Maria Grapini, europarlamentari.

UNTRR a semnat, recent, o Declarație comună, împreună cu alte asociații ale transportatorilor rutieri și asociații patronale din 17 țări membre UE, organizații din alte țări putând să se alăture, împotriva aplicării Directivei privind Detașarea Lucrătorilor (96/71/CE) care efectuează operațiuni de transport internațional în UE. Iar semnatare sunt, inclusiv, organizații din state din Vestul Europei.

Concret, au decis o poziție comună pe o temă atât de disputată, precum detașarea, asociații din Bulgaria, Cehia, Croația, Danemarca, Estonia, Grecia, Ungaria, Irlanda, Letonia, Lituania, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Slovacia și Spania.

O declarație de forță

Iată textul documentului:

„La nivel general, salutăm pachetul de mobilitate, deoarece este nevoie de reguli europene clare, corecte și aplicabile. Cu toate acestea, nu trebuie să introducem o aplicare disproporționată și simbolică a Directivei privind Detașarea Lucrătorilor, care nu va asigura o Piață Unică mai puternică.

De aceea, nu suntem de acord cu propunerea Comisiei Europene pentru o Lex Specialis, care presupune ca transportul internațional (tranzit, transport bilateral și transport intracomunitar «cross-trade») să fie subiect al Directivei privind Detașarea Lucrătorilor, și care intenționează să creeze numai o derogare marginală.

În primul rând, aplicarea directivei privind detașarea lucrătorilor la toate transporturile internaționale, în care lucrători hipermobili traversează frontierele în fiecare zi, contravine rațiunii directivei în sine, deoarece intenția a fost de a aplica regulile de detașare angajaților care lucrează luni sau ani pe teritoriul unui Stat Membru, altul decât statul în care șoferul lucrează în mod obișnuit.

Regulile de detașare sunt, astfel, inaplicabile pentru angajații care lucrează la nivel de zile sau, chiar, ore în diferite state membre. În al doilea rând, aplicarea Directivei privind Detașarea Lucrătorilor nu va putea fi implementată, din cauza provocărilor administrative ridicate și complexe pe care le provoacă.

Directiva va impune aplicarea numeroaselor legislații naționale la un salariu lunar – autoritățile de control și companiile vor trebui să lucreze cu până la 20 de legislații naționale diferite, în funcție de țările unde operează în fiecare lună, cu până la 50 de salarii minime diferite pe legislație, în funcție de vechimea șoferului, de camion, de mărfurile transportate etc.

Aplicarea directivei ar avea drept consecință aplicarea a tot atâtea legislații naționale, în ceea ce privește concediile minime plătite. Aplicarea directivei ar restricționa, în mod disproporționat, activitățile marii majorități a companiilor de transport din UE, în special ale întreprinderilor mici și mijlocii, care au mai puțină flexibilitate și resurse pentru a duce cerințele stricte și împovărătoare; aceștia își vor reduce, probabil, masiv activitățile transfrontaliere, se vor retrage din astfel de activități sau, chiar, vor ajunge în insolvabilitate.

Astfel, propunerea complexă de reglementare va avea, de asemenea, efecte negative asupra pieței transportului rutier în ansamblu și, în consecință, asupra func- ționării comerțului intracomunitar, deoarece va deveni extrem de împovărător pentru companiile mici, mijlocii și mari de transport să aplice diferite legislații naționale în materie de muncă, cu sisteme de remunerare diferite, componente diferite ale salariului minim, diferite drepturi sociale, contracte colective diferite etc. la șoferii transfrontalieri.

În al treilea rând, aplicarea Directivei privind Detașarea Lucrătorilor la transportul internațional nu ar asigura o Piață Unică mai puternică. Propunerea ar putea diminua creșterea în UE, deoarece va crește costurile operațiunilor de transport internațional și, astfel, va duce la o scădere a comerțului transfrontalier.

Acest lucru ar slăbi piața unică și va afecta negativ situația financiară generală și ratele de ocupare a forței de muncă din UE. În cele din urmă, aplicarea Directivei privind detașarea lucrătorilor va deveni contraproductivă, deoarece: 1) va conduce, probabil, la crearea mai multor conducători auto independenți, care nu trebuie să respecte regulile de detașare, ceea ce va conduce la o concurență neloială și, chiar, mai dificilă pe piață, și 2) va crește, probabil, și stabilirea în țările terțe, pentru a eluda regulile de detașare, sau, chiar, va conduce la situația în care companiile de transport existente în afara UE vor prelua părți ale pieței europene.

Din aceste motive, semnatarii prezentei declarații se opun aplicării Directivei privind Detașarea Lucrătorilor la operațiunile de transport rutier internațional și, prin urmare, îndeamnă instituțiile să le excludă în mod explicit din domeniul de aplicare al Directivei.”

Radu Dinescu alături de Eddy Liegeois, Șef de Unitate Transport Rutier DG MOVE, prezent la București la
invitația UNTRR.

Este timpul să acționeze autoritățile române

Semnalul este clar, iar argumentele pe care documentul de poziție își bazează concluzia sunt bine construite. Reprezentativitatea pe care o asigură asociații profesionale și patronale din 17 țări UE, numărul acestora putând sa crească, este cel puțin importantă.

„Este o poziție de forță, pe care am decis să o adoptăm pentru a transmite că lucrurile nu funcționează așa cum trebuie, din acest punct de vedere”, ne-a declarat Radu Dinescu, secretar general UNTRR.

„Dacă acest document ar fi dublat de unul semnat de miniștrii Transporturilor, poziția noastră va trebui să fie luată în seamă”, a subliniat el, amintind că, în două rânduri, miniștrii români ai Transporturilor au semnat documente privind sectorul rutier, alături de alți 11 miniștri, iar semnalul, transmis în acest fel, a fost unul extrem de important.

„Atunci când, la Bruxelles, oricare dintre organismele europene primește o scrisoare semnată de 17 asociații, căreia i se adaugă una purtând semnăturile miniștrilor, solicitările noastre nu vor mai putea fi ignorate.”

Senatul a adoptat un document de poziție. Ministerul Transporturilor…

Este esențial, în acest context, ca Ministerul român al Transporturilor să aibă o poziție foarte tranșantă. Mai ales ținând cont că, în premieră, Senatul României a adoptat o poziție privind pachetul rutier. O poziție în care a preluat integral punctele de vedere ale operatorilor de transport, în urma consultărilor purtate pe această temă.

UNTRR a publicat, pe site-ul organizației, documentele adoptate în Senat în a căror elaborare a fost implicată, în mod direct. Dar solicită, în continuare, un semnal clar și din partea ministrului de resort. Poate România să se așeze, din poziția minoritarului, într-una în care vocea sa contează la nivel european?

UNTRR a arătat că, printr-o bună cunoaștere a fenomenelor internaționale și prin consecvență, se poate. Sunt dispuse și autoritățile de profil să facă un pas în față? Eo întrebare la care vom afla, probabil, un răspuns, în perioada următoare.

Meda IORDAN

meda.iordan@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.