Votați pentru un Pachet Mobilitate potrivit astăzi și în viitor!

Este mesajul pe care Federația Operatorilor Români de Transport (FORT), împreună cu asociații omoloage din Cipru, Ungaria, Lituania, Malta, Polonia și Bulgaria îl transmit, printr-un ultim apel, Comisiei pentru Transport și Turism (TRAN) din cadrul Parlamentului European. Solicitarea este făcută în contextul în care membrii TRAN au programat pentru luni, 8 iunie, votul pentru amendamentele propuse în a doua lectură, cu privire la Pachetul Mobilitate 1.

Criza cu care ne confruntăm, în prezent, a subliniat, încă o dată, importanța transportului rutier în Europa. „În timp ce mulți concetățeni au urmat. pe bună dreptate. sfatul de a rămâne acasă, în siguranță, colegii noștri s-au aflat la muncă, asigurându-se că lanțurile de aprovizionare cu produse alimentare și medicamente rămân neîntrerupte. Acum este momentul să vă demonstrați aceeași solidaritate pe care au arătat-o șoferii europeni și companiile de transport, asigurându-vă că Pachetul Mobilitate I nu va produce efecte grave, care ar putea pune în pericol locurile de muncă și viabilitatea sectorului nostru, pe lângă impactul negativ pe care l-a avut focarul COVID-19 asupra industriei transportului de marfă”, se arată în documentul transmis membrilor TRAN.

Organizațiile patronale subliniază că susțin intențiile inițiale ale Comisiei Europene în prezentarea Pachetului Mobilitate, inclusiv reducerea birocrației și armonizarea normelor în întreaga UE. Din păcate, însă, aceste schimbări în bine riscă să fie pierdute din cauza modificărilor dramatice făcute ulterior. Astfel, poziția din prima lectură a Consiliului UE contravine fundamental ambițiilor acordului UE privind protecția mediului (prin introducerea obligativității reîntoarcerii vehiculelor la fiecare 8 săptămâni) și acționează împotriva libertăților fundamentale ale pieței unice (solicitându-se șoferilor să se întoarcă în țările lor de origine pentru odihnă, indiferent dacă doresc sau nu acest lucru).

Este contextul în care operatorii de transport din cele șase state invită membri TRAN să voteze amendamentele care susțin următoarele obiective:

 Returnarea vehiculului

„Solicităm eliminarea acestei prevederi. Întoarcerea obligatorie a vehiculului la fiecare 8 săptămâni va avea un impact dramatic asupra creșterii emisiilor de transport în UE, generând piedici importante în realizarea țintelor pe termen lung UE privind realizarea unei reduceri de 90% a emisiilor generate de activitatea de transport, și pentru un climat neutru până în 2050. Conform unor evaluări, aproape jumătate din vehiculele necesare pentru a se întoarce în statul membru de înmatriculare ar putea circula în gol, ceea ce ar putea avea un impact extrem asupra traficului în punctele de trecere a frontierei. Ultimele săptămâni ne-au arătat că nu ne putem permite așa ceva. În plus, măsura este, de asemenea, excesiv de restrictivă și discriminatorie în ceea ce privește țările periferice, inclusiv regiunile insulare, așezând companiile de transport în dezavantaj din cauza locației geografice a statului de stabilire. Un alt element aflat împotriva principiilor privind piața unică.”

Întoarcerea șoferului

„Susținem modificările care vizează garantarea libertății șoferului de a alege unde să-și petreacă odihna săptămânală. Impunerea unei anumite locații pentru returnarea șoferului încalcă libertățile fundamentale garantate acestora ca cetățeni ai UE. Știm că scopul a fost protejarea libertății șoferilor, dar credem că această idee nu se înscrie complet în textul actual.”

În același timp, organizațiile patronale atrag atenția că trebuie eliminate dispozițiile Pachetului Mobilitate care generează confuzie. Este vorba despre reglementările care se referă la locul unde sau de unde se desfășoară, în mod normal, munca. Conform scrisorii transmise membrilor TRAN, dispozițiile adiționale și artificiale care afectează alegerea legii părților nu vor limita doar posibilitatea efectuării operațiunilor de transport către cei conectați cu țara de stabilire a cărăușului, dar vor pune în pericol claritatea juridică în ceea ce privește cerințele privind exercitarea ocupației transportatorului.

„Suntem pe deplin conștienți de faptul că unii membri ai Parlamentului European au considerat că primul acord nu reprezintă cea mai bună variantă, dar că este un compromis acceptabil. Suntem cu totul împotriva acestei abordări. Știm deja că, în cazul în care Pachetul Mobilitate 1 este aprobat în forma sa actuală, mai multe state membre intenționează să îl conteste în instanță. De asemenea, Comisia Europeană a transmis public că, în funcție de impactul generat, la a cărui evaluare se lucrează în prezent, ar putea fi necesară elaborarea de reglementări țintă noi. Salutăm aceste eforturi și, în plus, trebuie să reiterăm că sectorul nostru nu merită un compromis «acceptabil» realizat în situația opoziției a 1/3 dintre statele membre și a unui număr mare de euro-deputați reprezentând majoritatea grupurilor politice. Acum, mai mult ca oricând, avem nevoie de legislație care să funcționeze pentru toți europenii și să protejeze interesele șoferilor, întreprinderilor și consumatorilor.”

Reprezentații operatorilor de transport din România, Cipru, Ungaria, Lituania, Malta, Polonia și Bulgaria subliniază că ne aflăm într-o perioadă în care avem nevoie de unitate, când în nici un caz nu trebuie să fim divizați. „Trebuie să lucrăm împreună, pentru a consolida Uniunea Europeană și Piața Unică, în condițiile în care sunt garantate drepturile și protecția cetățenilor UE și companiilor care activează în acest spațiu. Aceasta este ultima dumneavoastră oportunitate de a crea un Pachet Mobilitate care funcționează. Vă rugăm să nu o ratați.”, este mesajul final transmis în documentul adresat membrilor TRAN.

Scrisoarea integrală:

Meda IORDAN

meda.iordan@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.