ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

cellcentric prezintă sistemul de pile de combustie BZA375

Data:

cellcentric, compania înființată în urma unui parteneriat între Daimler Truck și Volvo Group, a prezentat noua sa generație de pile de combustie, BZA375.

Cunoscută anterior sub numele de proiect NextGen, BZA375 este acum disponibilă pentru testare, validare și scalare industrială pentru o gamă largă de aplicații heavy-duty.

BZA375 este proiectată pentru a concura cu motoarele diesel moderne, în aplicațiile grele. Sistemul de pile de combustie compact oferă o putere continuă de până la 375 kW (peste 500 CP).

cellcentric prezintă sistemul de pile de combustie BZA375

De asemenea, greutatea este de mai puțin 500 kg, astfel încât sarcina utilă rămâne la nivelurile obișnuite de la diesel.

Noua generație are un consum de hidrogen mai mic cu 20% decât precedentul sistem de pile de combustie al cellcentric, BZA150. Astfel, un camion de 40 de tone va consuma mai puțin de 6 kg de hidrogen la 100 km, în condiții reale de condus.

De asemenea, cantitatea de căldură reziduală a fost redusă cu 40% față de BZA150, la o putere netă echivalentă (300 kw). Astfel, BZA375 necesită sisteme de răcire mai compacte și mai ieftine. Până acum, în testele cu camioane erau folosite câte două sisteme BZA150, de 150 kW, pentru o putere totală de 300 kW.

Densitatea de putere este și ea mai mare cu 40% față de BZA150, facilitând integrarea sistemului de pile de combustie în spațiul dezvoltat original pentru motoarele diesel de 13 litri.

cellcentric prezintă sistemul de pile de combustie BZA375

Tot cu 40% a fost redusă complexitatea sistemului, numărul componentelor și interfețelor fiind semnificativ redus. Noua generație a fost proiectată pentru o durată de serviciu de 25.000 de ore, echivalente cu una de 10 ani la motoarele diesel moderne.

Producția prototipurilor a început deja, ele fiind supuse, de câteva luni, unor teste de performanță și durabilitate. Acum, noul sistem este disponibil pentru teste externe, din partea clienților.

Deși este proiectat inițial pentru camioane grele pentru distanțe lungi, noul sistem de pile de combustie BZA375 va putea fi folosit și pentru autocare, locomotive, camioane miniere și sisteme staționare de generare a energiei.

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

CCE-R: securitatea juridică – factor strategic pentru investiții

CCE-R a reunit la Oradea lideri din business, domeniul...

AnimaWings, zboruri dedicate evenimentului „Sports Special”

AnimaWings devine Official Airline Partner al „Sports Festival”, care...

Taximetriștii de la Gara de Nord, amendați cu 22.000 de lei

Taximetriștii găsiți în neregulă la Gara de Nord București...

Colliers: Piața de birouri din București, în T1

Tranzacțiile de închiriere pentru spații moderne de birouri din...

220 de stații de reîncărcare mașini electrice, în parcări din București

Primăria Capitalei va amplasa 220 de stații de reîncărcare...

CGMB: 190 de milioane de lei pentru semaforizarea inteligentă

Consiliul General al Capitalei (CGMB) a aprobat, în ședința...

Ikarus revine, inclusiv electric

Producătorul maghiar de autobuze Ikarus a obținut o comandă...

Sute de concedieri la STB; CGMB a aprobat plăți compensatorii

Aproximativ 700-800 de angajați de la Societatea de Transport...