Decembrie 2025 marchează o bornă simbolică pentru piața de camioane grele din China: pentru prima dată, s-au vândut mai multe modele electrice decât convenționale.
În ultima lună a anului trecut, în China s-au livrat 45.300 de camioane de peste 14 tone din categoria NEV (New Energy Vehicles). Aceasta include camioanele 100% electrice, dar și pe cele hibride cu încărcare externă a bateriilor.

În total, această categorie a reprezentat 54% din numărul total de camioane grele noi livrate în China în luna decembrie. În schimb, camioanele cu combustie (alimentate cu motorină sau gaz) au reprezentat, în aceeași perioadă, 46% din piață.
Adoptarea camioanelor electrice pe piața chineză se face într-un ritm foarte rapid. În urmă cu un an, în luna decembrie 2024, cota de piață a categoriei NEV era de 22%.
Spre comparație, în Europa (UE, Islanda, Norvegia, Elveția și Marea Britanie) s-au înmatriculat în tot anul 2025 un număr de 6.372 de camioane electrice grele noi. Acestea au avut o cotă de piață de 2,1% din total (297.746).








