DRIVE-TEST: Crafter, acum și electric

Când spui VW Crafter, te gândești, automat, la utilitara ușoară a celor de la Volkswagen. Dar iată că aceasta își depășește condiția, oferind celor interesați și preocupați de mediu o versiune „verde”.

Prima generație, menită să înlocuiască legendarul VW LT (lan sat în 1975), a fost produsă între 2006 și 2017, fiind o deschizătoare de drum. Fabricată la Düsseldorf, în cadrul uneia dintre fa bricile Daimler AG, utilitara împărțea caroseria cu modelul Sprinter.

Acum, șasiul este produs la fabrica din Września (Polonia), iar asamblarea finală a compo nentelor electrice se face la Hanovra. VW Crafter nu este o noutate pentru piață, dar noul său „mezin”, versiunea e-Crafter, este, și pe această latură ne vom axa.

e-Crafter

Producătorul german a decis ca, pentru această nouă generație, să se separe de Mercedes și să producă singur vehiculul, dar nu numai atât. Pe lângă versiunea „clasică”, diesel, se poate opta și pentru o propulsie electrică, prezentată publicului cu ocazia IAA 2017, la Hanovra.

Astfel, pornind de la „silueta” International Van of the Year 2017, una dintre cele mai aerodinamice din segmentul său, VW a dezvoltat un vehicul complet electric. Acesta este menit să „fenteze” cât se poate de legal normele ce țin mașinile cu motoare termice departe de centrul orașelor mari, în unele țări vestice.

e-Crafter, având zero emisii, nu este afectat în niciun fel și nu are nicio restricție. Aplicațiile cele mai potrivite pentru acest tip de vehicul sunt cele urbane, precum livrările finale din curierat și logistică, atelierele mobile de service, meșteșugari, construcții, transport de pasageri, salvări și servicii de urgență.

Atunci când mașina a fost concepută, VW a studiat mai mult de 200.000 de profile, provenite de la peste 1.500 de clienți, și a constatat că ar exista posibili clienți pentru un van electric.

Șoferii analizați lucrează 9 ore pe zi, 6 zile pe săptămână, doar ziua, fac între 50 și 100 de opriri pe tură și parcurg, zilnic, aproximativ 70 km, la viteze de ma ximum 90 km/h.

Mai mult de 90% dintre vehicule au locuri de parcare fixe, spațiul cargo este încărcat în proporție de 70-100%, iar greutatea medie transportată este de 875 kg.

Din punct de vedere al consumului de energie, șoferii folosesc radioul (100%), dispozitive inteligente (70%), navigația (15%), aerul condiționat (55%), încălzirea auxiliară (35%), scaunele încălzite (15%), precum și unități externe de răcire.

Noua dimensiune

Punând toate aceste informații cap la cap, inginerii germani nu au proiectat e-Crafter-ul urmărind, în special, autonomia maximă, ci pentru aceste distanțe relevante în activitatea de zi cu zi. Cu o autonomie în ciclu NEDC de 173 km (150 km la o a două măsurătoare NEDC) și o viteză limitată la 90 km/h, e-Crafter se încadrează în nevoile reale de utilizare a vehiculelor comerciale ușoare în mediul urban.

Bateriile folosite pentru a propulsa van-ul au fost montate în podeaua spațiului de cargo, astfel încât confortul celor ce călătoresc în cabină nu este afectat, precum nici spațiul cargo, de 10,7 mc și, în funcție de versiunea aleasă (3 de lungime, 3 de înălțime) poate transporta o încărcătură ce poate varia între 1 și 1,72 t.

Interesant la bateriile li ion utilizate (un pachet de 38,5 kWh) este faptul că ele pot fi încărcate la 80% din capacitate în numai 45 de minute, conform producătorului, de la încărcătoare de tip CCS (Combined Charging System), aflate în dotarea standard a e-Crafter, și în 5h20m până la 100% de la o priză ce oferă curent alternativ (7,2 kW).

Există și varianta încărcării de la o priză obișnuită, situație în care perioada de încărcare ajunge la 17 ore. Utilitara este propulsată de un motor electric, ce oferă un cuplu de 290 Nm și produce echivalentul a 136 CP, putere transmisă către lanțul cinematic grație unei transmisii automate cu o singură treaptă de viteză (EQ 290).

Tot conform datelor oficiale, încărcat cu 975 kg, consumul combinat este de 21,54 kW/100 km, ceea ce ar echivala unui consum de 2,1 litri de motorină la 100 km.

La capitolul echipare standard, versiunea electrică beneficiază, printre altele, de ParkPilot (un asistent la parcare cu 16 senzori ultrasonici, distribuiți de jur împrejurul vehiculului), o cameră față multifuncțională și o cameră pentru marșarier, sistemele Automatic PostCollision Braking și Crosswind Assist.

Farurile sunt LED integral, există sistem automat de aer condiționat Climatronic, scaune Comfort încălzite, pompă de căldură, parbriz încălzit și sistemul de navigație „Discover Media”, cu funcția „App Connect” de integrare a aplicațiilor mobile.

„Pe baterii”

E drept, încă mai putem spune „pe cai”, puterea fiind prezentată ca echivalență a cailor putere, dar încercăm să ne adaptăm, ușor-ușor, trendului electric.

Am avut ocazia să testăm, în regim urban, un e-Crafter. În ceea ce privește ergonomia, confortul și poziția șoferului, manevrabilitatea combinată cu senzația de siguranță, Crafter a convins, mai ales de la lansarea celei de-a doua generații, în 2016. Însă latura sa electrică rămăsese o enigmă.

Atunci când privești cifrele ai, poate, tendința să nu iei în serios „povestea” spusă de VW, dar, după ce petreci puțin timp în spatele volanului, începi să vezi că „se leagă”. Accelerația este chiar impresionantă. Liniștea la rulaj în „zona verde” de asemenea, impresionantă și ea. Atunci, însă, când calci accelerația, zgomotul de vehicul electric își face simțită prezență, dar doar în habitaclu.

Pe stradă, mașina rulează lin și fără zgomot. Bateriile se pot încărca și în mers, atunci când condițiile de trafic și de relief o permit, ridicând piciorul de pe accelerație și lăsând mașina să ruleze ca și cum ar fi în „frână de motor”, cel puțin aceasta este senzația. Ba chiar un pic mai puternică. Părerea mea este că ar trebui cumva conectată cu frânarea, cu aprinderea stopurilor mai exact, precum este la retarder, pentru a nu cauza neplăceri colegilor de trafic ce merg în spate.

Va fi greu să faci pe cineva să spună ceva rău despre mașină după ce are ocazia să se convingă că soluția Volkswagen Vehicule Comerciale are acoperire în realitate. În ceea ce privește prețul, modelul testat de către noi, L3H3 din punct de vedere al caroseriei, este de 63.300 de euro, fără TVA/73.300 de euro, cu TVA inclus.

Alexandru STOIAN

alexandru.stoian@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.