Noile modele electrice Volvo FH, FM și FMX vin cu autonomie mai mare și performanțe sporite, putând fi folosite într-o gamă mai largă de aplicații. Inclusiv în curse foarte lungi, precum modelul FH Aero cu autonomie extinsă, de până la 700 km.

Volvo Trucks a dat startul electrificării în 2019. De atunci, compania a vândut aproape 6.500 de camioane electrice, în peste 50 de țări, care au parcurs deja peste 400 de milioane de kilometri. Pe baza experienței clienților cu aceste camioane, Volvo face, acum, următorul pas.
Ce e nou
Pentru modelele electrice FH, FM și FMX, cu transmisie clasică bazată pe ax cardanic, principalele noutăți vizează creșterea autonomiei, posibilitatea de a transporta greutăți mai mari, flexibilitate sporită (în special pentru aplicațiile care necesită echipamente suplimentare sau adaptări ale suprastructurilor) și o manevrabilitate excelentă. Astfel, clienții pot înlocui camioanele diesel cu modele electrice în tot mai multe operațiuni.
Aceste modele sunt disponibile în configurații cu 2 până la 6 pachete de baterii NMC, de câte 90 kWh, cu o greutate de aproximativ 530 kg fiecare. Cu 6 pachete, autonomia ajunge până la 470 km pentru o configurație cap tractor 4×2, astfel încât pot fi acoperite și rute mai lungi.
De asemenea, puterea de încărcare a crescut până la un maxim de 350 kW, ceea ce înseamnă că încărcarea de la 20 la 80% se poate face în 65 de minute. Toate acestea oferă o flexibilitate sporită, în planificările zilnice ale curselor.
Creșterea autonomiei s-a realizat prin îmbunătățiri tehnice aduse bateriilor și sistemului lor de management, optimizarea sistemului de propulsie și creșterea eficienței sistemului de frânare regenerativă. De exemplu, deși capacitatea brută a bateriilor a rămas aproape neschimbată, capacitatea utilizabilă este mult mai mare (până la 460 kWh, față de aproximativ 380 kWh la prima generație).
Unitatea centrală de propulsie, care include două motoare electrice și cutia de viteze, este disponibilă în cinci versiuni de putere (300, 350, 400, 470 sau 540 kW), astfel încât se pot transporta greutăți de până la 65 de tone.
Cutia de viteze I-Shift a fost, și ea, optimizată pentru propulsia electrică, având acum 8 viteze, dar și funcție Powershift, pentru porniri de pe loc excelente și accelerări line. Șoferul are la dispoziție aceleași moduri de condus ca la camioanele diesel: Economy, Standard și Performance.
Noul sistem de prize de putere oferă o mai mare flexibilitate pentru aplicațiile specializate, camioanele putând fi mai ușor adaptate nevoilor specifice din segmentele de construcții, distribuție sau transport regional. Pentru prima dată, un camion electric se poate deplasa și opera suprastructura simultan, fără nevoia unui motor suplimentar: un motor electric propulsează vehiculul, iar celălalt alimentează echipamentele.

De exemplu, camionul se poate deplasa, iar în același timp să descarce pietriș pe un șantier. Soluția este și mai ușoară și mai simplu de instalat, crescând sarcina utilă și reducând complexitatea pentru carosieri. În plus, priza de putere de pe cutia de viteze poate opera în timp ce bateriile se încarcă, lucru util pentru transportul de beton, unde mixerul trebuie să funcționeze continuu.
La capitolul manevrabilitate, noua generație de camioane electrice Volvo vine cu caracteristici de top. De exemplu, funcția Change Direction a fost îmbunătățită, permițând tranziții mai rapide și mai line între mersul înainte și înapoi, la viteze de până la 30 km/h.
Active Grip Control îmbunătățește plecările de pe loc, în special în condiții de aderență redusă. One-Pedal Drive îi permite șoferului să controleze camionul doar cu ajutorul pedalei de accelerație, iar noua funcție Auto Go permite plecări automate de pe loc, cu viteză mică, după eliberarea pedalei de frână.
Distanțe lungi
Noutatea absolută a acestei noi generații de camioane electrice Volvo este modelul FH Aero cu autonomie extinsă, proiectat special pentru transporturile pe distanțe lungi. Acesta utilizează o arhitectură diferită: a renunțat la axul cardanic, iar cele două motoare electrice și transmisia cu 6 viteze sunt montate, într-o unitate compactă, pe axa motrică (așa numita axă electrică, în versiuni de 420 sau 460 kW). Astfel, se eliberează mai mult spațiu pe șasiu, pentru baterii.
Există versiuni cu 6 pachete de baterii (ampatament de 3,6 metri) sau 8 pachete (ampatament de 4,1 metri). De asemenea, bateriile sunt diferite de ale modelelor clasice. Se păstrează chimia NMC, dar forma celulelor este paralelipipedică, nu cilindrică, pentru o densitate energetică mai mare.
De asemenea, bateriile au formă de L, pentru a ocupa și locul eliberat de cardan. Astfel, pachetul de baterii are o capacitate mai mare (97,5 kWh), dar și o greutate mai mare (aproximativ 630 kg).
Pentru a evita depășirea sarcinii pe axa spate, din cauza greutății suplimentare a bateriilor și unității de propulsie, Volvo Trucks a ales soluția unei axe suplimentare. Are o capacitate de doar 4,5 tone, folosește anvelope de 17,5 inch și are funcție de virare.
Astfel, nu sunt probleme de manevrabilitate, iar semiremorcile pot fi încărcate în mod normal. În plus, înălțimea de cuplare se păstrează, așa că pot fi folosite semiremorci standard. FH Aero cu autonomie extinsă poate fi omologat pentru greutăți ale combinației de până la 48 de tone.

Cu 8 pachete de baterii (capacitate utilizabilă de 725 kWh), FH Aero poate parcurge până la 700 km fără încărcări intermediare, suficient pentru a opera întreaga zi. Astfel, se pot acoperi aproape orice rută regională și chiar și cele pe distanțe lungi. O altă diferență față de modelul FH Electric clasic este că sistemul de propulsie este optimizat pentru viteze de deplasare mai mari.
Diferențe apar și la încărcare. Pe lângă încărcarea CCS (350 kW), bateriile vor putea fi încărcate și cu noul standard MCS (700 kW). Astfel, încărcarea de la 20 la 80% a modelului cu opt pachete de baterii poate dura doar 50 de minute, aproximativ cât pauza obligatorie a șoferilor.
Iar cum Volvo este sinonim cu siguranța, noile camioane electrice nu puteau face excepție. Un exemplu este sistemul Side Collision Detection, care întrerupe automat sistemul de voltaj înalt în cazul unor coliziuni la peste 30 km/h, pentru protecția ocupanților cabinei și a personalului de intervenții. Sistemul acționează automat frâna, pentru prevenirea coliziunilor multiple, descuie de urgență ușile și activează luminile de avarii.

Cum se conduc
În timpul testului din jurul orașului Goteborg, am putut conduce două camioane: un FM Electric și un FH Aero Electric cu autonomie extinsă. Indiferent de tehnologia de propulsie folosită, camioanele electrice Volvo se conduc, practic, aproape singure.
Ele pot păstra distanța de siguranță față de vehiculul din față, pot respecta automat viteza maximă admisă pe o porțiune de drum, adaptează viteza înainte de sensurile giratorii și de curbele mai strânse și se pot menține automat în interiorul benzii de circulație. Totul cu o fluență și o silențiozitate specifică Volvo.
Față de prima generație, schimbările de trepte de viteză nu se mai resimt aproape deloc, accelerările fiind line și viguroase. În plus, maneta sistemului de frânare regenerativă se operează, acum, mult mai intuitiv, asemenea unui încetinitor auxiliar clasic, având 5 niveluri de recuperare.
Șoferii pot alege să activeze frânarea regenerativă și cu ajutorul piciorului, utilizând funcția „Tap to Brake”: o atingere scurtă a pedalei de frână este echivalentă cu nivelul 1 de recuperare, iar cu două atingeri consecutive se trece la nivelul 3. Nivelurile 4 și 5 sunt necesare, uzual, doar la coborârile lungi.

Cât consumă
Primul camion condus a fost FM Electric 6×2, cu 6 pachete de baterii și unitate de propulsie de 400 kW, cu caroseria de distribuție încărcată până la o greutate totală de 26 de tone. După aproximativ 165 km parcurși (în 3 etape, din care două conduse de jurnaliști și una de șoferul demo al Volvo), computerul de bord indica o capacitate rămasă a bateriei de 62% și o autonomie disponibilă de 317 km.
Dacă însumăm distanța parcursă deja cu cea disponibilă teoretic, avem o autonomie de peste 480 km, puțin mai mare decât cea oficială, de 470 km. Ceea ce ne face să credem că autonomia oficială se poate atinge, în condiții reale de operare.
Al doilea la test a fost modelul mult așteptat de toată lumea: FH Aero Electric cu autonomie extinsă, cu 8 pachete de baterii, sistem de propulsie de 460 kW, încărcat până la o greutate totală de 40,6 tone. Am preluat camionul cu bateria încărcată la 65% (autonomie disponibilă 389 km), iar la finalul celor aproximativ 50 km conduși, bateria a ajuns la 56% (autonomie disponibilă de 347 km). Consumul mediu pe cei 50,2 km de test a fost de 125,4 kWh/100 km.
La acest consum, capacitatea utilizabilă de 725 kWh a bateriilor ar fi suficientă pentru a parcurge 580 km. Dacă luăm în calcul cifrele de la final (baterie la 56%, autonomie disponibilă de 347 km), ajungem chiar la o autonomie totală de 620 km. Iar traseul nu a fost unul tipic pentru distanțe lungi, având doar aproximativ 20 km de autostradă, iar restul zone rurale cu multe intersecții și sensuri giratorii. De menționat și că, la viteza de 80 km/h, consumul varia în jurul valorii de 100 kWh/100 km.
Concluzii
Camioanele electrice Volvo de nouă generație sunt mai eficiente, mai puternice și mai plăcut de condus. Capacitatea utilizabilă a bateriilor a crescut, la fel și viteza de încărcare. Iar autonomia, care îi sperie pe mulți, se poate apropia de 500 km, la modelele cu ax cardanic, și depășește lejer această valoare, la noile versiuni cu axă electrică.
Ionuț PĂDURARU
ionut.paduraru@ziuacargo.ro










