Flota Mediplus are sisteme frigorifice electrice Thermo King

Una dintre cele mai mari flote care funcționează doar pe bază de unități electrice de refrigerare pentru o distribuție farmaceutică activă în România a fost creată de Thermo King, lider în soluțiile de control al temperaturii de transport, în parteneriat cu Mediplus Exim, distribuitor românesc de top și parte a grupului farmaceutic paneuropean Dr. Max.

Noua flotă modernizată distribuie produse farmaceutice de la depozit la farmacii și este dotată cu noile unități de refrigerare Thermo King E-200 MAX 50 și B-100 30 complet electrice.

Datorită asistenței oferite de Termoport, dealerul Thermo King oficial în România, Mediplus, activează acum o flotă care include 144 de vehicule noi dotate cu E-200 MAX 50 pentru aplicațiile de refrigerare (2-8 grade Celsius) și unitățile B-100 30 pentru aplicații cu mediu controlat (15-25 grade Celsius).

Toate vehiculele prezintă o configurație mono-temperatură, pentru a furniza o gestionare precisă a temperaturii și a-și proteja încărcătura sensibilă în timpul traseelor zilnice de livrare când ușile sunt deschise de mai multe ori.

Unitatea E-200 este cea mai recentă apariție în portofoliul non-diesel Thermo King și reprezintă următoarea generație de unități de refrigerare complet electrice. Spre deosebire de soluțiile tipice cu acționare directă proiectate pentru motoarele diesel, E-200 funcționează independent de motoarele și piesele mobile aferente ale vehiculului și poate să funcționeze atât cu vehicule electrice, cât și cu motor.

Creând un sistem de refrigerare nou, sustenabil, E-200 prezintă o gestionare brevetată a puterii, care contribuie la un consum mai mic de energie, o autonomie crescută a vehiculelor și mai multă eficiență și fiabilitate. 

În plus, unitățile E-200 sunt prevăzute cu opțiunea de acumulare disponibilă din fabrică, care cu un set suplimentar de baterii sau prin intermediul bateriei secundare a vehiculului poate furniza putere unității independent de vehicul în timpul opririlor pentru livrări sau pauze. 

Acest proiect este aliniat la aspirațiile de sustenabilitate Ingersoll Rand 2030 și la angajamentul de a reduce – prin încălzire, ventilație, aer condiționat (HVAC) și produse și servicii de refrigerare în transport – amprenta de carbon a clientului cu o gigatonă1 CO2e   – echivalentul emisiilor anuale în Italia, Franța și Regatul Unit la un loc.

„Transportul de produse farmaceutice în rețeaua de distribuție în mod controlat și fără compromisuri este critic pentru menținerea calității și integrității acestor produse. Mediplus avea nevoie de o soluție cu temperatură controlată pentru flota sa care nu doar să asigure conformitatea cu orientările Uniunii Europene în ceea ce privește buna practică de distribuție (BDP) a produselor medicale, ci să și livreze valoare în termeni de întreținere, economie de carburant și îndeplinirea cerințelor de reglementare în ceea ce privește mediul. Unitățile electrice și cu acționare directă Thermo King au îndeplinit toate aceste criterii și au oferit companiei Mediplus o gestionare solidă și fiabilă a temperaturii, pentru a-și proteja încărcătura de înaltă valoare.

„Ne concentrăm eforturile asupra măririi calității, fiabilității și diversității serviciilor pe care le furnizăm clienților și furnizorilor noștri, ridicând standardele de calitate și performanța pe piața farmaceutică din România. Încercăm să inovăm în tot ceea ce facem, iar Thermo King este lider în electrificare în industria de control al climatului de transport. Parteneriatul nostru pentru crearea uneia dintre cele mai mari flote românești care să funcționeze doar pe bază de unități electrice de refrigerare a fost un următor pas natural în relația noastră. Știam că prin expertiza lor, calitatea produselor, asistența în servicii și tehnică, soluțiile pe care aceștia le furnizau ar consolida poziția noastră de lider de piață”, a declarat Sorin David, director logistică la Mediplus.

„Relația noastră cu Mediplus face parte din viziunea Thermo King de a colabora cu clienții pentru a continua avansul tehnologiilor de control al climatului de transport și a livra inovația produselor, fiabilitatea, eficiența optimă și aspectele economice care să le îndeplinească așteptările. Industria transporturilor, în special industria transporturilor farmaceutice, are o multitudine de reguli de respectat. Sarcina noastră este să lucrăm îndeaproape cu clienții și să livrăm produse precum E-200, care fac ca operațiunilor lor să „reziste la proba timpului” prin faptul că abordează aceste cerințe de reglementare, precum și așteptările legate de mediu”, a declarat Jozsef Torok, lider în vânzări pentru Europa de Sud-Est la Thermo King.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.