ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Germania: Sistemul TollCollect a împlinit 20 de ani

Data:

TollCollect, sistemul de taxe de drum pe bază de distanță din Germania, a împlinit 20 de ani de existență. Cu această ocazie, BALM a prezentat câteva date statistice interesante.

Germania: Sistemul TollCollect a împlinit 20 de ani

Inițial, sistemul trebuia să fie lansat la 31 august 2003, dar începerea operațiunilor a fost amânată cu 16 luni, până la 1 ianuarie 2005, din cauza deficiențelor de funcționare.

În ultimii 20 de ani, sistemul a contabilizat 640 de miliarde de kilometri taxabili și a colectat taxe în valoare totală de 109 miliarde de euro.

La 1 ianuarie 2025, sistemul se aplica doar camioanelor de peste 12 tone, pe toate autostrăzile și câteva secțiuni de drumuri federale.

Ca o curiozitate, cel mai mare tarif din acel moment era de 14 eurocenți/km, pentru camioanele cu peste 4 axe și maxim Euro 2. Camioanele Euro 3 și Euro 4 plăteau 12 cenți/km, iar cele Euro 5, care nu erau încă lansate pe piață, urmau să plătească 10 cenți/km.

În prezent, taxele de drum trebuiesc plătite de vehiculele cu masa maximă tehnică de peste 3,5 tone, pe autostrăzi și un număr semnificativ de drumuri generale. Lista de tarife a devenit și ea mai complicată, incluzând 6 clase de tonaj, șase clase de emisii și 5 clase de CO2.

Tarifele au crescut și ele semnificativ. Cea mai întâlnită configurație întâlnită pe drumurile germane (peste 18 tone, cel puțin 4 axe, standard Euro 6, Clasa 1 de emisii de CO2) trebuie să plătească acum 34,8 cenți/km. Luând în calcul și inflația, tarifele sunt aproximativ duble față de cele de acum 20 de ani.

Ionuț PĂDURARU
ionut.paduraru@ziuacargo.ro

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Amenințări cibernetice pentru industria auto, în 2026 (Kaspersky)

Kaspersky prezintă, într-un comunicat, prognoza sa privind amenințările cibernetice...

AQUILA accelerează digitalizarea proceselor de resurse umane

AQUILA accelerează digitalizarea proceselor de resurse umane pentru a...

REI Grup – birou de consultanță în Rep. Moldova

REI Grup va deschide primul său birou de consultanță...

O nouă priză de încărcare CCS cu control integrat

Această componentă combină funcții care anterior erau separate. CHARX...

CTP Romania. Oportunități într-o comunitate solidă

CTP creează comunități. Iar parcurile industriale, aflate în proprietatea...

Hankook – rezultate în 2025

Producătorul de anvelope premium Hankook a obținut, în 2025,...

SGS România se afiliază Romalimenta și CCIFER

SGS România devine membră a Federației Romalimenta și a...

Hankook devine partener global al FIA

Producătorul de anvelope Hankook devine partener global, cu efect...