ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

IAA 2026: Soluțiile dezvoltate de ZF pentru vehiculele comerciale

Data:

În cadrul IAA Transportation 2026, ZF prezintă direcțiile în care susține evoluția vehiculelor comerciale către zero emisii, zero accidente și definite prin software.

Potrivit unui comunicat transmis redacției, rata de succes de aproximativ 90% în atragerea clienților noi confirmă încrederea consolidată în portofoliul de tehnologii și în strategia ZF destinate pentru vehiculele comerciale.

Iar depășirea pragului de 5 miliarde de euro în contracte câștigate în anul 2026 demonstrează o creștere într-un mediu dinamic de piață.

În piețele emergente, s-a înregistrat o creștere puternică (+41% în India, față de 2025), consolidând rolul esențial al diviziei în sprijinirea clienților pe parcursul unor procese de transformare tot mai complexe.

Producătorii de vehicule comerciale și operatorii de flote se confruntă, în prezent, cu cerințe de piață tot mai diverse. Cadre diferite de reglementare, niveluri de dezvoltare ale infrastructurii de încărcare și ritmul de adoptare a noilor tehnologii necesită abordări flexibile pentru vehiculul comercial al viitorului.

În calitate de partener global, ZF Commercial Vehicle Solutions sprijină OEM-urile și flotele în gestionarea acestor provocări, generând totodată plusvaloare de business.

Andreas Moser și Fabian Schlegel

Andreas Moser, membru al Consiliului de Administrație al ZF și director al diviziei CVS: „Perspectiva pe termen lung asupra vehiculelor comerciale este clară: transport mai sigur, emisii reduse și vehicule tot mai inteligente. Cu toate acestea, ritmul transformării variază semnificativ între regiuni, aplicații și cerințele clienților.

Rolul nostru este să îi sprijinim pe clienți să gestioneze complexitatea circumstanțelor și să îi echipăm cu tehnologiile potrivite, necesare pentru parcursul individual de transformare.”

Fabian Schlegel, global head of sales și head of EMEA Region, divizia CVS.: „Aceste rezultate sunt semnale clare din partea clienților noștri. (…) Leadershipul tehnologic trebuie, în cele din urmă, demonstrat în piață, iar aceste rezultate arată că, la nivel global, clienții continuă să aleagă ZF.”

Portofoliul scalabil de sisteme de propulsie de la ZF susține parcursul către decarbonizare, de la soluții hibride până la sisteme de propulsie complet electrice.

Soluții diverse pentru decarbonizare, un succes în rândul clienților

Mai multe abordări tehnologice sprijină tranziția către transportul cu emisii reduse. În funcție de aplicație, regiune și nivelul de dezvoltare al infrastructurii de încărcare, clienții continuă să adopte soluții diverse, de la tehnologii hibride până la sisteme de propulsie complet electrice.

Datorită portofoliului extins și a strategiei fundamentate pe platforme scalabile, ZF sprijină clienții în parcursul către decarbonizare, ajutându-i totodată să navigheze complexitățile și să accelereze inovația.

Noutăți privind sistemele de propulsie, la IAA 2026

  • TraXon Hybrid: oferă soluții practice pentru electrificare, destinate transportului pe distanțe lungi, bazate pe o platformă de transmisie deja consacrată.
  • CeTrax 2: niveluri mai ridicate de putere, o gamă mai largă de aplicații și disponibilitate a prizei de putere (Power Take-Off – PTO).
  • AxTrax 2: niveluri mai ridicate ale cuplului de ieșire care permit mase totale mai mari ale ansamblului de vehicule și care extind gama de aplicații.
  • Modular e-Drive Kit: componente modulare și scalabile pentru e-Drive, constituie punctul de pornire pentru soluțiile electrice de propulsie.

Succes recent al tehnologiilor de propulsie în piață:

  • AxTrax 2 LF: contract important în India pentru autobuze urbane.
  • AxTrax 2: începe producția în China.
  • CeTrax 2 dual: intră în producție de serie în Europa.
  • TraXon 2 with Intarder: succes comercial în Japonia pentru autocarul Hino S’Elega.
  • Peste 1,5 milioane de transmisii manuale automatizate TraXon, produse începând cu anul 2014.
Noua noua unitate de alimentare cu aer de la ZF îmbină tehnologia premiată e-comp Scroll cu tehnologiile de tratare a aerului într-un sistem integrat, cu un nivel ridicat de eficiență.

Eficiență extinsă dincolo de sistemul de propulsie

Îmbunătățirea eficienței depășește cu mult segmentul sistemului de propulsie. Un exemplu relevant este activitatea ZF din sfera managementului aerului. În 2026, compania va atinge pragul de un milion de compresoare în două trepte, produse și livrate, la 20 de ani distanță de această premieră pe care a introdus-o la IAA 2006.

Astăzi, noua unitate de alimentare cu aer integrează, într-un sistem unitar și foarte eficient, tehnologiile de compresie electrificată și de tratare a aerului. Eficiența este amplificată și prin intermediul tehnologiilor avansate de frânare. ZF introduce următoarea generație de sisteme de frânare cu disc pneumatic, prin intermediul MAXX Uniper.

Tehnologii destinate eficienței, prezentate la IAA 2026:

  • Air Supply Unit: soluție integrată care îmbină e-comp Scroll cu unitățile de tratare a aerului, generând astfel aer comprimat în mod eficient pentru vehiculele electrificate.
  • Premieră la nivel global, sistem de frânare cu disc pneumatic MAXX Uniper: nouă generație de frâne cu disc pneumatic cu un singur piston, proiectată pentru performanțe sporite și pentru reducerea emisiilor de particule provenite din uzura frânelor. Este conformă cu standardul Euro 7.

Rezultate recente pe piață, impulsionate de tehnologii pentru eficiență:

  • Electronic Air Processing Unit: Prelungirea contractului cu un producător important la nivel global în segmentul de camioane și autobuze. 
  • Oportunitățile de business din segmentul compresoarelor continuă să se extindă în America de Nord, fiind susținute de un nou acord pe termen lung încheiat cu partenerul nostru, Cummins.

Siguranță dincolo de conformitate

Pe măsură ce vehiculele comerciale devin tot mai automatizate și conectate, siguranța evoluează dintr-o cerință de reglementare într-un factor cheie de diferențiere în business.

ZF sprijină în continuare clienții prin tehnologii scalabile pentru siguranță și frânare care sporesc nivelul de protecție al vehiculului, îmbunătățesc performanța operațională și pregătirea pentru niveluri superioare de automatizare.

Premieră la nivel global la IAA Transportation 2026: MAXX Uniper de la ZF, noua generație de frână cu disc pneumatic, cu un singur piston, este proiectată pentru performanțe îmbunătățite și pentru reducerea emisiilor de particule provenite din uzura frânelor, conformă cu cerințele Euro 7.

Tehnologii destinate siguranței, prezentate la IAA 2026:

  • Portofoliu scalabil de camere și radare care permite OEM-urilor să adapteze arhitectura sistemelor de senzori pentru o gamă largă de aplicații de siguranță. 
  • Funcționalități îmbunătățite de siguranță 360°, cu intervenție automată asupra sistemului de frânare, ceea ce contribuie la prevenirea coliziunilor în scenarii complexe de deplasare și manevrare.
  • Noua unitate electronică de control, compatibilă cu arhitecturi E/E centralizate și zonale, permite scalabilitatea software-ului și reducerea complexității sistemului.
  • Portofoliul ZF conturează premisele pentru conducere sigură, scalabilă și cu un grad ridicat de automatizare, împreună cu tehnologia de frânare pregătită pentru nivelul 4 de automatizare (AL4), bazată pe mBSP XBS și implementată deja în peste 250.000 de aplicații la nivel global.
  • Inteligența sistemelor de frânare se extinde și în rândul remorcilor: cea mai recentă generație iEBS de la ZF oferă funcții avansate de frânare și control la nivelul remorcii și susține tranziția către vehicule comerciale tot mai automatizate.
Portofoliul scalabil ZF de camere și radare de ultimă generație le permite producătorilor de vehicule să adapteze arhitectura sistemelor de senzori pentru o gamă largă de aplicații de siguranță destinate vehiculelor comerciale.

Rezultate recente pe piață, impulsionate de tehnologii pentru siguranță:

  • Menținerea poziției de lider de piață în sectorul ADAS din Europa, consolidată de angajamente contractuale încheiate cu clienții până în anul 2030.
  • Menținerea poziției de lider în Europa în domeniul sistemelor avansate de frânare pentru remorci, simultan cu procesul accelerat de extindere a acestora în China și în America de Sud.
  • Contracte importante câștigate în India pentru sistemele ESC, premergătoare noilor reglementări care urmează să intre în vigoare.
  • Astăzi, 20 de milioane de sisteme de frânare (ABS, EBS, mBSP XBS) echipează cu succes vehicule la nivel global.
ZF pregătește sistemele fundamentale ale șasiului pentru vehiculul comercial definit prin software, creând premisele pentru îmbunătățiri continue pe întreaga durată de viață a vehiculului.

Vehiculul comercial definit prin software devine realitate

Vehiculele definite prin software sunt unul dintre subiectele cele mai relevante în industria vehiculelor comerciale. Pentru ZF, însă, vehiculul comercial definit prin software (Software-Defined Commercial Vehicle – SdCV) nu mai este doar o viziune de viitor.

Printr-o abordare orientată spre evoluție, primele demersuri livrează deja valoare măsurabilă pentru clienți. Ele contribuie la creșterea disponibilității operaționale a vehiculelor, la reducerea nevoilor de mentenanță, la respectarea cerințelor de reglementare și la dezvoltarea serviciilor pentru vehicule conectate.

Conectivitatea camion–remorcă de la ZF este un concept pentru noua generație de interfață dintre camion și remorcă, facilitând comunicare de mare viteză și interconectare inteligentă între vehiculele comerciale și remorci.

Tehnologii destinate inteligenței software, prezentate la IAA 2026:

  • Arhitectură de vehicul orientată spre servicii, constituie baza vehiculelor comerciale definite prin software.
  • Conectivitatea camion–remorcă permite noi niveluri de integrare și funcționalitate între vehicul și remorcă.
  • Soluții de actualizare Over-the-Air (OTA) permit îmbunătățirea continuă a vehiculului pe durata ciclului de viață.
  • OptiRide ECAS arată modul în care software-ul dezvoltă inteligența tehnologiilor existente: versiunea îmbunătățită a actuatorului pneumatic inteligent poate găzdui direct software-ul aplicației, fără suportul fizic. Adică, fără o unitate electronică externă de control (ECU), simplificând astfel procesul de integrare și reducând costurile sistemului.
Soluțiile Over-the-Air Update de la ZF permit îmbunătățirea continuă a vehiculului pe întreaga sa durată de viață

Plusvaloarea pentru clienți este deja disponibilă pe șosea:

  • Suita de servicii SUMS sprijină OEM-urile în conformitatea cu cerințele privind managementul actualizărilor software, implementată deja în rândul a peste 150 de producători de remorci.
  • [pro]Diagnostics: platformă de diagnoză bazată pe modelul SaaS, destinată OEM-urilor și operatorilor de flote facilizează actualizări periodice și conformitate cu cerințele de securitate cibernetică.
  • ZF Health Check pentru AxTrax 2 LF și alte produse ZF oferă un grad ridicat de transparență asupra stării vehiculului și a componentelor.
  • Programul ZF e-Drive and Braking Synergy reunește software-ul inteligent cu sistemele vehiculului pentru a genera în plus alte beneficii destinate performanței și eficienței.

În perioada 15-20 septembrie, vizitatorii IAA din Hanovra vor avea ocazia să descopere cele mai noi tehnologii ale diviziei ZF Commercial Vehicle Solutions, în Hala 21, standul B42, și să discute direct cu experții ZF.

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

DroneFlight România – parteneriat cu Autel Robotics

DroneFlight România devine partener oficial și dealer autorizat Autel...

Sondaj Genesis Property: 55% dintre angajați se simt obosiți

Aproape 55% dintre angajați se simt obosiți sau suprasolicitați...

Hankook, alături de Ballon d’Or pentru a treia oară consecutiv

Producătorul de anvelope premium Hankook este pentru a treia...

Toyota lansează autobuzul cu hidrogen Sora

Sora de a doua generație se află pe platforma...

SNAP: Criminalitatea din transportul de mărfuri evoluează

Criminalitatea din transportul de mărfuri evoluează: grupările infracționale parcurg...

Piața muncii, la 9 luni: 160.000 de joburi noi postate pe eJobs.ro

Primele 9 luni ale anului au adus 160.000 de...

Romanian Security Fair 2026 a luat startul în forță la ROMEXPO

Romanian Security Fair 2026 a început pe 14 octombrie,...

Colliers: Piața industrială și logistică încetinește cu 30%, în 2026

Piața industrială și logistică din România a încetinit, în...