Iveco Bus Valoarea amanuntelor

La prima vedere, un midibus nu ofera multe optiuni din punct de vedere al carosierului, insa intotdeauna pot aparea surprize… unele chiar foarte placute. Cum ar fi, de exemplu, aparitia a doua locuri in plus.

Sau un nivel al finisajelor care sa nu lase loc de senzatii neplacute. Sau utilizarea unor echipamente care sa mentina confortul calatorilor la un nivel ridicat, indiferent de lungimea cursei sau temperatura exterioara… Midibus-ul Iveco Bus 70C 17, realizat de carosierul spaniol Ferqui, este echipat cu un motor ce respecta normele de poluare EURO 6, care produce o putere de 170 CP. Masa maxima autorizata este de 7.200 kg, iar carosarea este de tip 31 + 1 + 1 locuri, ce poate fi clasificat in categoria I. In standard, acesta este echipat cu retarder Telma si cu suspensie pneumatica pentru axa spate. Experienta carosierului si-a spus din plin cuvantul in realizarea acestui proiect. Datorita materialelor utilizate, Ferqui a reusit nu numai sa suplimenteze numarul de locuri, dar a permis ca acestui autovehicul sa i se poata atasa remorca. Midibus-ul devine astfel o optiune inclusiv pentru cursele lungi.

Confort fara compromisuri

Oferit prin Bavaria Bus, unic distribuitor al produselor Ferqui in Romania, modelul 70C 17 are la baza un sasiu inoxidabil si o caroserie construita din aluminiu si fibra de sticla cu o buna izolatie, atat termica dar si fonica a habitaclului. Podeaua este acoperita cu un material antiderapant si rezistent la uzura, conform producatorului. Habitaclul este capitonat iar in dreptul geamurilor panoramice de tip termopan sunt perdele pentru a spori confortul calatorilor. Pentru ca am amintit de confort, cel termic este asigurat de calorifere laterale cu ventilatoare si aerul conditionat Delphi Diavia, ce beneficiaza de o tubulatura cu lampi si duze individuale, iar deasupra acestei tubulaturi se afla si o banda de neon. Pentru stationare, midibusul este echipat cu un sistem Webasto de 5 KW de provenienta Iveco. Din punct de vedere al postului de conducere, nimic nu a fost modificat fata de modelul original Iveco Daily. Astfel, masina se conduce cu mare usurinta remarcandu-se prin agilitate si confort oferit soferului. Vizibilitatea excelenta si ergonomia pozitionarii comenzilor contribuie semnificativ la aceste aspecte. Soferul se bucura in echiparea standard de prezenta unui scaun pneumatic cu reglaj lombar si cotiera, iar pasagerii au la dispozitie 31 de scaune Sege Smart Line montate pe sina, plusate, cu centuri de siguranta, tetiere din imitatie de piele si plasa de ziare. Am apreciat foarte mult si distanta generoasa dintre scaune. Usa de acces din fata este actionata electric, iar ca iesire de siguranta se poate folosi usa din partea din spate, cu actionare mecanica. La interior, in dreptul usii, sunt montate bare ce faciliteaza accesul pasagerilor, iar in partea de sus, deasupra scaunelor, se afla suportii pentru bagajele de mana. Iar pentru cele mai mari bagaje sunt disponibile cale in laterale si in spatele vehiculului, conform normei de clasificare. Modelul testat a beneficiat de o serie de dotari optionale precum geamurile de tip termopan, scaune de piele, sistem video (DVD + CD + radio + microfon + monitor TFT 15,4 inch), aer conditionat pentru sofer, tempomat, culoare metalizata, carlig de remorcare si faruri de ceata cu functie „corner“. Un astfel de midibus are un termen de livrare de 60 de zile pentru caroserie, de la data livrarii sasiului, si apoi beneficiaza de o garantie de 24 de luni din momentul livrarii.

Iveco Bus 70C 17 EURO 6

Carosier: Ferqui (Spania)

Capacitate: 31 + 1 + 1 locuri

Putere maxima: 170 CP

Masa maxima autorizata: 7.200 kg

Clasificare: Categoria I

Structura sasiu: inoxidabil

Caroserie: din aluminiu si fibra de sticla

Suspensie: pneumatica axa spate

Scaune: Sege Smart Line plusate

Scaun sofer: pneumatic, cu reglaj lombar si cotiera

Alte dotari: aer conditionat, geamuri panoramice termopan, incalzire in stationare, radio-CD, DVD si microfon, retarder

Garantie: 24 luni.

Alexandru STOIAN

alexandru.stoian@ziuacargo.ro

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.