Noutăți de la Volvo Trucks

2019 a fost un an fructuos, pentru Volvo Trucks. Chiar dacă nu ne-a răsfățat cu lansări spectaculoase, constructorul suedez a introdus pe piață o serie de noutăți de natură să vină în sprijinul operatorilor de transport, pentru un grad cât mai mate de eficientizare a activității sale, precum și pentru protecția mediului înconjurător.

Astfel, pentru a le oferi clienților un consum de combustibil cu eficiență ridicată, Volvo Trucks a introdus, în cursul anului trecut, modelul Volvo FH cu I-Save. Prin combinarea noului motor D13TC cu o serie de caracteristici actualizate de economisire, această nouă soluție poate reduce costurile cu combustibilul cu până la 7%, în cazul operațiunilor de transport de cursă lungă, fără a compromite manevrabilitatea.

Câteva aspecte importante:

  • Pistoane cu interior ondulat brevetat, care îmbunătățesc combustia și cresc eficiența, conducând căldura și energia către centrul cilindrilor.
  • Dotat cu unitate Turbo Compound – Excesul de căldură și de combustibil este reutilizat, pentru a alimenta motorul, prin intermediul unei turbine suplimentare plasate în fluxul de evacuare.
  • Mai puțin AdBlue – în afara economiilor substanțiale de combustibil, Volvo D13TC reduce consumul de AdBlue cu aproximativ 40% comparativ cu motorul D13 eSCR.
  • Produce un cuplu suplimentar de până la 300 Nm, la turații reduse, ceea ce permite creșterea vitezei medii, fără a mări consumul de combustibil.

Volvo FH cu I-Save include:

  • Motor D13TC de 460 CP (2.600 Nm) sau de 500 CP (2.800 Nm).
  • Noi punți spate cu consum de combustibil extrem de eficient.
  • Oprire motor la ralanti.
  • I-Cruise cu I-Roll, care reglează viteza pentru a reduce consumul de combustibil.
  • Pompă de servodirecție cu debit variabil.
  • Funcție I-See actualizată.
  • I-Shift cu software optimizat pentru transporturile de cursă lungă.

Sistem de Avertizare Distanță

Noua funcție de siguranță de la Volvo Trucks, Avertizare Distanță, îi ajută pe șoferii de camion să mențină o distanță mai sigură față de vehiculul din față și să evite situațiile critice. Accidentele în care un vehicul intră în coliziune cu partea din spate a vehiculului din față reprezintă aproximativ 20% din totalul accidentelor grave în care sunt implicate camioane.

  • Parte a celei mai recente versiuni a sistemului de asistență pentru șofer – Avertizare Coliziune cu Frânare de Urgență.
  • Dacă este detectat faptul că vehiculele sunt mai aproape unul de celălalt decât intervalul de timp selectat, de 1,5-3,5 secunde, se aprinde o lumină roșie în parbriz.
  • Dacă șoferul nu încetinește, este activat sistemul de avertizare în caz de pericol de coliziune, care emite un semnal vizual și unul auditiv având o intensitate în creștere.
  • După aceasta, intră în funcțiune frâna de urgență.

Versiuni electrice pentru zona urbană

Anul trecut, de asemenea, s-a manifestat, pe piața europeană, o creștere a cererii pentru soluții de transport electrice. Răspunsul Volvo Trucks s-a concretizat în începerea vânzărilor camioanelor electrice Volvo FL și Volvo FE pe câteva piețe din Europa.

Volvo FL Electric și Volvo FE Electric:

  • Au fost proiectate pentru distribuție, colectarea deșeurilor și alte aplicații de transport urban.
  • Începerea producției este planificată pentru martie 2020.
  • Volvo FL Electric are sarcina totală de 16 tone, iar Volvo FE Electric de 27 tone.

Dar nu numai atât. Volvo Trucks consideră că electrificarea poate deveni o alternativă competitivă și pentru autocamioanele mai grele. Pentru a experimenta și a demonstra aceste posibilități, Volvo Trucks a dezvoltat două prototipuri europene de autocamioane electrice pentru activități de construcții și distribuție regională.

Reamintim, de asemenea, că Volvo Trucks propune și alte variante de lanțuri cinematice alternative:

  • Volvo FH LNG și Volvo FM LNG. Volvo FH pentru operații de transport de cursă lungă de mare tonaj, precum și Volvo FM pentru transporturi regionale de mare tonaj funcționează pe gaz natural lichefiat sau biogaz.
  • Volvo FE CNG. Volvo FE alimentat cu gaz natural comprimat sau biogaz este destinat distribuției locale și colectării deșeurilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.