Planuri de alimentare electrică

Parlamentul European a pus la punct planul de dezvoltare a stațiilor de încărcare cu energie electrică și cu hidrogen. Conform acestor propuneri, ar urma ca pe drumurile principale din Europa să existe stații de încărcare electrice la fiecare 60 km.

Numărul stațiilor necesare pare greu de atins pentru europeni

Lucrurile acestea ar trebui să se întâmple în doar trei ani. Capacitatea de încărcare ar trebui să fie de minim 400 kW, urmând să crească la 600 kW până în 2028. Tot până în 2028, distanța dintre stațiile de alimentare pentru camioane și autobuze va fi dublă, capacitatea lor trebuind să fie între 1.400 și 2.800 kW.

O perioadă ceva mai lungă de grație, până în 2031, ne este acordată pentru construcția stațiilor de alimentare cu hidrogen la fiecare 200 km pe toate rutele principale, așa numitele TEN-T. Încă un amănunt, acestea trebuie să poată livra o tonă de hidrogen zilnic, adică vor avea un rezervor considerabil.

În ceea ce privește vehiculele grele, pentru a îndeplini nivelurile de reducere a CO2 propuse recent (-45% până în 2030), ar trebui să funcționeze în UE aproximativ 400.000 de camioane electrice și alimentate cu hidrogen, până la sfârșitul deceniului. Mai mult de o treime din toate camioanele noi ar trebui să aibă emisii zero începând cu 2030. Aceste vehicule ar necesita mai mult de 50.000 de stații de încărcare potrivite, inclusiv de aproximativ 35.000 de stații de un MW. Precum și cel puțin 700 de stații de realimentare cu hidrogen.

Dan ATHANASIU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.