ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

RENAULT TRUCKS. Autonomie de până la 660 km

Data:

Cu o autonomie de până la 660 km, vehiculele Renault Trucks E-Tech T pot acoperi, acum, majoritatea cerințelor din transporturile regionale și de lungă distanță.

Analiza datelor de operare colectate de la 70.000 de camioane Renault Trucks conectate din Europa, pe parcursul ultimilor doi ani, confirmă faptul că 80% dintre misiunile zilnice de transport pot fi realizate în limitele autonomiei noului cap tractor electric Renault Trucks.

Această cifră crește la 90%, atunci când este făcută o încărcare rapidă de 45 de minute prin CCS (350 kW), în timpul pauzei obligatorii de odihnă a șoferului.

„Autonomia a fost percepută ca principalul obstacol în calea electrificării transportului rutier de lungă distanță. Datele operaționale indică, acum, că vehiculele grele electrice sunt capabile să îndeplinească necesitățile de transport ale lumii reale”, spune Emmanuel Duperray, senior vice-președinte pentru electromobilitate la Renault Trucks.

O gamă electrică bazată pe experiența reală

La Renault Trucks, electrificarea transportului de lungă distanță este posibilă printr-o eficiență energetică îmbunătățită a lanțului cinematic electric și prin intermediul unei noi generații de baterii cu densitate mare NCA (nichel-cobalt-aluminiu) litiu-ion. Renault Trucks a extins fereastra de operare a bateriilor, permițând utilizarea a până la 95% din capacitatea lor energetică. Ca rezultat, energia disponibilă efectiv pentru propulsie a crescut, extinzând autonomia modelului Renault Trucks E-Tech T cu o singură încărcare până la 660 km.

Această optimizare se bazează pe observațiile obținute din operarea a peste 3.500 de camioane electrice Renault Trucks, care au acoperit cumulat peste 130 de milioane de kilometri, în condiții reale de operare.

Trei versiuni complementare

Gama Renault Trucks E-Tech T este disponibilă, acum, în trei versiuni complementare, proiectate să îndeplinească diferite necesități operaționale:

  • Renault Trucks E-Tech T 780, destinată operațiunilor de transport de lungă distanță, oferă o autonomie de până la 660 km și o sarcină utilă de până la 27 de tone, datorită configurației 6×2, care menține aceeași manevrabilitate ca și cea oferită de tranctorul 4×2.
  • Renault Trucks E-Tech T 585 oferă o autonomie de până la 500 km și o sarcină utilă de până la 28 t.
  • Renault Trucks E-Tech T 540, dedicat operațiunilor de distribuție regională, oferă o autonomie de până la 450 km și o sarcină utilă de până la 25 t.

Vehiculele Renault Trucks E-Tech T pot recupera până la 250 km de autonomie în timpul pauzei obligatorii de 45 de minute a șoferului, prin utilizarea încărcătoarelor de 350 kW disponibile pe piață, în prezent. Utilizarea acestor pauze obligatorii de odihnă extinde autonomia operațională a vehiculului pe parcursul unei singure zile lucrătoare.

Bateriile cu care sunt echipate Renault Trucks E-Tech T 780, 585 și 540 sunt acoperite standard de o garanție de până la șase ani sau 720.000 km. Acoperirea poate fi extinsă la 10 ani, prin intermediul ofertei Serenity Pack (anterior anunțată ca până la 8 ani).

Următoarea provocare…

… accelerarea adoptării camioanelor electrice. Accelerarea electrificării transportului rutier depinde, acum, de mai mulți factori complementari: dezvoltarea infrastructurii de încărcare, evoluția cadrului de reglementare și sprijinul acordat operatorilor de transport pentru adaptarea modelelor lor operaționale.

„Barierele tehnologice privind vehiculul însuși au fost depășite. Performanțele camioanelor electrice fac posibilă electrificarea unui număr în creștere de operațiuni de transport de lungă distanță, oferind, în același timp, o experiență excepțională de conducere”, concluzionează Emmanuel Duperray.

traducerea și adaptarea:
Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

MTI: Calendarul apelurilor pentru camioanele nepoluante

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a publicat, pe 9...

Intrarea în insolvență a STB a fost admisă de Tribunalul București

Cererea Societății de Transport București (STB) de intrare în...

Vola. 5 metode pentru bilete de avion și cazări mai ieftine în toamnă

 Vola.ro prezintă cinci metode prin care românii își pot...

BYD se menține pe locul 5 în România la segmentul EV și PHEV

Producătorul BYD se menține pe locul 5 în România...

APIA – analiza detaliată a înmatriculărilor de autovehicule la 8 luni

Vehiculele comerciale ușoare au înregistrat, în august, o creștere...

TARMAC Aerosave recrutează 60 de specialiști români din aviație

TARMAC Aerosave vine în România pentru a recruta 60...

La volan, în tăcere: riscul de suicid

Cu ocazia Zilei Mondiale de Prevenire a Suicidului, SNAP...

Clădirile eficiente energetic reduc costurile facturilor

Creșterea eficienței energetice a clădirilor a fost tema conferinței...