ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

RENAULT TRUCKS. Master Red EDITION Propulsion și OFFROAD

Data:

Renault Trucks își extinde gama de vehicule comerciale ușoare cu două noi modele: Master Red EDITION Propulsion și Master Red EDITION OFFROAD. Proiectate pentru a îndeplini cerințele profesioniștilor din domeniul construcțiilor, aceste vehicule se remarcă prin robustețe, versatilitate și abilitatea de a se adapta unei game largi de profesii și condiții de operare. 

Cu noile versiuni de Master, Renault Trucks le oferă profesioniștilor două vehicule destinate unei multitudini de aplicații. În timp ce Renault Trucks Master Propulsion prioritizează stabilitatea și puterea de tracțiune, Renault Trucks Master Red EDITION OFFROAD este destinat activităților de construcții ușoare, care necesită agilitate și confort. Aceste două abordări complementare răspund diverselor necesități ale sectoarelor de transport și construcții.

Capacitate, stabilitate și versatilitate

Noul Renault Trucks Master Red EDITION Propulsion se remarcă printr-o tracțiune spate care îmbunătățește stabilitatea și ridică masa brută a vehiculului până la 4,5 t. Raza sa îmbunătățită de bracaj (14,9 m) face manevrarea vehiculului mai ușoară pe șantiere cu spații înguste sau în zonele urbane.

Versiunea de van oferă un volum de încărcare de până la 17 mc. Aceasta este disponibilă în variante de 3,5 sau 4,5 t, cu roți single pentru operațiuni de livrare de lungă distanță, sau cu roți jumelate, pentru activități ce necesită o capacitate mai mare de tracțiune și remorcare.

Modelul de șasiu-cabină, disponibil exclusiv cu roți jumelate, asigură o stabilitate excelentă, chiar și cu încărcare maximă. Acesta poate fi prevăzut cu diferite tipuri de caroserii, cum ar fi benă basculabilă, caroserie frigorifică sau izotermă (până la 22 mc).

În versiunea L3, îndeplinește necesitățile constructorilor sau meseriașilor, în timp ce versiunea L4 cu platformă se potrivește perfect unor activități precum transportul de schele. Modelul este disponibil în versiune cu trei locuri sau cu cabină pentru echipaj, care poate transporta până la 7 persoane.

Opțional, Renault Trucks Master Red EDITION Propulsion poate fi echipat cu priză de putere (PTO), care permite conectarea directă a echipamentelor auxiliare, cum ar fi o unitate frigorifică sau un generator.

Un diferențial blocabil spate îmbunătățește tracțiunea pe suprafețe alunecoase (noroi, zăpadă etc.), prin sincronizarea rotației roților, pentru a sprijini deplasarea în condiții dificile.

În fine, pentru cele mai solicitante medii, pachetul Construction+ include echipamente proiectate pentru a îmbunătăți protecția și confortul, cum ar fi un scaun șofer cu suspensie, scut inferior de protecție a motorului, mânere de susținere și materiale rezistente.

Agilitate și confort

Disponibil exclusiv de la Renault Trucks, Master Red EDITION OFFROAD este un model cu tracțiune față proiectat pentru lucrări ușoare de construcții. Disponibil ca van, șasiu-cabină sau șasiu-cabină pentru echipaj, acesta combină agilitatea, confortul în conducere și robustețea, oferind o alternativă echilibrată între versiunile cu tracțiune față standard și cele cu tracțiune spate.

Cu suspensie spate ranforsată ca dotare standard, Renault Trucks Master Red EDITION OFFROAD menține o ținută stabilă chiar și cu încărcătură maximă, reducând devierea axei față și asigurând o ținută de drum controlată. Este disponibilă, de asemenea, o suspensie față ranforsată. Garda la sol spate este crescută cu 50 mm, cu opțiunea creșterii acesteia și pe față, permițând o deplasare lină pe teren denivelat.

Echipată standard cu o cutie manuală de viteze, versiunea Master Red EDITION OFFROAD este disponibilă, de asemenea, cu o cutie automată de viteze cu 9 trepte (AT9S), pentru confort îmbunătățit în timpul conducerii. Este disponibilă, de asemenea, în versiune 100% electrică, pentru o abordare cu zero emisii a șantierelor de construcții.

Renault Trucks Master Red EDITION OFFROAD este echipat cu elemente de protecție specifice, cum ar fi scut de oțel de protecție a motorului, apărătoare de noroi față și spate, elemente de protecție pentru arcul roții și mâner de metal pe partea șoferului.

La interior, tapițeria din imitație de piele și covorașele din cauciuc fac curățarea mai ușoară. În timp ce scaunul șoferului, cu suspensie, îmbunătățește confortul. Designul său distinctiv, subliniat de roțile negre din oțel și capacele asortate cu inel bej, îi întărește caracterul robust și aventuros.

O gamă destinată misiunilor dificile

Cu noile Renault Trucks Master Red EDITION Propulsion și Master Red EDITION OFFROAD, Renault Trucks continuă dezvoltarea unei oferte de vehicule comerciale ușoare care îndeplinește necesitățile unei game largi de profesii și de condiții de operare.

Aceste două modele reflectă angajamentul constructorului de a livra vehicule fiabile, performante și durabile, care îndeplinesc cerințele de zi cu zi ale meseriașilor, ale profesioniștilor din domeniul construcțiilor și ale operatorilor de transport local.

traducerea și adaptarea:
Raluca MIHĂILESCU
raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Eurowag își extinde gama de combustibil HVO ecologic în Polonia

Eurowag se pregătește să deschidă al doilea Truckpark în...

cellcentric prezintă sistemul de pile de combustie BZA375

cellcentric, compania înființată în urma unui parteneriat între Daimler...

SUA nu vrea electrice

Anul trecut nu a fost cel mai reușit pentru...

Renault, Dacia și Alpine vor electriza Salonul Auto de la Paris 2026

Renault Group și mărcile sale vor fi prezente, în...

AI nu va influența volumul de recrutare în următorii 2 ani, cred 80% dintre angajatori

Un sondaj eJobs relevă că 80% dintre angajatori consideră...

Pădurea Copiilor OSCAR ajunge la 5 ha și 25.000 de puieți în Sinești

OSCAR Downstream continuă investițiile în proiecte de mediu și...

Ziua națională împotriva traficului ilicit de mărfuri

21 aprilie marchează în România Ziua națională împotriva traficului...

Caravana EFdeN pornește la drum cu noul eActros 600

Daimler Truck & Bus România susține lansarea Caravanei Sustenabilității...