Romanian PRO Driver Competition, la prima ediție

În luna septembrie, în parcarea Corsarul Roșu de la kilometrul 30 al Autostrăzii A1, pe parcursul a două zile, s-a desfășurat prima ediție a concursului național dedicat șoferilor profesioniști, Romanian Pro Driver Competition.

Concursul, organizat de publicația infotrucker.ro, a adunat la start 16 șoferi profesioniști, dintr-un total de 50 înscriși în competiție, prin intermediul formularului online. Foarte bine pentru o competiție aflată la debut, în România. „Am pornit la drum cu acest proiect în luna februarie 2019, atunci când am realizat primele măsurători și schițe pentru probele concursului. Proiectarea probelor a însemnat zeci de ore de muncă și calcule, deplasări, respectiv consultări cu experți în pregătire profesională din zona producătorilor de vehicule”, spune Mircea Ciolpan, project manager al Romanian PRO Driver Competition.

Start!

Pe parcursul celor două zile de concurs, atmosfera a fost una degajată, lipsită de elementele de corporatism, presărată ici-colo cu momente de adrenalină, dar și cu puțină tensiune, când au existat unele neconcordanțe în materie de arbitraj.

Pentru a ajunge în finală, șoferii profesioniști înscriși în competiție au trebuit să parcurgă șapte probe de concurs – probă teoretică, probă testare reflexe, probă verificare camion înainte de plecare și patru probe de condus. Camioanele oficiale ale RPDC 2019 au fost MAN TGX 18.500 Efficient Line 3 cabină XLX, echipate cu Efficient Cruise Step 2, cu patru niveluri de reglare, Efficient Roll, ACC (Adaptive Cruise Control), Line Guard (păstrarea benzii de rulare), EBA (Asistență la Frânarea de Urgență) și intarder cu 6 trepte, puse la dispoziție de MHS Truck & Bus Group, importator oficial al vehiculelor comerciale MAN în România.

Printre jaloane și sprinturi

Prima competiție națională dedicată șoferilor profesioniști a debutat în dimineața zilei de 14 septembrie, cu verificarea documentelor obligatorii pentru înscriere, continuând cu proba teoretică, proba de testare a reflexelor și cea de verificare a camionului înainte de plecare. Înainte de startul primei probe de condus, concurenții au fost testați cu aparatul etilotest, această „probă” fiind trecută cu „zero la mie” de către toți.

După parcurgerea celor cinci probe din prima zi, s-au calificat 12 concurenți, urmând ca aceștia să se întreacă în cadrul probelor eliminatorii de duminică, 15 septembrie.

Față de probele primei zile, cele din a doua zi au crescut ca intensitate și dificultate. Astfel, după prima rundă, din cei 12 concurenți calificați din prima zi, cei cu timpii cei mai slabi au fost eliminați, astfel că în concurs au mai rămas 8 șoferi profesioniști, care și-au aflat adversarul prin tragere la sorți.

Pentru a se stabili semifinaliștii competiției, cei 8 concurenți calificați în sferturile de finală au concurat unul împotriva celuilalt. Câștigătorii semifinalelor s-au întrecut în finala mare, în timp ce învinșii din semifinale s-au luptat pentru locurile 3 și 4 în finala mică.

Parcursul câștigătorului Adrian Manea în cadrul RPDC 2019 nu a fost unul lipsit de emoții, acesta calificându-se în semifinalele competiției grație abandonului lui Alexandru Hlodec, care a decis să se retragă, după ce a refuzat să se supună unei hotărâri a arbitrilor, care au decis repetarea sfertul de finală.

Despre concurs

Competiția are drept scop promovarea meseriei de șofer profesionist, în contextul în care aceasta nu se mai bucură de popularitate în rândul tinerilor, a bunelor practici în transportul rutier, a condusului economic (condus eficient la costuri reduse) și a siguranței rutiere în rândul șoferilor profesioniști. Pe lângă factorul de întrecere, Romanian PRO Driver Competition este gândită ca o platformă deschisă de socializare, unde toți actorii industriei își pot împărtăși impresii într-un cadru relaxat.

Adrian Manea, câștigător Romanian PRO Driver Competition: „Concursul a fost interesant, bine organizat, cu probe care au crescut în dificultate pe măsură ce se avansa în competiție. M-am înscris cu gândul să particip, fără a-mi propune un obiectiv clar. Însă, pe măsură ce am avansat în competiție, lucrurile au devenit tot mai interesante, astfel că am început să mă gândesc la următoarea etapă din concurs, încercând, totodată, să-mi corectez greșelile din etapa din urmă. Șansa a jucat un rol important în parcursul meu, mai ales în duelul din sferturile de finală. Le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut, partenerilor acestui concurs și organizatorilor, care s-au arătat foarte preocupați și atenți ca totul să fie perfect.”

Alexandru STOIAN

alexandru.stoian@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.