Solutii pentru un aer mai curat

EURO 4 si EURO 5 au devenit deja parte integranta din vocabularul tuturor celor care vor sa isi cumpere un autovehicul nou ori second-hand. Putini au avut insa curiozitatea sa caute informatii privind tehnologiile care stau la baza constructiei motoarelor care respecta mediul.

Motoarele EURO 5 sunt prezente pe piata de cativa ani, producatorii de vehicule comerciale mergand aproape in paralel cu standardul EURO 4, mai ales in conditiile in care unele tari europene au introdus facilitati fiscale sau scutiri de taxe pentru utilizatorii de EURO 5 inainte de a deveni obliga toriu (octombrie 2009). Pentru obtinerea conformitatii cu cele doua standarde, producatorii folosesc doua tipuri de tehnologii: SCR si EGR. Standardele EURO vizeaza in special reducerea emisiilor de monoxid de carbon (CO), oxizi de azot (NOx), hidrocarbonati (HC) si particule (PM). Oxizii de azot (NO si NO2) se formeaza in timpul arderii, cand oxigenul (O2) intra in reactie, la temperaturi foarte mari, cu azotul (N2) din aer. NOx cauzeaza iritatii ale sistemului respirator si produce ploi acide din cauza reactiei acizilor nitrici si sulfurici dizolvati in atmosfera.

In cazul in care se dores te reducerea valorilor NOx, cea mai mare provocare careia au trebuit sa ii faca fata producatorii de motoare a fost cresterea consumului de combustibil. PM sunt mici particule de carbon si hidrocarbonati din gazele de esapament, care se formeaza in partile sarace in oxigen ale flacarilor de combustie. Sulful din combustibilii de calitate scazuta creste, de asemenea, concentratia de particule, acestea putand cauza astm, cancer la plamani sau boli cardiovasculare.

EGR – accent pe recirculare

EGR, adica Exhaust Gas Recirculation (recircularea gazelor de esapament) ataca emisiile direct la sursa, in camera de combustie, fara a fi necesara interventia unor alte substante. Avand in vedere cantitatea mai mica de molecule de oxigen din aerul de combustie, temperatura de ardere este mai redusa, rezultand mai putine emisii de NOx. Provocarea consta in faptul ca arderea la temperaturi joase este mai putin eficienta, crescand cantitatea de particule, precum si consumul de combustibil. Multi afirmau ca respectarea standardului EURO 5 ar fi greu de atins cu aceasta tehnologie, dar Scania si MAN au reusit sa construiasca motoare performante cu EGR.

De altfel, sunt doua modalitati de a rezolva problema particulelor. Prima consta in instalarea unui filtru PM, iar cea de-a doua in reducerea puterii motorului, in combinatie cu utilizarea unei injectii de inalta presiune, care conduce la eficientizarea procesului de combustie. Avantajul net al acestei tehnologii este acela al unei autonomii demne de luat in seama, avand in vedere faptul ca nu este necesara utilizarea unei substante de reductie care sa necesite o infrastructura specifica de distributie, asa cum este cazul SCR.

SCR – depoluare cu AdBlue

SCR – Selective Catalitic Reduction – este o metoda de post-tratare a gazelor de esapament, care presupune utilizarea unui convertor catalitic prin intermediul caruia NOx sunt convertite in apa si azot. Datorita temperaturii de combus tie, pastrata la valori ridicate, aceasta tehnologie conduce la emisii mai scazute de particule, ceea ce nu mai face necesara utilizarea filtrelor. Minusul acestei alternative este, dupa cum am lasat deja sa se inteleaga, faptul ca depinde de o infrastructura de distributie pentru AdBlue. Dar acesta nu reprezinta, astazi, un inconvenient major, avand in vedere faptul ca, in Europa de Vest, este destul de dezvoltata. De altfel, substanta poate fi cumparata si in canistre cu diverse capaci tati. Pe de alta parte, este necesara montarea unui rezervor suplimentar, care conduce la cresterea masei utile a vehiculelor.

Testele efectuate de constructori arata ca, pentru un motor EURO 5, consumul de AdBlue este, in medie, cuprins intre 1,5 si 2 l la 100 km. In prezent, toti cei sapte mari constructori de vehicule comerciale grele din Europa – DAF, Iveco, Mercedes-Benz, MAN, Renault Trucks, Scania si Volvo – au motorizari SCR pentru EURO 4 si EURO 5. Ramane de vazut care vor fi variantele tehnologice pentru EURO 6, standard pentru care, deocamdata, nici valorile nu au fost stabilite in forma finala.

– In cadrul EGR, o parte din gazele de esapament este racita si reintrodusa in motor.

– In cadrul SCR, este necesara injectarea in gazul de esapament a unei solutii de uree, cunoscuta astazi sub numele generic de AdBlue, care conduce la mentinerea reactiei de reducere din convertor.

Raluca MIHAILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.