Transport agabaritic pe ruta PTF Nădlac II – Cristian

Un transport cu depășiri (agabaritic) se va deplasa, în perioada 1 – 4 februarie, de la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II  la localitatea Cristian, județul Brașov, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Foto: Arhivă

Iată întreaga rută:

  • Nădlac II PTF– A1 – A11 – DN7 – A1 – DN1 – Șercaia (  județul Brașov) – DN1S  – Hoghiz– DN13 – Centura Brașov – DN73 – Cristian ( județul Brașov)

Vehiculul transportă o structură metalică.

Lățimea maximă a vehiculului este 5,65 m, viteza de deplasare urmând a fi adaptată condițiilor de trafic.

CNAIR menționează că, în conformitate cu OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, viteza maximă de deplasare a vehiculelor cu depășiri este de 70 km/oră.

Etapele de desfășurare ale transportului sunt stabilite de Poliția Rutieră, care asigură însoțirea vehiculului cu depășiri.

Transportul nu se va desfășura în perioadele și pe sectoarele de drum pe care sunt semnalate fenomene meteorologice periculoase, prin codurile galben, portocaliu sau roșu.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.