Vanzarile Dacia au crescut cu 12% in 2010

In 2010, Dacia a vandut 348.723 vehicule, volum superior cu 12% fata de cel realizat in anul 2009. Ritmul de crestere a vanzarilor Dacia a depasit astfel, pentru al saselea an consecutiv, 10%, volumul livrarilor anuale ale marcii ajungand sa se dubleze intre 2005 si 2010.

 

Pe piata din Romania, care a inregistrat in 2010 o scadere de 20,4%, Dacia a comercializat 36.730 vehicule, adjudecandu-si astfel o cota de piata de 31,7 %, in crestere cu 2,8 procente fata de anul precedent. Peste doua treimi din volumele vandute (24.856 unitati), au fost livrate prin intermediul programului de reinnoire a parcului auto din Romania. O contributie importanta la rezultatul inregistrat de Dacia au avut-o vanzarile de flote, care au atins in 2010 un nivel record de aproape 4.000 de unitati, in special ca urmare a livrarilor catre societati atat romanesti cat si internationale prezente in Romania.

 

Primul an de Duster

Pentru Dacia, anul 2010 a fost marcat de lansarea modelului Duster. Datorita unui raport prestatii/spatiu interior/pret fara echivalent in lumea vehiculelor 4×4, Dacia Duster s-a impus rapid drept lider in segmentul sau pe piata din Romania, cu 4.826 unitati vandute. Remarcabil este faptul ca 92% dintre clienti au optat pentru versiunea varf de gama, Lauréate. Modelul cunoaste, de asemenea, un succes remarcabil si pe plan international, cu peste 100.000 de comenzi la data de 31 decembrie 2010. Dincolo de aprecierea publi cului larg, Dacia Duster a reusit sa-i convinga si pe profesionistii domeniului auto, obtinand pre miul „Autobest 2011“, precum si titlurile „Masina Anului 2011“ in Romania, dar si in Croatia, precum si trofeul „SUV-ul Anului 2011“ in Romania.

 

O puternica dinamica a exporturilor

Vanzarile Dacia pe plan international au depasit 311.000 unitati, in crestere cu 15% fata de anul 2009. Marca romaneasca si-a consolidat succesul in Europa Occidentala unde, in 2010, au fost inmatriculate 228.865 vehicule Dacia. Franta a redevenit anul trecut prima piata de export pentru Dacia, cu peste 110.000 unitati vandute, ceea ce corespunde unei cote de piata de 4,12%. Acest rezultat plaseaza Dacia pe locul al saselea in clasamentul marcilor cele mai vandute din Franta. A doua treapta a podiumului este ocupata de Germania, cu 40.500 unitati, un rezultat inferior fata de cel inregistrat in anul 2009, insa cu mult superior celor 25.548 vehicule Dacia vandute in aceasta tara in 2008. Pe locul al treilea se situeaza Italia, cu 21.930 unitati, urmata la mica distanta de Spania, cu 21.739 vehicule inmatriculate. Alte piete importante pentru Dacia pe plan international sunt Turcia (19.167 unitati), Algeria (18.578 unitati) si Maroc (18.087 unitati).

 

Top 10 destinatii export in 2010

Nr Tara Unitati

1 Franta 110.076

2 Germania 40.500

3 Italia 21.930

4 Spania 21.753

5 Turcia 19.167

6 Algeria 18.578

7 Belgia 11.403

8 Austria 6.068

9 Polonia 6.018

10 Olanda 5.557

* Maroc (centru de productie Dacia) 18.087

 

Vanzarile Dacia pe modele in Romania in 2010

Model Unitati

Sandero (inclusiv versiunea Stepway) 3.047

Logan berlina 22.791

Logan MCV 3.678

Duster 4.826

Logan VAN 1.473

Logan Pick Up 915

Total 36.730

 

Alexandru STOIAN

alexandru.stoian@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.