UNTRR: 27 de eurodeputați români au votat excluderea Pachetului Mobilitate 1 de pe agenda plenului PE

UNTRR apreciază implicarea celor 27 de eurodeputați români care au fost prezenți la ședința Parlamentului European și au votat pentru excluderea Pachetului Mobilitate 1 de pe agenda mini-plenarei din data de 4 aprilie.

Comunicatul integral al UNTRR:

“Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) apreciază implicarea eurodeputaților români care, indiferent de culoarea politică, au fost prezenți în data de 3 aprilie în plenul Parlamentului European (PE) și au votat excluderea dosarelor Pachetului Mobilitate 1 de la votul din mini-plenara PE din data de 4 aprilie 2019.

În total, 27 dintre cei 32 de eurodeputați români au fost prezenți și au votat pentru excluderea de la vot a dosarelor Pachetului Mobilitate 1: Victor Boștinaru, Daniel Buda, Cristian-Silviu Bușoi, Andi Cristea, Mircea Diaconu, Damian Drăghici, Doru-Claudian Frunzulică, Maria Grapini, Ramona Nicole Mănescu, Marian-Jean Marinescu, Sorin Moisă, Siegfried Mureșan, Dan Nica, Norica Nicolai, Emilian Pavel, Răzvan Popa, Cristian Dan Preda, Laurențiu Rebega, Daciana Octavia Sârbu, Csaba Sógor, Theodor Dumitru Stolojan, Claudiu Ciprian Tănăsescu, Mihai Țurcanu, Traian Ungureanu, Renate Weber, Iuliu Winkler, Maria Gabriela Zoană.

De la ședința Parlamentului European au absentat 5 eurodeputați români.

Votul privind Pachetul Mobilitate 1 este bazat pe interes pur național și excedează ideologiile grupurilor politice din PE, astfel că UNTRR apreciază efortul eurodeputaților români de a fi prezenți la ședința Parlamentului European și de a vota pentru excluderea dosarelor Pachetului Mobilitate 1 din mini-plenara din 4 aprilie 2019.

Cu toate acestea, moțiunea nu a trecut, fiind 219 de voturi pentru, 267 împotrivă și 17 abțineri. De remarcat este faptul că eurodeputatul Wim van de Camp, raportor pentru propunerea de revizuire a Regulamentului 561/2006 privind timpii de conducere și de odihnă ai șoferilor profesioniști, s-a abținut de la vot.

Atenționăm că măsurile Pachetului Mobilitate 1 vor conduce la reducerea semnificativă a transporturilor rutiere internaționale operate de transportatorii români în UE cu consecințe negative asupra economiei României, în condițiile în care, reamintim că transportul rutier de mărfuri este principalul contributor la exportul de servicii al României, cu peste 5 miliarde de euro în 2018. Deși, în mod ipocrit, se susține că regulile propuse de Pachetul Mobilitate 1 sunt egale pentru toți jucătorii din piață, impactul acestor reguli va duce la imposibilitatea de a opera transporturi rutiere internaționale în Europa de Vest de către firme situate în Europa de Est.

Această abordare inițiată de Alianța Rutieră a Statelor Vest-Europene și sprijinită de Consiliul Miniștrilor de Transport prin poziția adoptată în decembrie 2018 privind Pachetul Mobilitate 1, excedează zona transporturilor rutiere, vizând legalizarea segregării Vest – Est în transporturile rutiere, cu impact economic major pe termen mediu și lung, respectiv transferul companiilor și personalului din țările din est în țările din vest, datorită costurilor de operare ridicate în mod artificial de Pachetul Mobilitate 1 pentru transportatorii din est. Nu este în joc numai viitorul transportului rutier, ci și buna funcționare a pieței unice UE și a economiei europene în ansamblu, care după provocările Brexitului, va fi afectată profund de diviziunile Est-Vest, Nord-Sud, Vechi-Nou generate între statele membre UE de actualele măsuri ale Pachetului Mobilitate 1.

Având în vedere importanța crucială a votului din Parlamentul European, Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România – UNTRR solicită tuturor eurodeputaților români, indiferent de culoarea politică, să fie prezenți în plenul Parlamentului European de mâine, 4 aprilie 2019 și să voteze respingerea dosarelor Pachetului Mobilitate 1, pentru a menține în piața europeană de transport operatorii de transport rutier din România”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.