Alertă APTE 2002: Se dorește vot URGENT pe tot Pachetul Rutier 1!

Coordonatorii din comisia TRAN – desemnați în acest scop de către un grup politic – vor încerca în 21 ianuarie, în ședință secretă, să decidă trimiterea Pachetului Rutier 1 în întregime spre vot în plenul Parlamentului UE, chiar dacă două dintre cele trei rapoarte (detașarea și periodale de condus și de pauză) au fost respinse în ședința comisiei din data de 10 ianuarie, avertizează APTE 2002.

sursă foto: APTE 2002

Iată precizările, în comunicatul transmis redacției:

“APTE 2002  după ce a inițiat și co-organizat protestul din data de 10.01.2019, fiind primul patronat din Uniunea Europeană care a sesizat necesitatea organizării unei demonstrații în timpul ședinței comisiei TRAN privind votarea pe cele trei rapoarte din Pachetul Rutier și primul patronat din Uniunea Europeană care a solicitat  RESPINGEREA TOTALĂ a compromisurilor  Kylönnen, Van Camp  și  Ertug  (motivând în 10 puncte temeinicia solicitării), a urmărit în continuare cu atenție evoluția procedurală a Pachetului, sesizând o enormă presiune a intereselor din Vestul UE, ca toate raporatele, chiar și cele respinse, să ajungă în actualul plen al Parlamentului UE, spre a fi votate.

În data de  15 ianuarie, o delegație APTE 2002, formată din Președinte Pop Adrian Virgil și Secretar General Av. Szántó Árpád, a participat la o întâlnire a membrilor comisiei TRAN  compusă doar din eurodeputații din Estul UE, ținută în sediul Parlamentului UE de la Strasbourg , unde s-au luat în discuție toate variantele de lucru privind procedurile următoare legate de Pachetul Rutier 1.

La sfârșitul întâlnirii, într-un grup mai restrâns, și delegația APTE a luat cuvântul, solicitând ca parcursul Pachetului Rutier 1 să fie blocat pe mandatul actualului legislativ, iar procedura să se reia după alegerile europarlamentare din luna mai.

APTE și-a motivat cererea prin faptul că este nevoie de o reconstrucție temeinică și nediscriminatorie a prevederilor Pachetului, cu respectarea tuturor drepturilor, libertăților și principiilor statuate în Tratatele de bază ale UE.

APTE a motivat amânarea și prin faptul că în mandatul legislativului viitor se vor schimba raportorii Pachetului Rutier, iar printre noii raportori (sau raportori alternativi) se vor putea regăsi alți eurodeputați, poate chiar din Estul UE, care să înceapă o reclădire corectă a compromisurilor, chiar de la bază, pentru ca în final pachetul legislativ să fie egal și cinstit pentru toți transportatorii, nu favorabil doar pentru unii.

Important de menționat este faptul că, după ședința TRAN din 10.01.2019, a avut loc o întâlnire cu ușile închise a coordonatorilor comisiei TRAN, ședință în care s-ar fi încercat găsirea de variante privind forțarea trimiterii în actualul plen a celor trei rapoarte, chiar dacă două au fost repinse.

Din informațiile ajunse în posesia APTE, coordonatorii comisiei TRAN au mai ținut o ședință secretă și în data de 17 ianuarie, în care iarăși au dezbătut modalitatea parcursului Pachetului Rutier spre plen, concluziile coordonatorilor urmând să fie prezentate astăzi (21 ianuarie – n.r.), la punctul 3 de pe ordinea de zi, imediat după începerea ședinței comisiei TRAN de la Bruxelles, de la ora locală 15:00.

Cel mai important detaliu este că, imediat după ședința publică de astăzi, 21 ianuarie, a comisiei TRAN, biroul coordonatorilor a convocat încă o întâlnire cu ușile închise cu începere de la ora 17:45, solicitând în prealabil să beneficieze de asistența serviciului legal din cadrul Secretariatului General al Parlamentului Europei, pentru a  forța obținerea unei opinii legale privind soarta “dorită” a Pachetului, scopul fiind ca  toate aceste demersuri să îmbrace o
formă legală, imposibil de contestat.

APTE solicită în mod ferm ca toate forurile decizionale ale Uniunii Europene, implicate în evoluția Pachetului Rutier să respecte cu strictețe voința exprimată prin vot  al membrilor comisiei TRAN din data de 10 ianuarie 2019, să respecte principiile democratice și regulile de transparență care stau la baza tuturor regulamentelor UE și nimeni să NU încerce sub nici o formă trimiterea în plenul Parlamentului UE a rapoartelor respinse în comisie.

Rapoartele respinse trebuie să rămână respinse și NU reactivate prin diferite metode netransparente și ilegale!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.