Alte 3 privatizări pe ţeavă

Guvernul a aprobat, miercuri, strategiile de privatizare a Complexelor Energetice Hunedoara SA şi Oltenia SA, precum şi a unui pachet de acţiuni al Electrica S.A. Acestea vor fi următoarele privatizări luate în calcul de Executiv, după încheierea celor privind CFR Marfă, Poşta Română – aflate în plină desfăşurare. Privatizarea Oltchim a eşuat lamentabil în septembrie anul trecut, iar după mai multe bâlbâieli, Guvernul a cerut insolvenţa combinatului, la începutul acestui an.

În cazul SC Complexul Energetic Hunedoara SA, Hotărârea de Guvern prevede „declanşarea şi derularea privatizării prin majorare a capitalului social prin atragerea unui investitor strategic şi dobândirea de către acesta a unui pachet de acţiuni reprezentând 51% din capitalul social al societăţii în cadrul unei operaţiuni de majorare de capital prin emisiune de noi acţiuni”.

Selecţia investitorului se va realiza prin metoda licitaţiei cu ofertă în plic, combinată cu metoda licitaţiei cu strigare, precedată de negocieri desfăşurate pe bază de oferte preliminare şi neangajante.

În cazul Societăţii Comerciale de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice “Electrica” SA Bucureşti, actul normativ „asigură cadrul legislativ pentru derularea privatizării acestui operator economic, în cadrul căreia va fi oferit spre subscriere investitorilor un pachet de acţiuni nou emise reprezentând 105%, comparativ cu capitalul social existent anterior”.

În cazul SC Complexul Energetic Oltenia SA, este prevăzută „declanşarea şi derularea etapelor necesare implementării strategiei de privatizare prin majorarea capitalului social prin aport de capital, în cadrul căreia va fi oferit spre subscriere investitorilor un pachet de acţiuni nou emise, reprezentând 12% din capitalul social existent anterior majorării capitalului social”.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.