Austria atacă la CJUE taxa de drum impusă de Germania

Austria a atacat la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) taxa de drum pe care Germania o va percepe șoferilor străini începând din anul 2019.

Anunțul a fost făcut de ministrul austriac al Transporturilor, Joerg Leichtfried. “Este o discriminare indirectă pe criterii de naționalitate”, a spus el, acuzând Executivul european că a pierdut ocazia să creeze “o Europă a egalității” și să interzică taxa de drum din Germania.

“Vorbim despre o Uniune Europeană în care contează puterea legii și nu legea celui mai puternic”, a mai spus ministrul austriac, citat de reuters.

Potrivit acestuia, documentul transmis de Austria are 30 de pagini iar CJUE are misiune a de a veghea la respectarea legislației UE. O decizie a Curții este așteptată până la finalul anului viitor sau în 2019, a precizat avocatul constituțional Walter Obwexer.

La sfârşitul anului trecut, Guvernul de la Berlin a ajuns la un acord cu reprezentanţii CE pentru introducerea vignetei pentru autoturisme pe autostrăzile germane. Deşi, iniţial, CE sesizase Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în legătură cu planul Germaniei de a introduce taxa pe autostrăzi doar șoferilor străini, Executivul european şi Berlinul au ajuns la un compromis, taxa de autostrada urmând să fie introdusă pentru toate autoturismele.

Sistemul trebuia să fie implementat din 2016, dar a fost amânat după ce Bruxelles-ul a contestat actul normativ pe motiv că şoferii străini vor trebui să plătească taxa fără a primi compensaţii.

Recent, Parlamentul german a aprobat acest act normativ, care ar urma să se aplice de noul Executiv german, ce va fi format după alegerile din luna septembrie.

Taxa va fi precepută începând din 2019, pentru 13.000 de autostrăzi și 39.000 de kilometri de drumuri federale. Nivelul taxei va varia în funcție de criteriile de mediu, astfel că autoturismele care poluează mai puțin vor plăti o taxă mai mică.

Nivelul maxim al taxei pentru un vehicul înmatriculat în străinătate va fi de 130 de euro (154,21 dolari) pe an. Vehiculele înregistrate în Germania vor plăti și ele această taxă, care va putea fi însă dedusă din taxa anuală pe autovehicul, astfel că șoferii străini vor fi, efectiv, singurii care vor plăti noua taxă.

Disputa durează de câțiva ani

Controversa privind taxa de drum pentru șoferii străini durează de câțiva ani, iar Austria a amenințat cu acțiuni în instanță, motivând că reglementarea încalcă legislația UE deoarece îi dezavantajează doar pe șoferii străini care utilizează drumurile din Germania.

Pentru automobiliștii străini, legea prevede costuri mai mici pentru vignetele pe durate scurte care cel mai probabil vor fi utilizate de vizitatori, prețurile variind între 2,50 și 25 de euro pentru o vignetă valabilă 10 zile, în funcție de cât de poluant este automobilul, și între 7 și 50 de euro pentru o vignetă valabilă două luni.

CE își ia rolul de mediator

Acum, CE își ia rolul de mediator. “Aceasta este o dispută legală între Austria și Germania. Dacă suntem întrebați, CE este gata să medieze între cele două state membre ale UE așa cum am făcut în trecut, la anterioarele dispute legale între statele membre ale Uniunii Europene”, a afirmat Enrico Brivio, purtător de cuvânt al forului comunitar.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.