Averile dobândite înainte de 17 aprilie 2012 scapă de confiscarea extinsă

Plenul Curţii Constituţionale a României (CCR) a decis astăzi că măsura confiscării extinse, decisă prin hotărâre judecătorească, nu se aplică bunurilor dobândite înainte de intrarea în vigoare a Legii 63/17.04.2012 pentru modificarea şi completarea Codului penal. Decizia este definitivă şi general obligatorie. Ea urmează să se comunice celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Tribunalului Timiş.

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, în 17 aprilie 2012, Legea pentru modificarea şi completarea Codului penal şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, referitoare la confiscarea produselor, instrumentelor şi altor bunuri aflate în legătură cu criminalitatea.

Legea privind confiscarea extinsă a averilor fusese adoptată la 27 martie 2012, de Camera Deputaţilor – for decizional -, prin apel nominal, înregistrându-se 171 de voturi “pentru” după ce iniţial, la votul electronic, proiectul nu a trecut.

Măsura, aplicabilă la condamnarea cu închisoarea de 5 ani sau mai mare

Legea a fost adoptată în varianta Senatului şi prevede că se supun confiscării mai multe bunuri în cazul în care persoana care le deţine a fost condamnată pentru comiterea anumitor infracţiuni şi dacă fapta este susceptibilă să îi procure un folos material, iar pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 5 ani sau mai mare.

Infracţiunile sunt cele de:

–          proxenetism

–          trafic de droguri şi precursori

–          trafic de persoane

–          la regimul de frontieră de stat

–          spălare de bani

–          legislaţia privind prevenirea şi combaterea terorismului

–          iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat

–          nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, materialelor nucleare sau alte materiale radioactive

–          falsificarea de monedă

–          divulgarea secretului economic

–          concurenţă neloială

–          deturnare de fonduri

–          nerespectarea dispoziţiilor privind importul de deşeuri şi reziduuri

–          organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc

–          corupţie

–          evaziune fiscală

–          regimul vamal

–          bancrută frauduloasă, prin intermediul sistemelor informatice şi mijloacelor de plată electronice

–          traficul de organe. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.