Băsescu respinge legea prin care Ponta vrea să numească politic şeful Poliţiei Române

Preşedintele Traian Băsescu a trimis Parlamentului spre reexaminare şi respingere legea prin care a fost modificat alin. (1) al Art. 8 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române. În urma operării pe textul legislativ, şeful Poliţiei Române va fi numit de premier şi va primi rang de secretar de stat – adică va fi numit politic în mod oficial. În prezent, schimbările la conducerea IGPR sunt operate de ministrul de Interne iar şeful Poliţiei Române nu are rang de secretar de stat.

Şeful statului argumentează, printre altele, că pentru această lege Guvernul nu a solicitat Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) emiterea unui aviz în acest sens.

„Apreciem că transformarea funcţiei de inspector general al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) de la nivelul exclusiv profesional, pe care-l stabileşte legislaţia în domeniu, într-o funcţie politică, nu se justifică”, se arată într-un comunicat al Preşedinţiei.

„Este oportun ca această funcţie să fie exercitată de către un poliţist, definit ca funcţionar public civil, ce a dobândit această calitate în condiţiile legii. Din aceste raţiuni, prezenta lege, în raport cu reglementarea în vigoare privind numirea inspectorului general al Poliţiei Române, conduce la constatarea că scopul urmărit de către iniţiatorii săi este de politizare a acestui serviciu public, în contradicţie cu principiile prevăzute în Legea privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române”, se mai arată în documentul citat.

”Având în vedere competenţa legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii trimisă spre promulgare, în sensul respingerii proiectului de lege”, se arată în finalul cererii transmise Parlamentului. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.