ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

CCR: Nu decide Parlamentul cine merge la Consilul European

Data:

Curtea Constituţională a României (CCR) a decis, miercuri, că prevederea potrivit căreia Legislativul stabileşte cine merge la Consilul European, în cazul în care preşedintele şi premierul nu se înţeleg, este neconstituţională. Judecătorii CCR au admis parţial sesizarea senatorilor PDL privind neconstituţionalitatea Legii privind cooperarea între Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene, constatând că 3 articole, respectiv 3, 18 şi 19, încalcă Constituţia.

Articolul 3 din lege prevede că “în exercitarea atribuţiilor sale, în conformitate cu prevederile prezentei legi, Parlamentul adoptă opinii. Opiniile care se referă la propuneri supuse procedurilor de negociere şi adoptare la nivelul Consiliului Uniunii Europene constituie mandat parlamentar. Mandatul parlamentar creează obligaţia de natură politică pentru Guvern de a-l respecta în integritatea sa”.

Conform articolului 18, “la solicitarea Parlamentului, ministrul responsabil sau delegatul său prezintă la Parlament poziţia care a fost exprimată de România la reuniunile Consiliului Uniunii Europene”.

În articolul 19 se arată că “Guvernul face propuneri de nominalizare a reprezentanţilor României în cadrul următoarelor instituţii, organe şi organisme ale Uniunii Europene: Comisia Europeană, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, Tribunalul de Primă Instanţă, Curtea de Conturi, Comitetul Economic şi  Social, Comitetul  Regiunilor, Comitetul  Director al Băncii  Europene pentru  Investiţii, potrivit prevederilor comunitare”.

Amintim că plenul Senatului a adoptat, la sfârşitul lunii iunie, Legea privind cooperarea între Guvern şi Parlament în domeniul afacerilor europene, care prevede că Parlamentul stabileşte cine merge la Consilul European, în cazul în care preşedintele şi premierul nu ajung la un acord.

Actul normativ a fost aprobat după ce Curtea Constituţională se pronunţase deja în privinţa participării preşedintelui Traian Băsescu la reuniunea din 28-29 iunie a Consiliului European. Cu toate acestea, premierul Victor Ponta a încălcat decizia CCR şi s-a prezentat el la reuniune.

Ulterior, după emiterea de către Guvern a celebrelor odonanţe de urgenţă privind restrângerea puterii CCR şi modificarea Legii referendumului l-au compromis definitiv pe şeful Executivului USL în faţa liderilor europeni, astfel că nu ar mai îndrăzni să îşi aroge atribuţiile preşedintelui României.

Magda SEVERIN 

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Circulație deschisă pe încă 12 km ai A3: Zimbor-Poarta Sălajului

Circulația rutieră a fost deschisă, pe 11 august, pe...

APIA – analiza detaliată a înmatriculărilor auto, pe 7 luni

Înmatriculările de vehicule comerciale grele și bus au înregistrat,...

Restricții 3 săptămâni pe DN1, între Brașov și Făgăraș

CNAIR instituie restricții trimp de trei săptămâni, începând din...

2,3% de noi înmatriculări de camioane sunt electrice, în Europa, în T1 2026

Consiliul Internațional pentru Transporturi Curat (ICCT) a publicat o...

RENAULT TRUCKS. Autonomie de până la 660 km

Cu o autonomie de până la 660 km, vehiculele...

REBRANDINGUL. Cea mai scumpă decizie luată din plictiseală

În 2006, compania de curierat lider de piață pentru...

Întotdeauna este mai sigur, pe Trans.eu

Cum contribuie bursa europeană de mărfuri Trans.eu la reducerea...

Mustăcilă, o friptură cu garnitură, o bere… și Grecia

Povestea ne-ar relata, probabil, trăirile noastre la o taverna...