CNR şi FORT amendează forma actuală a propunerii de modificare a OG 15 cu privire la rovinietă. Studiu de caz: Centura Caransebeş

Confederaţia Naţională Rutieră (CNR) şi Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) au înaintat Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură o propunere de modificare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România.

În opinia CNR-FORT, propunerea DPIIS “nu corespunde principiului instaurat prin Directiva Europeană, şi anume acela ca Taxele de utilizare sunt proporționale cu durata  utilizării infrastructurii, în ceea ce priveşte transporturile comerciale”, se arată în comunicatul remis redacţiei şi semnat de Augustin Hagiu, consultant în transporturi, care oferă şi un studiu de caz în acest sens: Centura Caransebeş.

Publicăm integral comunicatul:

“Transportatorul comercial este cel mai nedreptăţit utilizator, din cauză că utilizează un număr redus de zile într-un an infrastructura rutieră, este singurul utilizator restricţionat în cazul apariţiei unor lucrări sau devieri, înzăpeziri etc. şi este singurul taxat suplimentar pentru accesul sau tranzitul pe alte zone de infrastructură.

Dintr-un total de 365 de zile calendaristice, un transportator comercial cu un autovehicul > de 3,5 to nu utilizează infrastructura naţională mai mult de 240 de zile, fiind serios dezavantajat.

Cel mai „proaspăt” exemplu în ceea ce priveşte nerespectarea Directivei este dat de situaţia de pe centura Caransebeş, inaugurată dar nefinalizată. Centura s-a surpat şi, din cauză că CNADNR a predat către Consiliul Local sectorul de drum naţional/european ce traversează localitatea, odată cu „inaugurarea” centurii, traficul s-a mutat – aşa cum era firesc, imediat după intrarea centurii în reparaţii -, pe vechea rută prin oraş, însă, între timp, Consiliul Local a insituit o taxă de tranzit de 100 lei pentru vehiculele de transport, profitând ne necazul celor ce nu au variantă de ocolire.

Reparaţiile la centură trebuiau finalizate încă din luna august, însă CNADNR nu şi-a achitat obligaţiile faţă de antreprenorul lucrării (aproximativ 2.500.000 euro). Evident că nici anul acesta nu se poate vorbi despre deschiderea centurii, ceea ce înseamnă că transportatorii, în afară de rovinietă, vor plăti şi tranzitul pe fostul drum european, iar Primăria Caransebeş se va bucura în continuare de aproximativ 25.000 euro zilnic încasaţi pe spinarea acestora.

Ca urmare, propunerea CNR-FORT vine să scadă valoarea propusă de DPIIS, astfel: 

Roşu – propunere DPISS

Negru –propunere CNR-FORT

Vehicule de transport marfă cu 3,5 t < MTMA ≤ 7,5 t

Vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) şi maximum 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto):

1 zi                            7 euro/11

7 zile                         19 euro/25

10 zile                        –

30 zile                     35 euro/50

12 luni                     400 eur0/550

Vehicule de transport marfă cu 7,5 t < MTMA < 12,0 t

Vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto):

 1 zi                            9 euro/11

7 zile                          23 euro/30

10 zile                                                                  –

30 zile                       45 eur0/60

12 luni                      500 eur0/600

Vehicule de transport marfă cu MTMA ≥ 12,0 t, cu maximum 3 axe (inclusiv):

 1 zi                          9 eur0/11

7 zile                        23 eur0/36

10 zile                      –

30 zile                     45 eur0/72

12 luni                    500 eur0/720

Vehicule de transport marfă cu MTMA ≥ 12,0 t, cu minimum 4 axe (inclusiv):

1 zi                            11 euro

7 zile                         35 eur0/45

10 zile                       –

30 zile                     75 euro/90

12 luni                    750 eur0/900“.

Amintim că propunerea DPIIS de modificare a OG nr. 15/2002 este la a doua variantă, prima fiind lansată în iulie.

FEDERATIA OPERATORILOR ROMANI DE TRANSPORT – F.O.R.T. este membra a Patronatului National Roman, cu sediul in Otopeni, str. Traian, nr. 20,  legal constituita prin incheierea de Sedinta  Publica din data 24.01.2006, pronuntata de catre Tribunalul Bucuresti, in dosarul nr. 2777/3/2006, inregistrata in registrul federatilor cu numarul 6/C/2006, avand in componenta 18 asociatii patronale regionale si  reprezentand un numar de  peste 3000 de agenti economici operatori de transport.

Confederatia Nationala Rutiera (CNR) este cea mai noua structura patronala din domeniul transporturilor rutiere de marfuri si de persoane si are in componenta peste 36 de structuri asociative din Federatia Operatorilor Romani de Transport, respectiv Federatia Transportatorilor Europa. CNR reprezinta interesele unui numar de peste 7.500 operatori de transport rutier din intreaga tara si este organismul cel mai activ din punct de vedere al implicarii in problemele curente ale breslei. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.