Codul rutier, modificat

În Monitorul Oficial a fost publicată Legea 152/2019 de aprobare a OG 21/2014 pentru modificarea OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (Codul rutier), cu mai multe prevederi referitoare la inspecția tehnică periodică (ITP), suspendarea permisului, sancțiuni etc.

sursă foto: Poliția Română

Astfel, alineatul (5) de la articolul 9 din OUG 195/2002 se modifică și va avea următorul cuprins: „Inspecția Tehnică Periodică se efectuează în stații autorizate sau în reprezentanțe RAR, conform legislației în vigoare”.

Până acum era stipulat că ITP se efectuează „în stații autorizate, conform legislației în vigoare”.

Tot la capitolul ITP, Legea 152/2019 prevede că Legea 167/2000 se completează la articolul 1, alin. (3), cu două litere noi: q, care definește laboratorul mobil (autovehiculul dotat cu echipamentele necesare efectuării ITP, care se poate deplasa la cererea primăriei) și r, care definește atestatul tehnic (document emis de RAR pentru mașinile și utilajele autopropulsate pentru lucrări, care include date de identificare și caracteristici tehnice ale acestora). Articolul 5, alin. (1) a fost modificat astfel încât, la vehiculele pentru transportul mărfurilor periculoase, a celor de butelii de gaze, precum și la remorcile-cisternă lente destinate transportului de mărfuri periculoase, ITP-ul se efectuează numai de către personalul Registrului Auto Român (RAR).

Totodată, articolele 32, 102 și 103 au fost modificate, astfel încât șoferii vor fi sancționați, dacă își montează pe mașini și folosesc sirene sau girofaruri, cu amenzi cuprinse între 1.305 lei și 2.900 de lei (încadrate în clasa a IV-a, ultima care vizează persoanele fizice).

În plus, li se va suspenda pe o perioadă de 90 de zile dreptul de a conduce o mașină. 

Tot la articolul 103, alineatul 1, litera c, a fost modificată astfel încât suspendarea permisului se face pentru o perioadă de 90 de zile, atunci când fapta conducătorului auto a fost urmărită ca infracțiune contra siguranței circulației și procurorul sau instanța de judecată a dispus clasarea, renunțarea la urmărirea penală sau la aplicarea pedepsei, ori la amânarea aplicării pedepsei.

Totodată, au fost introduse două litere noi, d) și e), care prevăd suspendarea dreptului de a conduce, tot pentru 90 de zile, în cazul unui accident de circulație din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane, „dacă a fost încălcată o regulă de circulație pentru care prezenta ordonanță de urgență prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce și instanța de judecată sau procurorul a dispus clasarea”, precum și dacă șoferul a fost condamnat definitiv pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat (închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă – Cod penal, art. 334).

Permisul suspendat, transmis prin curier

De asemenea, întreg articolul 118 referitor la căile de atac împotriva contravențiilor, a fost modificat astfel: 

„(1) Impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiilor se poate depune plangere, in termen de 15 zile de la comunicare, la judecatoria in a carei raza de competenta a fost constatata fapta. 

(2) Plângerea suspenda executarea amenzilor si a sanctiunilor contraventionale complementare dispuse prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției de la data inregistrarii la judecatoria prevăzută la alin. (1). 

(3) Dovada înregistrării plângerii se prezintă de către contravenient, personal sau prin reprezentant legal, la unitatea de poliție din care face parte agentul constatator La data prezentării dovezii înregistrării plângerii, unitatea de poliție din care face parte agentul constatator va efectua mentiunile in evidente si ii va restitui permisul de conducere, reținând dovada înlocuitoare. 

(4) Suspendarea exercitării dreptului de a conduce se reia în ziua următoare celei în care a fost predat permisul de conducere, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care instanța a respins plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției. Sancțiunea contravențională complementară constând în suspendarea dreptului de a conduce își produce efectele fără îndeplinirea vreunei alte formalități.

(5) Predarea permisului de conducere de către contravenient se face personal, prin reprezentant legal sau prin serviciile de curierat, cu aviz de primire, în termenul prevăzut de alin. (4), la serviciul/biroul poliției rutiere, care îl va înainta unității de poliție care îl are în evidență.

(6) Se consideră îndeplinită obligația de apredare a permisului de conducere și în cazul în care documentul este transmis prin servicii de curierat, cu aviz de primire, în termenul prevăzut de alin. (4), la serviciul/biroul poliției rutiere. Data care se ia în considerare este data predării permisului către serviciul de curierat. Dovada înlocuitoare se eliberează la data prezentării titularului înăuntrul termenului de suspendare a dreptului de a conduce la serviciul/biroul poliției rutiere la care a înaintat permisul de conducere.

(7) În cazul în care contravenientul nu predă permisul de conducere în termenul prevăzut la alin. (4), durata de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce se majorează de drept cu 30 de zile, fără îndeplinirea vreunei alte formalități.

(8) În sensul prezentului articol, prin serviciu al poliției rutiere se înțelege serviciul poliției rutiere din structura unui inspectorat județean de poliție. Brigada Rutieră din cadrul Direcției Generale a Municipiului București sau biroul de poliție autostrăzi din cadrul Brigăzii autostrăzi și Misiuni Speciale din structura Inspectoratului General al Poliției Române”. 

Celelalte modificări le puteți citi aici:

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.