ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Evidenţa turiştilor prin STS, amânată pentru ianuarie

Data:

Punerea în funcţiune a Sistemului Integrat de Evidenţă a Turiştilor (SIET), care trebuia să aibă loc în decembrie, a fost amânată până în ianuarie, după ce hotelierii s-au opus, cerând Ministerului Turismului să explice motivul pentru care vor fi obligaţi să transmită datele confidenţiale ale turiştilor şi pretinzând garanţii legale asupra păstrării confidenţialităţii datelor. Este, de fapt o tergiversare, hotelierii nedorind să prezinte informaţiile exacte cu privire la numărul turisşilor pe care îi găzduiesc şi, implicit, a încasărilor. Ei au intrat în conflict pe această temă şi cu fostul ministru al Turismului, Elena Udrea. În ianuarie i-au cerut amânarea pe care au obţinut-o până la finele anului. Acum se trimite totul până după alegeri, în ianuarie 2013.

Cristian Bărhălescu, secretarul de stat în MDRT, a declarat vineri, la Suceava, că sistemul este în prezent în testările patronatelor din turism, că urmează să fie îmbunătăţit şi că va fi transparent, fiind folosit exclusiv în scopuri statistice.

El susţine că hotelierii nu ar fi avut o problemă cu faptul că SIET va funcţiona prin STS ci că vor fi nevoiţi să angajeze personal suplimentar pentru acest sistem.

Bărhălescu a arătat că se lucrează la o interfaţă pentru ca cei care au sisteme electronice să facă transpunerea automată a datelor în sistemul de evidenţă a turiştilor.

După punerea în funcţiune, SIET va fi obligatoriu pentru unităţile de cazare clasificate.

Secretarul de stat în MDRT a admis că este posibil ca agenţii economici să nu declare toţi turiştii care se cazează, dar crede că va exista o presiune a autorităţilor locale asupra lor, pentru a beneficia de fonduri suplimentare pentru proiecte cu finanţare europeană destinate dezvoltării infrastructurii.

Cât despre noua Lege a turismului, aceasta ar urma să fie lansată în dezbatere publică peste 4 săptămâni, după obţinerea avizului din partea Organizaţiei Mondiale a Turismului. Cu alte cuvinte, tot după alegerile din 9 decembrie.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

În culisele fabricii IVECO din Madrid

Fabrica IVECO din Madrid este singura unitate de producție...

Turismul a încetinit, în T1

Sectorul turistic național traversează în continuare o perioadă de...

Transparentizare: 45% din joburi au salariile afișate

Cu o lună înainte de transparentizarea pieței salariilor, procentul...

Aplicația Mo-Bi Maps, pentru transport public în timp real

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov (TPBI)...

DACHSER România: Rețelele de grupaj, soluție pentru regulile noi privind tahografele

Logistica europeană se pregătește pentru o schimbare legislativă majoră,...

Spania – noi reguli privind documentele digitale de transport

Spania introduce noi reguli privind documentele digitale de transport,...

Taxa de pod Giurgiu-Ruse se mută online, din iunie

Taxa de pod Giurgiu-Ruse se va putea achita și...