Guvernul a modificat prin ordonanţă Legea taximetriei

Executivul a completat și modificat, astăzi, Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, astfel încât certificatul de cazier judiciar al conducătorului auto care practică profesia de taximetrist trebuie să conțină mențiuni din care să rezulte că nu a fost condamnat pentru unele infracțiuni.

Ordonanţa precizează că din certificatul de cazier judiciar al conducătorului auto care practică profesia de taximetrist și al managerului de transport în regim de taxi și închiriere trebuie să rezulte că aceștia nu au fost condamnați pentru:

– infracţiuni contra siguranţei pe drumurile publice;

– infracţiuni privind traficul şi consumul de droguri;

– infracţiuni contra vieţii, sănătăţii şi integrităţii corporale;

– infracţiuni privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile;

– infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale;

– infracţiuni contra patrimoniului;

“Totodată, actul normativ va crea temeiul legal pentru Ministerul Transporturilor să reglementeze prin norme aprobate prin ordin de ministru existența și modul de dobândire a unui certificat de competență profesională pentru managerii de transport în regim de taxi și în regim de închiriere”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

“Situația, evident, se impune pentru că în ultima perioadă au apărut o serie întreagă de elemente infracționale, care cer ca această constrângere să fie una necesară. În elaborarea ordonanței s-a ținut cont de punctul de vedere al reprezentanților acestei industrii”, a precizat Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, la  finalul şedinţei.

“Tot în baza acestei ordonanțe, se cere ca certificatul de competență profesională pentru managerii de transport în regim de taxi şi în regim de închiriere, care are o valabilitate de 10 ani, să fie condiționat de o serie de clauze: absolvirea unui liceu, cu sau fără diplomă de Bacalaureat, participarea la curs şi promovarea unui examen, conform normelor care vor fi aprobate prin ordine ale ministrului transporturilor. Se încearcă şi profesionalizarea sau mai degrabă responsabilizarea managerilor care gestionează o asemenea activitate şi, nu în ultimul rând, se încearcă responsabilizarea şi angajarea unor persoane cu o probitate dovedită în această meserie”, a adăugat el.

Proiectul de act normativ s-a aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerul Transporturilor, unde au fost transmise propuneri de către COTAR, Camera Taximetriştilor Arad, Asociaţia pentru Drepturile Taximetriştilor (ADTI) şi 3 persoane fizice:

https://mt.gov.ro/web14/transparenta-decizionala/consultare-publica/acte-normative-in-avizare/1019-0g30122015dtr

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.