Guvernul scoate de la rezervă o zecime din motorina cerută de CFR Călători

Guvernul a decis marţi, prin ordonanţă de urgenţă, scoaterea din rezerva de stat a 2.000 de tone de motorină pentru CFR Călători, necesară funcţionării transportului feroviar de călători pe timp de iarnă, deşi Ministerul Transporturilor ceruse o cantitate de zece ori mai mare, cu argumentul că asigurarea acestui serviciu se află în pericol.

Combustibilul va fi scos din rezerva de stat cu titlu de împrumut, pană la 31 octombrie 2013, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu.

În proiectul de ordonanţă prezentat în urmă cu o săptămână de MTI se soclicita o cantitate de 20.000 de tone motorină pentru motoare diesel şi 500 tone combustibil lichid uşor pentru centrale termice.

Ministerul arăta că CFR Călători întâmpină greutăţi deosebite în achiziţionarea de combustibil pentru motoarele diesel, întrucât, pe de-o parte, la licitaţiile pentru achiziţia de motorină organizate la Bursa Română de Mărfuri nu se prezintă ofertanţi, iar, pe de altă parte, asigurarea transportului feroviar de călători pe timp de iarnă determină creşterea consumurilor medii zilnice şi lunare de combustibili, ceea ce ar duce şi la influenţe negative asupra preţului de cost al transportului.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.